Destinul individual e legat de cel colectiv
Ieri a avut loc tradiţionala întâlnire anuală de schimb de urări cu ocazia Anului Nou, dintre Papa Benedict al XVI-lea şi autorităţile oraşului Roma, ale regiunii Lazio şi ale provinciei Roma.
„Provocările cu care ne confruntăm în prezent sunt numeroase şi complexe, şi pot fi depăşite doar dacă ne întărim conştiinţa că destinul fiecăruia dintre noi este legat de cel al tuturor. De aceea acceptarea, solidaritatea şi dreptatea sunt valori fundamentale", au fost cuvintele pe care Papa le-a adresat oaspeţilor săi, în întâmpinare.
Papa Benedict al XVI-lea şi-a exprimat opinia că rădăcinile actualei crize stau în „individualismul care umbreşte dimensiunea interpersonală a omului şi îl conduce la a se închide în mica lui lume, preocupat în primul rând de nevoile sale, cu prea puţină grijă pentru ceilalţi".
Primul pas spre crearea unei societăţi mai umane este „redescoperirea relaţiilor ca fiind elementul constitutiv al vieţilor noastre", a mai spus el. Omul este chemat să trăiască în relaţie cu ceilalţi oameni şi cu Dumnezeu, iar instituţiile trebuie să stimuleze conştiinţa faptului că facem cu toţii parte din aceeaşi structură.
Surse: EWTN, News Vatican Information Service
Taguri:
Recomandăm:
- Vaticanul le întinde mâna anglicanilor conservatori
- Candidaţilor americani li se cere să nu mai terfelească religia în cursa prezidenţială
- Papa Benedict oferă indulgențe participanților la ZMT
- Cârjă sau baston? Religia și politica americană pentru Orientul Mijlociu
- Preşedinţii moderni, în afara bisericilor
- Pastor american câştigă un reality show suedez
- Serialul “The Amish”, lecţii despre iertare şi credinţă
ARTICOLE SIMILARE
Amnesty International şi-a exprimat îngrijorarea, miercuri, privind „impunitatea” de care beneficiază în opinia sa foştii oficiali ai administraţiei George W. Bush în privinţa încălcării drepturilor omului şi a regretat „absenţa unor clarificări” privind moartea lui Osama ben Laden. (Mediafax)
ONU: Moartea angajaților Fukushima nu a fost provocată de radiații
La un an de la cutremurul și tsunami-ul care au provocat dezastrul de la Fukushima, o agenție ONU a publicat un raport potrivit căruia nu radiațiile generate de contaminarea pielii sunt responsabile de decesul unor muncitori ai centralei. (AP)
Colegiul Medicilor: Numărul erorilor medicale din România, mult sub media UE
Numărul cazurilor de erori medicale din România este mult sub media UE, iar asta în condiţiile în care doctorii noştri lucrează mai mult şi sunt cel mai prost plătiţi. (Mediafax)
Agenția Antidrog calmează spiritele: „Drogul violului” nu e un fenomen în România
Aşa-numitul drog al violului (GHB) nu reprezintă un fenomen în România, atât din punct de vedere al prezenţei pe reţelele de trafic, cât şi al consumului, afirmă reprezentanţii Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA), în urma datelor colectate în ultimii ani şi a studiilor realizate. (Ziare.com)




