Franks: Grăbiţi privatizarea companiilor de stat

08 nov 2011 | Economie

Guvernul trebuie să grăbească privatizările şi numirea managerilor privaţi la companiile de stat pentru a schimba definitiv sistemul în care băieţii deştepţi se bucură de profituri nemeritate, a declarat şeful misiunii FMI de evaluare a acordului preventiv cu România, Jeffrey Franks.

 

Jeffrey Franks

Potrivit unui studiu al Băncii Mondiale, o treime din cele 760 de companii de stat la nivel naţional, în care lucrează peste 116.000 angajaţi, sunt considerate ca aflându-se „de facto" în stare de faliment. Pe lista companiilor aflate „de facto" în faliment şi considerate neviabile se află RADET, CFR SA, Oltchim, CFR Marfă, Termoelectrica, CN Huilei, CET Iaşi, Electrocentrale Oradea, CET Braşov şi Apaterm.

 

Guvernul şi Fondul Monetar Internaţional au decis ca în acest an să fie numiţi manageri privaţi la 9 companii de stat, urmând ca anul viitor lista acestor companii să fie suplimentată cu 6 societăţi (CFR, CFR Călători, Nuclearelectrica, Transgaz, Transelectrica şi Romgaz), relevă ultima scrisoare de intenţie convenită de cele două părţi.

 

Conform documentului, primele companii de stat pentru care vor fi angajaţi manageri privaţi sunt Poşta Română, Tarom, CFR Marfă, Electrificare CFR, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, Electrica Furnizare, Hidroelectrica, Romarm şi Oltchim.

RSS general RSS ştiri RSS bloguri
Newsletter
[x] Închide

Abonează-te la newsletter-ul ST şi vei primi, cu frecvenţa aleasă de tine, informaţii despre actualitatea care te interesează.
ATENŢIE: Pentru a te asigura că newsletterul nu va fi blocat de filtrul anti-spam, adaugă adresa newsletter@semneletimpului.ro în 'Address Book'/'Contacts'

ULTIMELE ADĂUGATE [x]

Banca Mondială: Asia de Est e vulnerabilă la criza euro Japonia înregistrează o creştere economică exemplară Bătrânii europeni să muncească mai mult şi să se aştepte la mai puţin Citeşte mai mult