Italienii nu mai cred în Papă, nici în Vatican
Încrederea italienilor în Biserica Catolică și reprezentantul ei, Papa Benedict al XVI-lea, rămâne constant pe o linie descendentă, după numeroasele scandaluri legate de abuzurile sexuale.
Un sondaj comandat de ziarul italian La Repubblica, arată că mai puțin de 50% dintre italieni mai au încredere în Papă. Informația a fost publicată chiar după ce 150.000 de oameni au luat parte la o adunare a credincioșilor catolici la Vatican, pentru a-și arăta sprijinul pentru Papă.
Sondajul mai arată că 77,2% dintre italieni aveau încredere în Papa Ioan Paul al II-lea în 2003, în timp ce doar șapte ani mai târziu, succesorul lui se bucură de încrederea a numai 46,6% dintre oameni.
Acesta pare să fie efectul numeroaselor acuzații aduse atât Papei cât și Vaticanului, pentru insuficiența acțiunilor împotriva abuzurilor deși, în ultima perioadă, Papa a condamnat în repetate rânduri acțiunile preoților pedofili, iar în timpul unei vizite în Malta s-a întâlnit cu victimele abuzurilor.
Recomandăm:
- Vaticanul cere soluţii pentru tensiunile și pentru creștinii din Orientul Mijlociu
- Ordin catolic plăteşte cash greşelile fondatorului său
- 1,5 milioane de tineri sunt așteptați la Ziua Tineretului
- Mica revoluție din bisericile catolice de limbă engleză
- Vaticanul pledează pentru crearea unui guvern mondial
- Vaticanul le întinde mâna anglicanilor conservatori
- Papa cere armatei să protejeze libienii
ARTICOLE SIMILARE
-
Cine ne-a furat scrisorile de dragoste? Eliza Berzescu | 07 feb 2012 -
Credința din portofel și credința din suflet Alina Kartman | 03 feb 2012




