Mario Monti luptă pentru o Europă unită

16 feb 2012 | Politică

Pentru premierul italian Mario Monti nu există ţări „bune" şi ţări „rele" în UE, ci doar criza datoriilor care alimentează resentimente şi diviziuni între statele membre. Germania, Franţa şi Italia au fost cele care au stat la originea crizei în 2003, a mai spus el miercuri în Parlamentul European.


mario montiMario Monti a fermecat audienţa luând apărarea ţărilor periferice care sunt acuzate că trag în jos Uniunea, amintind că Franţa şi Germania au stat la originea crizei în 2003, când, cu sprijinul Italiei, au demontat practic regulile din Pactul de Stabilitate, din cauza propriei lor indiscipline bugetare.


„Nu există buni şi răi în Uniunea Europeană", a susţinut premierul italian, respingând ideea Europei cu două viteze. El a mai luat apărarea instituţiilor UE în contextul în care majoritatea guvernelor naţionale învinuiesc conducerea de la Burxelles pentru măsurile de austeritate care cauzează mari probleme sociale în ţările cu datorii publice nesustenabile.


Discursul lui a mulţumit pe toată lumea, înafară de extremele de dreapta şi stânga, care i-au reproşat că este un tehnocrat care a fost numit, nu ales, şi care face parte din aceeaşi elită financiară internaţională, pe care o învinovăţeşte pentru situaţia în care se găseşte azi Europa.

 

Surse: EUobserver, Reuters

RSS general RSS ştiri RSS bloguri
Newsletter
[x] Închide

Abonează-te la newsletter-ul ST şi vei primi, cu frecvenţa aleasă de tine, informaţii despre actualitatea care te interesează.
ATENŢIE: Pentru a te asigura că newsletterul nu va fi blocat de filtrul anti-spam, adaugă adresa newsletter@semneletimpului.ro în 'Address Book'/'Contacts'

ULTIMELE ADĂUGATE [x]

Amnesty Int.: Guvernele au ignorat cererile străzii în 2011 Moldovenii, cel mai ridicat nivel de euroscepticism al deceniului David Cameron: Zona euro are nevoie de o guvernare unică Citeşte mai mult