Fotbaliștii musulmani din Germania exceptați de la postul de Ramadan

30 iul 2010 | Pe scurt

    Consiliul Musulman și autoritățile Federației Germane de Fotbal au ajuns la un acord în privința regimului alimentar al jucătorilor de religie islamică în timpul Ramadanului.


    În timpul postului, musulmanii nu mănâncă și nu beau nimic în timpul zilei, până la apusul soarelui. Anul trecut, echipa de divizia a doua FSV Frankfurt a avertizat formal trei jucători musulmani cu privire la incapacitatea de a respecta contractul semnat din cauza interferenței aspectelor religioase. În cadrul contractelor respective era prevăzută clauza conform căreia jucătorii nu aveau voie să postească fără aprobarea clubului.


ribery_vorstellung1181231528_400    Consiliul Musulman Central din Germania afirmă că a cerut sfat din partea Institutului Teologic Sunnit Al Azhar, Egipt. Avizul institutului prevede că, dacă un jucător de fotbal este obligat prin contract să joace în această perioadă, iar contractul este singura lui sursă de venit, iar dacă postul îi afectează performanța, atunci poate fi exceptat de la păzirea lui. Avizul a fost agreat și sprijinit și de The European Council for Fatwa and Research.


    „Musulmanii care profesează pot avea perioade de post autentice în zilele când nu sunt meciuri, astfel vor asculta de Dumnezeu și vor arăta respectul cuvenit lunii sfinte de Ramadan", afirmă secretarul general al Consiliului Musulman.


    Managerul FSV Frankfurt s-a arătat încântat de decizie: „Salutăm cu bucurie faptul că s-a găsit o soluție de consens, astfel încât jucătorii să-și poată desfășura activitatea în mod profesionist și în același timp să își poată trăi credința deplin."


    Postul Ramadan din religia islamică va începe anul acesta pe 11 august și va dura 30 de zile, până pe 9 septembrie.

Taguri:

ramadan, fotbal, germania

RSS general RSS ştiri RSS bloguri
Newsletter
[x] Închide

Abonează-te la newsletter-ul ST şi vei primi, cu frecvenţa aleasă de tine, informaţii despre actualitatea care te interesează.
ATENŢIE: Pentru a te asigura că newsletterul nu va fi blocat de filtrul anti-spam, adaugă adresa newsletter@semneletimpului.ro în 'Address Book'/'Contacts'

ULTIMELE ADĂUGATE [x]

SUA au testat penicilina pe guatemalezi Pacea în Orientul Mijlociu - posibilă şi urgentă Bulgaria, o ţintă legitimă pentru al-Qaida Citeşte mai mult