O biserică din San Francisco dăruieşte 8.000 de jucării (VIDEO)
Cei de la Glide Memorial Church din San Francisco şi-au petrecut ziua asigurânde-se că mii de copii din oraş nu vor rămâne fără un cadou pe care să îl deschidă în noaptea de Crăciun.
Charles Schwab şi-a unit forţele cu reprezentanţii Glide Memorial pentru a face rost de jucăriile necesare, iar donaţiile individuale au ajutat şi ele foarte mult. Per total, Glide a reuşit să dea 8.000 de jucării anul acesta, şi deşi lista de aşteptare era foarte lungă, organizatorii sunt convinşi că niciun copil nu a plecat cu mâna goală.
„Suntem conştienţi că problemele economice au lovit pe toată lumea", a spus Janice Mirikitani, preşedintele fondator al Glide Memorial Church. „Anticipăm că anul acesta va fi mai multă lume la coadă pentru jucării, la fel cum au fost şi pentru coşurile cu mâncare."
Galerie video
Taguri:
social, glide memorial church, san francisco, jucarii, donatii,
Recomandăm:
- Fenomenul GROUPON, sau cum să îți vinzi sufletul la ofertă
- Băieţel de 12 ani salvează de la sechestru casa bunicii
- Eurostat: Suntem din ce în ce mai săraci. Află de ce.
- Facebook-misiune socială pe bani mulţi
- Protestele anti-ACTA dezamăgesc
- Dragostea e obligatorie de Valentine s Day
- Suedia secularizată, un model de AŞA NU în Europa
ARTICOLE SIMILARE
Pakistanul l-a condamnat pentru „conspirație împotriva statului” pe medicul care a ajutat CIA la găsirea lui bin Laden (AP)
Yahoo! Plănuiește o revoluționare a motorului de căutare online (AP)
HP concediază 27.000 de angajați în încercarea de a reabilita economic compania (AP)
Infografic: Cine muncește cele mai multe ore? (BBC)
BBC Future: Înseamnă „globalizarea” uniformizarea la o singură cultură? (BBC)
Furtuna tropicală Bud se îndepărtează de nord-vestul coastei pacifice a Mexicului, intensificându-și totodată puterea (USA Today)
Un prim manuscris inedit al cărţii lui Antoine de Saint-Exupéry a fost găsit din întâmplare într-un lot de Corespondenţă, expus spre vânzare (Cotidianul)
Un bărbat a tăiat 91 de arbori din pădurea Letea, una dintre rezervaţiile naturale ale ţării (Observatorul de Constanța)
Tsunamiul din Japonia: O cantitate fără precedent de materiale care au plutit în derivă a eşuat în Alaska (Mediafax)
Savanţii au transformat celule epiteliale în ţesut miocardic sănătos şi funcţional (Mediafax)
Tratament în premieră pentru cancerul hepatic (Adevărul)
Cel mai bătrân locuitor al României este o femeie în vârstă de 112 ani (Mediafax)





