Familie amendată pentru organizarea unui studiu biblic

21 sep 2011 | Religie

La doar câteva zile de la vestea că SUA critică România pentru libertatea religioasă, publicaţia The Christian Post relatează despre un incident inedit care a avut loc într-un stat american. O familie din California a fost amendată de primărie pentru că a găzduit o întâlnire de studiu biblic.


Foto: friendsofjehovahswitnesses.comCuplul din San Juan Capistrano au primit o amendă de 300 de dolari pentru activitatea religioasă care, potrivit autorităţilor, a încălcat codul municipal. Regulamentul cu pricina interzice funcţionarea organizaţiilor "religioase, non-profit sau a fraternităţilor" în zone rezidenţiale fără un "permis condiţional", relatează Capistrano Dispatch.


Stephanie Fromm, proprietarul casei, s-a arătat indignat de decizia autorităţilor: "cum îndrăznesc să ne spună că nu putem face ce vrem la noi în casă? (...) Normal ar fi să pot fiu ospitalieră în propriul cămin."

 

Codul municipal este o lege "reactivă", scrie Christian Post, indicând că este aplicat pe baza unei plângeri. Fromm a recunoscut că este o persoană care s-a plâns de activităţile respective, însă a menţionat că studiul s-a desfăşurat în casă şi că singurul zgomot ar fi putut fi cel al radioului, care era pus în surdină în timp ce musafirii conversau.

 

Brad Dacus, preşedintele Pacific Justice Institute a emis o declaraţie de presă în care apreciază că "a impune necesitatea unui permis pentru studiul biblic acasă este ceva scandalos."

RSS general RSS ştiri RSS bloguri
Newsletter
[x] Închide

Abonează-te la newsletter-ul ST şi vei primi, cu frecvenţa aleasă de tine, informaţii despre actualitatea care te interesează.
ATENŢIE: Pentru a te asigura că newsletterul nu va fi blocat de filtrul anti-spam, adaugă adresa newsletter@semneletimpului.ro în 'Address Book'/'Contacts'

ULTIMELE ADĂUGATE [x]

Creștinii și ONU „împărtășesc aceleași obiective” Egipt: revoluția și-a încălcat promisiunile față de femei O descoperire arheologică atestă existenţa oraşului Betleem Citeşte mai mult