Lider musulman din Anglia militează împotriva discriminării creştinilor
Un lider musulman din Marea Britanie s-a pronunţat împotriva discriminării creştinilor, vizibilă în câteva incidente recente care au vizat exprimarea convingerilor religioase la locul de muncă.
Imamul Taj Hargey a scris pentru un ziar naţional că secularismul virulent şi-a ales ca ţintă de atac credincioşii. „Există un curent de ostilitate tacită împotriva religiei şi, în mod special împotriva creştinismului pentru că, la urma urmei, creştinismul este credinţa majoritară în această ţară," scrie Hargey.
„M-aş aştepta ca liderii bisericilor, fie că sunt arhiepiscopi, episcopi sau preoţi, să se exprime cu hotărâre în privinţa faptului că credinţa lor şi religia ca întreg dunt date la o parte," a mai adăugat Hergey. Imamul consideră că şi musulmanii ar trebui să respecte faptul că religia istorică a Angliei este creştinismul, şi să nu încerce să instituie legi islamice, notează CBN.
Taguri:
Recomandăm:
- Musulmanii cer excluderea Shariei din curțile americane
- Musulmanii din Malaysia, somați să nu bea bere
- În 2030 vor fi de două ori mai mulți musulmani în lume
- Controversă în Franța seculară cu privire la practicile islamice
- Elitele musulmane ruse vor combate extremismul
- Americanii nu gustă BD-urile cu musulmani
- Candidații indieni vor să profite de sărăcia musulmanilor
ARTICOLE SIMILARE
VIDEO: Hezbollah cere liniște în Beirut
Lider Hezbollah face apel la calm, după ce mai mulți pelegrini libanezi au fost răpiți de rebeli sirieni. Rudele celor 13 bărbați răpiți au incendiat cauciucuri pe străzile Beirutului. (The Guardian)
Teheranul protestează împotriva „paradei gay” de la Eurovision
Iranul a anunțat că și-a retras ambasadorul din Baku (Azerbaijan) pentru a protesta împotriva „insutelor aduse sanctității” islamului cu ocazia Eurovisionului și a „paradei gay” planificate să însoțească evenimentul. (Der Spiegel)
Nu există un model de democrație islamică
E la modă printre liderii occidentali să laude modelul democratic islamic al Indoneziei. Spuneți-i asta lui Asia Lumbantoruan, un creștin a cărui biserică, la periferia Jakartei, a fost incendiată de militanți islamiști. (The New York Times)
Bătălia pentru cine luptă în Israel
Tot mai mulți evrei ultra-ortodocși din Israel nu se mai feresc să se alăture armatei. (The New York Times)
Egipt: Judecătorii dau sentințe pe viață pentru 12 creștini
O curte judecătorească locală a condamnat 12 creștini la închisoare pe viață și a achitat 8 musulmani implicați anul trecut în ciocniri violente, care au provocat moartea a două persoane. (Christian Post)




