FMI și-a actualizat previziunile pentru creșterea economiei mondiale în 2010
FMI a prezentat azi la Hong Kong previziunea globală pe 2010 într-o formă actualizată, ridicând indicele de creștere a economiei mondiale de 4.2 din aprilie la 4.6. Totuși, a previzionat pentru 2011 doar un 4.3.
Agenția Reuters informează că în raport s-au menționat ca plusuri expansiunea robustă a economiilor din Asia și creșterea cererii private americane. A fost exprimată și avertizarea cu privire la criza datoriilor din zona euro care pune sub risc revenirea economiei. „Ceea ce s-a întâmplat în Europa va încetini calea spre refacere", a afirmat Olivier Blanchard, economistul șef al FMI.
Reprezentanții fondului au afirmat că problemele financiare suverane ale statelor din zona euro și turbulența pieței financiare ce a rezultat au fost provocări puternice, în special din pricina rețelei de legături financiare și comerciale ce conectează Europa cu lumea. Cu toate acestea, riscul unei noi căderi în recesiune mondială a fost considerat ca improbabil. Economia globală s-a diminuat cu 0.6% în 2009, ca rezultat al crizei financiare globale.
Recomandăm:
- Europa de Est plăteşte încă tribut economiilor comuniste
- Cele 5 mari economii globale, sub lupa FMI
- FMI nu exclude o recesiune mondială în 2012
- FMI: economia mondială rămâne sub risc
- FMI avertizează cu privire la riscurile economiei mondiale
- Pakistan: femeia acuzată de blasfemie va trăi
- Christine Lagarde este noua șefă a FMI
ARTICOLE SIMILARE
-
Cine ne-a furat scrisorile de dragoste? Eliza Berzescu | 07 feb 2012 -
Credința din portofel și credința din suflet Alina Kartman | 03 feb 2012
În raportul intermediar din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, Comisia Europeană a lăudat, din nou, activitatea Direcţiei Nationale Anticoruptie şi Agenţiei Nationale de Integritate, iar Consiliul Superior al Magistraturii şi Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost din nou criticate (România liberă)PREGĂTIRI DE RĂZBOI Ambasadele din Israel se tem de un atac cu rachete din partea Iranului
Mai mulţi diplomaţi aflaţi la post în Israel au solicitat măşti de gaze, iar ambasadele întocmesc planuri în caz de atac cu rachete, de teamă că mii de israelieni cu dublă cetăţenie vor cere evacuarea din ţară dacă va izbucni un conflict cu Iranul. (Realitatea)Rusia avertizează că atitudinea Israelului faţă de Iran ar putea avea consecinţe catastrofale
Speculaţiile Israelului privind fabricarea în Iran a unor arme nucleare ar putea avea consecinţe catastrofale, a declarat miercuri un oficial de rang înalt din cadrul Ministerului rus de Externe, Mihail Ulianov. (Mediafax)Preşedintele israelian Shimon Peres adresează un mesaj de pace poporului iranian
Preşedintele israelian Shimon Peres a adresat miercuri un mesaj de pace poporului iranian în timpul unui discurs în Parlament, în ciuda deceniilor de animozitate între cele două ţări. (Agerpres)Le Monde: Efectele sancțiunilor comerciale adoptate de Europa și SUA împotriva Iranului devin vizibile
Urmând exemplul Uniunii Europene, China și Japonia au redus importurile de petrol din Iran, limitând astfel veniturile Teheranului și o sursă esențială de schimb valutar. (Le Monde)





