Liderii religioşi, excluşi de la comemorarea 9/11
Vestea că liderii religioşi nu vor avea un punct oficial în programul de comemorare a atacurilor de la 11 septembrie 2001 i-a luat prin surprindere pe cei mai mulţi dintre ei, scrie Christian Post. Criticii deciziei spun că liderii religioşi au avut un rol cheie în vindecarea de după tragedie şi că ar trebui să fie şi ei incluşi.
Fost adjunct al primarului din New York, Rudy Washington, aflat în funcţie la momentul atentatelor şi-a exprimat puternic nemulţumirea într-un interviu acordat Wall Street Journal. „Suntem în America, a ţine o comemorare fără rugăciune mi se pare o nebunie," a declarat Washington.
Un purtător de cuvânt al primăriei a replicat că nici aniversările anterioare nu au cuprins servicii de rugăciune, citează aceeaşi sursă.
Pastorul Fernando Cabrera, de la biserica New Life Outreach International susţine că liderii religioşi au fost unii dintre pilonii redresării după tragedie, motiv pentru care nu ar trebui excluşi. „Când oamenii caută sensul, când ceva îi depăşeşte, când eşti într-o criză de acest nivel, privirile se îndreaptă spre oamenii bisericii," a subliniat Cabrera.
Taguri:
11 septembrie, 9/11 america world trade center 11 septembrie, atacuri, wtc, lideri religiosi,
Recomandăm:
- A murit liderul evanghelic John Stott
- 9/11- sacrificiul continuă. Mulţi dintre pompieri au cancer
- Trebuia să fiu mort – 4 poveşti despre şansă, de la 9/11
- Religia nu e cauza atacurilor împotriva civililor
- Petiție pentru religie la comemorarea 9/11
- Ce am învățat despre religie la 9/11?
- America nu are pace la 9 ani de la 9/11
ARTICOLE SIMILARE
Pakistanul l-a condamnat pentru „conspirație împotriva statului” pe medicul care a ajutat CIA la găsirea lui bin Laden (AP)
Yahoo! Plănuiește o revoluționare a motorului de căutare online (AP)
HP concediază 27.000 de angajați în încercarea de a reabilita economic compania (AP)
Infografic: Cine muncește cele mai multe ore? (BBC)
BBC Future: Înseamnă „globalizarea” uniformizarea la o singură cultură? (BBC)
Furtuna tropicală Bud se îndepărtează de nord-vestul coastei pacifice a Mexicului, intensificându-și totodată puterea (USA Today)
Un prim manuscris inedit al cărţii lui Antoine de Saint-Exupéry a fost găsit din întâmplare într-un lot de Corespondenţă, expus spre vânzare (Cotidianul)
Un bărbat a tăiat 91 de arbori din pădurea Letea, una dintre rezervaţiile naturale ale ţării (Observatorul de Constanța)
Tsunamiul din Japonia: O cantitate fără precedent de materiale care au plutit în derivă a eşuat în Alaska (Mediafax)
Savanţii au transformat celule epiteliale în ţesut miocardic sănătos şi funcţional (Mediafax)
Tratament în premieră pentru cancerul hepatic (Adevărul)
Cel mai bătrân locuitor al României este o femeie în vârstă de 112 ani (Mediafax)





