Germania vrea tinerii din țările europene în criză

24 ian 2011 | Economie

Tinerii din țările europene aflate în criză se vor putea integra pe piața germană de muncă dacă intenția guvernului condus de Angela Merkel, va fi pusă în aplicare. 

Foto: topnews.in

Propunerea guvernului vizează prevenirea unui deficit al forței de muncă din Germania prin angajarea tinerilor provenind din țări afectate de recesiune. 

Partidul creștin-democrat din germania (CDU), în fruntea căruia se află cancelarul german a înființat un grup de experți pentru a evalua opțiunile disponibile pentru a-i atrage pe tinerii din Spania sau Portugalia pe piața de germană a muncii.

„Este mai bine să importăm mână de lucru din Europa decât să schimbăm legile privind imigraţia din alte regiuni ale lumii,” a declarat Max Straubinger, responsabil cu probleme sociale din cadrul Uniunii Creştin-Sociale (CSU), aliatul bavarez al CDU.

În prezent, numărul spaniolilor șomeri este de 4,1 milioane, aproape 20% din populație, scrie Der Spiegel. În Germania, rata șomajului s-a aflat la 7,7% în 2010, o pondere care specialiștii se așteaptă să scadă odată cu accelerarea redresării economice. Nevoia Germaniei este acutizată de îmbătrânirea populației, pierderea populației active fiind estimată la 6,5 milioane de persoane, până în 2025.

RSS general RSS ştiri RSS bloguri
Newsletter
[x] Închide

Abonează-te la newsletter-ul ST şi vei primi, cu frecvenţa aleasă de tine, informaţii despre actualitatea care te interesează.
ATENŢIE: Pentru a te asigura că newsletterul nu va fi blocat de filtrul anti-spam, adaugă adresa newsletter@semneletimpului.ro în 'Address Book'/'Contacts'

ULTIMELE ADĂUGATE [x]

Banca Mondială: Asia de Est e vulnerabilă la criza euro Japonia înregistrează o creştere economică exemplară Bătrânii europeni să muncească mai mult şi să se aştepte la mai puţin Citeşte mai mult