India: credincioșii se opun demolării lăcașurilor ilegale
Autoritățile din India se confruntă din ce în ce mai des cu o situație cel puțin incomodă. Tot mai multe construcții religioase apar ilegal în spațiul public și, odată ridicate, sunt extrem de dificil de dărâmat fără proteste violente din partea credincioșilor.
Structurile religioase construite ilegal pe teritoriul Indiei s-au înmulțit semnificativ în ultima vreme. Autoritățile care iau măsuri pentru a stopa fenomenul, se văd puse în fața unui val de rezistență violentă din partea credincioșilor care nu vor să renunțe la lăcașurile de cult.
Un exemplu recent este cel al unei moschei demolate de autorități fiindcă fusese construită fără acord legal. La scurt timp după dărâmarea ei, nu mai puțin de 1.000 de credinciși musulmani s-au adunat la ruinele moscheii, protestând și scandând „Dumnezeu este mare!” „Dacă nu luăm poziție, ne vor călca în picioare,” a declarat Bashir Ahmed, „nu au niciun drept să ne dărâme moscheea.”
„Guvernelor le este foarte greu să se atingă de orice are de a face cu religia,” rezumă Gautam Bhatia, arhitect și autor, citat de LA Times.
„Oamenii se gândesc de două ori înainte să dea bani unui cerșetor, însă nu se gândesc aș mult înainte să doneze unui templu” a declarat Nira Punj, fondator al grupului civic Citispace din Mumbai. „Această împânzire este ca o strategie de terorism.”
Se estimează că aproximativ 60.000 de lăcașuri de cult au fost construite ilegal, numai în New Delhi, în timp ce un sondaj recent calculează că, la nivelul întregii țări există aproximativ 250.000 de astfel de construcții.
Taguri:
Recomandăm:
- Căldura ucide sute de indieni
- Cel mai bogat indian critică filantropia occidentală
- „Zeul în viață” e la terapie intensivă
- Populația Indiei a ajuns la 1,21 miliarde de locuitori
- Episcopii indieni vorbesc despre persecuţii
- B. Catolică invită indienii să facă mai mulți copii
- Un profesor indian s-a trezit cu 9 miliarde de dolari în cont
ARTICOLE SIMILARE
Pakistanul l-a condamnat pentru „conspirație împotriva statului” pe medicul care a ajutat CIA la găsirea lui bin Laden (AP)
Yahoo! Plănuiește o revoluționare a motorului de căutare online (AP)
HP concediază 27.000 de angajați în încercarea de a reabilita economic compania (AP)
Infografic: Cine muncește cele mai multe ore? (BBC)
BBC Future: Înseamnă „globalizarea” uniformizarea la o singură cultură? (BBC)
Furtuna tropicală Bud se îndepărtează de nord-vestul coastei pacifice a Mexicului, intensificându-și totodată puterea (USA Today)
Un prim manuscris inedit al cărţii lui Antoine de Saint-Exupéry a fost găsit din întâmplare într-un lot de Corespondenţă, expus spre vânzare (Cotidianul)
Un bărbat a tăiat 91 de arbori din pădurea Letea, una dintre rezervaţiile naturale ale ţării (Observatorul de Constanța)
Tsunamiul din Japonia: O cantitate fără precedent de materiale care au plutit în derivă a eşuat în Alaska (Mediafax)
Savanţii au transformat celule epiteliale în ţesut miocardic sănătos şi funcţional (Mediafax)
Tratament în premieră pentru cancerul hepatic (Adevărul)
Cel mai bătrân locuitor al României este o femeie în vârstă de 112 ani (Mediafax)




