Ieșirea Greciei din zona euro, o „speculație criminală”

09 mai 2011 | Economie

Grecia ia în calcul ieșirea din zona euro, iar oficialii europeni discută situația acestei țări, scrie Spiegel Online, citând surse din guvernul german. Între  „speculații criminale” sau „răul cel mai mic”, Grecia are nevoie de un nou plan economic.


euro_greece_small1Vineri seara, 6 mai, a avut loc o întâlnire confidențială de criză în Luxemburg, între miniștrii de finanțe și zona euro și oficialii Comisiei Europene. Spiegel Online a scris că pe agenda discuției ar fi fost și tema ieșirii Greciei din zona euro, dar oficialii prezenți au dezmințit categoric informația. Premierul Giorgios Papandreu a calificat speculaţiile privind retragerea ţării sale din zona euro ca fiind „aproape criminale". Ceea ce s-a confirmat însă, în cuvintele premierului Luxemburgului, a fost că pe 16 mai va avea loc o nouă discuție pentru a se vedea dacă Grecia are nevoie de un nou plan economic.


Gestul ieșirii din zona euro ar avea un impact uriaș intern și internațional. O revenire la drahma grecească ar însemna în primul rând o devalorizare considerabilă față de euro. Conform ministerului de finanțe german, valoarea monedei ar putea scădea la jumătate, iar deficitul ar putea ajunge la 200% din PIB. Același minister e de părere că măsura ar avea un impact dezastruos asupra întregii economii europene, dar și a funcționării zonei euro. În plus, există temerea că în urma precedentului și alte țări ar putea lua în calcul aceeași măsură.


Deși ar putea avea urmări dezastruoase pentru Europa, gestul e văzut de unii analiști ca „răul mai mic". Institutul pentru studii economice Ifo din München, s-a pronunţat în favoarea ieşirii Greciei din zona euro, scrie Deutsche Welle. Preşedintele Ifo, Hans-Werner Sinn, a declarat că o renunţare a Greciei la moneda comună ar reprezenta „răul mai mic".

RSS general RSS ştiri RSS bloguri
Newsletter
[x] Închide

Abonează-te la newsletter-ul ST şi vei primi, cu frecvenţa aleasă de tine, informaţii despre actualitatea care te interesează.
ATENŢIE: Pentru a te asigura că newsletterul nu va fi blocat de filtrul anti-spam, adaugă adresa newsletter@semneletimpului.ro în 'Address Book'/'Contacts'

ULTIMELE ADĂUGATE [x]

Banca Mondială: Asia de Est e vulnerabilă la criza euro Japonia înregistrează o creştere economică exemplară Bătrânii europeni să muncească mai mult şi să se aştepte la mai puţin Citeşte mai mult