Femeile iartă mai mult decât bărbaţii
Un studiu efectuat de cercetătorii spanioli de la Universitatea Ţării Bascilor arată că, statistic, părinţii iartă mai mult decât copiii, iar femeile iartă mai repede decât bărbaţii.
"Un factor decisiv în iertare îl constituie empatia, iar femeile au o capacitate empatică mai mare decât bărbaţii," a explicat Carmen Maganto, unul dintre autorii studiului publicat în Revista Latinoamericana de Psicología.
Studiul, care a urmărit măsurarea abilităţii de a ierta, rata iertării şi factorii care facilitează iertarea, a indicat că remuşcările celui vinovat şi dispoziţia celui căruia i s-a greşit de a nu "purta pică" sunt cele mai importante elemente care favorizează manifestarea iertării.
Potrivit aceluiaşi studiu, citat de Daily Science, copiii cred că "iertarea vine cu timpul", iar părinţii spun că "remuşcările şi dreptatea" sunt motive importante pentru a acorda iertarea. Autorii studiului au arătat că părinţii care au iertat cel mai mult pe parcursul vieţii lor au o capacitate sporită de a ierta "în toate domeniile".
Cercetătorii au subliniat necesitatea de a studia influenţa iertării în tratamentul psihologic, mai ales în cazul victimelor abuzului sexual şi a victimelor fizice sau psihologice ale relelor tratamente în căsnicie şi a infidelităţii maritale. Studiul a fost efectuat cu sprijinul a 140 de participanţi, părinţi între 45 şi 60 de ani şi copii între 17 şi 25 de ani.
Taguri:
iertare, studiu, psihologie, copii, familie,
Recomandăm:
- Studiu: copii care beau, se droghează şi deţin arme
- Studiu: Cum ne influențează aluziile culturale la Dumnezeu?
- Cina în familie, protecție sigură pentru adolescenți
- Studiu: religia ar putea dispărea din 9 țări
- Studiu: crack-ul pune în pericol Brazilia
- Familiile numeroase fac bine la inimă
- Spectacolul minții. Secretele mentalistului Gog de la „Românii au talent”
ARTICOLE SIMILARE
- Povestea adventistei care a salvat Rusia de la criza economică: Oksana Sergienko
- O singură credinţă. De ce mai multe biserici?
- A fost descoperită superbacteria care rezistă la tratamentul cu antibiotice
- Liderii religioși din trei țări asiatice sunt alarmați de efectul Lady Gaga
- Cele 4 puncte de interes major de pe agenda discuţiilor la summitul G8
- 7 obiceiuri care scad riscul de Alzheimer
- Catolicii nu mai fac compromisuri: îl dau în judecată pe Obama
Amnesty International şi-a exprimat îngrijorarea, miercuri, privind „impunitatea” de care beneficiază în opinia sa foştii oficiali ai administraţiei George W. Bush în privinţa încălcării drepturilor omului şi a regretat „absenţa unor clarificări” privind moartea lui Osama ben Laden. (Mediafax)
ONU: Moartea angajaților Fukushima nu a fost provocată de radiații
La un an de la cutremurul și tsunami-ul care au provocat dezastrul de la Fukushima, o agenție ONU a publicat un raport potrivit căruia nu radiațiile generate de contaminarea pielii sunt responsabile de decesul unor muncitori ai centralei. (AP)
Colegiul Medicilor: Numărul erorilor medicale din România, mult sub media UE
Numărul cazurilor de erori medicale din România este mult sub media UE, iar asta în condiţiile în care doctorii noştri lucrează mai mult şi sunt cel mai prost plătiţi. (Mediafax)
Agenția Antidrog calmează spiritele: „Drogul violului” nu e un fenomen în România
Aşa-numitul drog al violului (GHB) nu reprezintă un fenomen în România, atât din punct de vedere al prezenţei pe reţelele de trafic, cât şi al consumului, afirmă reprezentanţii Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA), în urma datelor colectate în ultimii ani şi a studiilor realizate. (Ziare.com)




