Englezii aduc cea mai mare dovadă a încălzirii globale
Temperaturile globale din prima jumătate a anului 2010 au fost cele mai ridicate temperaturi din istoria înregistrată de meteorologi în ultimul secol arată, o dată în plus, un raport al Oficiului de Meteorologie (MET) din Marea Britanie, citat de ziarul The Guardian.
Cei care au elaborat raportul spun că acesta constituie „cea mai mare dovadă de până acum” că temperaturile pe termen lung sunt în creștere. Peter Stott, director în cadrul MET, spune că, în ciuda variațiilor de temperatură de la un an la altul, „când urmărim tendința de la deceniu la deceniu putem observa clar și fără echivoc semne ale încălzirii globale.”
Documentul realizat de MET compilează informații despre climă, ținând cont de 11 indicatori diferiți - de la aer și temperatura apei, până la topirea gheții. Fiecare dintre acești indicatori se bazează la rândul său pe cel puțin 3, cel mult 7 seturi de date, colectate între anii 1850 - 1970. „Faptul că toate aceste rezultate se verifică reciproc este un lucru remarcabil,” a subliniat Stott. „Este cea mai clară dovadă compactă, obținută dintr-o gamă largă de indicatori,” a adăugat directorul MET.
În sprijinul acestor rezultate vin și două cercetări paralele realizate de Institutul Goddard, de la NASA și Administraţia Naţională a Oceanelor şi Atmosferei SUA. Ambele confirmă tendința generală de încălzire a temperaturii globale, la cote fără precedent.
Taguri:
Recomandăm:
- Al Gore către climatosceptici: veţi fi condamnaţi ca rasiştii!
- Raport NOAA susține încălzirea globală
- Planeta s-ar putea încălzi cu 4 grade până în 2060
- Studiu despre încălzirea globală acuzat de erori
- 2010 ar putea fi cel mai călduros an din istorie
- „Cea mai grea iarnă a mileniului”, o speculație mediatică
- UE se încinge împotriva încălzirii globale
ARTICOLE SIMILARE
-
Credința din portofel și credința din suflet Alina Kartman | 03 feb 2012




