FMI: alegerile din 2012, pericolul major pentru reforme
FMI avertizează România cu privire la cel mai mare pericol față de continuarea reformelor, constituit de alegerile din 2012. Și președintele țării împărtășește aceeași temere.
Anul viitor în România vor avea loc atât alegeri locale, cât şi parlamentare. FMI crede că, în vederea alegerilor, puterea ar putea renunța la unele dintre măsurile de austeritate pe motiv că s-ar fi depășit criza și economia e în creștere. „Trebuie să fim realişti că în momentul în care economia începe să îşi revină cei din sfera politică vor începe să spună: «S-a terminat cu criza, hai să o lăsăm mai moale cu reformele»", au afirmat surse apropiate discuţiilor dintre autorităţi şi delegaţia FMI, citate de Mediafax. În plus, se știe că întotdeauna apropierea alegerilor a generat ceea ce opoziția acuză ca „pomeni electorale" sau rapoarte cosmetizate care arată plusuri economice.
Și președintele Traian Băsescu a împărtășit aceeași îngrijorare, conform unei declarații făcute la postul public de televiziune. „Am văzut declaraţia domnului Jeffrey Franks. Să fiu foarte sincer, este aceeaşi îngrijorare pe care o am şi eu. Din acest motiv, am insistat mult - Guvernul a fost de acord, ca de altfel şi Banca Naţională - ca perioada premergătoare anului electoral 2012 s-o acoperim cu un acord cu FMI şi cu UE", a spus preşedintele.
Un nou acord cu instituțiile internaționale ar obliga România să continue reformele asumate. O misiune comună a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale se află la Bucureşti, în perioada 27 aprilie-9 mai, pentru prima evaluare a noului acord.
Taguri:
reforma, fmi, traian basescu, alegeri, 2012,
Recomandăm:
- FMI avertizează cu privire la riscurile economiei mondiale
- Predicţiile unei civilizaţii dispărute
- FMI: economia mondială rămâne sub risc
- FMI nu exclude o recesiune mondială în 2012
- Obama: În România trebuie să se aplice legea!
- Cele 5 mari economii globale, sub lupa FMI
- Christine Lagarde este noua șefă a FMI
ARTICOLE SIMILARE
Pakistanul l-a condamnat pentru „conspirație împotriva statului” pe medicul care a ajutat CIA la găsirea lui bin Laden (AP)
Yahoo! Plănuiește o revoluționare a motorului de căutare online (AP)
HP concediază 27.000 de angajați în încercarea de a reabilita economic compania (AP)
Infografic: Cine muncește cele mai multe ore? (BBC)
BBC Future: Înseamnă „globalizarea” uniformizarea la o singură cultură? (BBC)
Furtuna tropicală Bud se îndepărtează de nord-vestul coastei pacifice a Mexicului, intensificându-și totodată puterea (USA Today)
Un prim manuscris inedit al cărţii lui Antoine de Saint-Exupéry a fost găsit din întâmplare într-un lot de Corespondenţă, expus spre vânzare (Cotidianul)
Un bărbat a tăiat 91 de arbori din pădurea Letea, una dintre rezervaţiile naturale ale ţării (Observatorul de Constanța)
Tsunamiul din Japonia: O cantitate fără precedent de materiale care au plutit în derivă a eşuat în Alaska (Mediafax)
Savanţii au transformat celule epiteliale în ţesut miocardic sănătos şi funcţional (Mediafax)
Tratament în premieră pentru cancerul hepatic (Adevărul)
Cel mai bătrân locuitor al României este o femeie în vârstă de 112 ani (Mediafax)





