Dalai Lama, la un summit interconfesional despre fericire
Liderul tibetan Dalai Lama a vorbit despre fericire la Summitul Interconfesional organizat weekendul trecut de Universitatea Emory (SUA) ca parte a proiectului de cercetare, In the Pursuit of Happiness, condus de instituţie.

Ca parte a credinţei budiste, Dalai Lama a adoptat ideea că fericirea este chiar scopul existenţei. "Văd fericirea ca pe un simţ de împlinire profundă," a spus liderul, explicând că fericirea este atât o experienţă a fizicului, cât şi una a minţii. "Odată ce ştim cine suntem, suntem fericiţi," a adăugat Dalai Lama, "însă tot mai puţini oameni din lume ştiu cine sunt." Liderul a deplâns răspândirea viziunii materialiste asupra fericirii, însă şi-a exprimat optimismul cu privire la puterea mobilizatoare a speranţei: "viaţa noastră depinde de speranţă."
"Fericirea nu vine din cer. Fericirea trebuie creată în noi şi în familiile noastre," a mai precizat liderul spiritual.
Pentru liderul islamic Nasr, fericirea se confundă cu raiul, iar orice fericire în afara celei spirituale aduce în final tristeţe, pentru că este finită.
Reverendul Schori a subliniat importanţa fericirii împărtăşite spunând că nimeni nu poate fi cu adevărat fericit, decât dacă toţi oamenii sunt fericiţi.
Rabinul Sacks a spus că nu întotdeauna căutarea fericirii este o metodă de a o obţine. Referindu-se la ziua Sabatului ca la o zi de pauză, Sacks a declarat că acesta reprezintă un timp potrivit pentru a lăsa fericirea să ne prindă din urmă.
Taguri:
Recomandăm:
- Sondaj: Lumea e un loc mai fericit după criza economică
- Studiu + Foto: Fericirea vine odată cu vârsta
- Studiu: oamenii mulţumiţi şi fericiţi trăiesc mai mult
- Majoritarea românilor sunt nefericiți
- Mai este timp pentru fericire
- Credincioșii duc o viață mai bună decât nereligioșii
- Dalai Lama, distins cu un premiu de 1,7 milioane de dolari
ARTICOLE SIMILARE
Pakistanul l-a condamnat pentru „conspirație împotriva statului” pe medicul care a ajutat CIA la găsirea lui bin Laden (AP)
Yahoo! Plănuiește o revoluționare a motorului de căutare online (AP)
HP concediază 27.000 de angajați în încercarea de a reabilita economic compania (AP)
Infografic: Cine muncește cele mai multe ore? (BBC)
BBC Future: Înseamnă „globalizarea” uniformizarea la o singură cultură? (BBC)
Furtuna tropicală Bud se îndepărtează de nord-vestul coastei pacifice a Mexicului, intensificându-și totodată puterea (USA Today)
Un prim manuscris inedit al cărţii lui Antoine de Saint-Exupéry a fost găsit din întâmplare într-un lot de Corespondenţă, expus spre vânzare (Cotidianul)
Un bărbat a tăiat 91 de arbori din pădurea Letea, una dintre rezervaţiile naturale ale ţării (Observatorul de Constanța)
Tsunamiul din Japonia: O cantitate fără precedent de materiale care au plutit în derivă a eşuat în Alaska (Mediafax)
Savanţii au transformat celule epiteliale în ţesut miocardic sănătos şi funcţional (Mediafax)
Tratament în premieră pentru cancerul hepatic (Adevărul)
Cel mai bătrân locuitor al României este o femeie în vârstă de 112 ani (Mediafax)





