Copii cu ADN de la trei părinți
Marea Britanie dezbate posibilitatea de a legaliza fertilizarea in vitro în care este folosit ADN de la trei părinți. Susținătorii procedurii spun că aceasta ar fi utilă pentru prevenirea cazurilor de copii născuți cu boli incurabile din cauza defectelor genetice ale părinților.
Ministrul britanic al Sănătății, Andrew Lansley, a solicitat Autorității pentru Fertilizare Umană și Embriologie (HFEA) să evalueze fertilizarea in vitro în care este folosit material genetic de la trei părinți. Solicitarea vine în urma unei declarații emise de cercetătorii britanici potrivit căreia aceștia au reușit să pună la punct o astfel de tehnologie – similară cu cea a clonării.
Metoda, dezvoltată de oamenii de știință de la Universitatea Newcastle, folosește ADN prin fertilizarea a două ovule umane. Tehnologia implică intervenirea în procesul fertilizării și eliminarea ADN-ului mitocondrial disfuncțional, ce ar putea duce la probleme de inimă sau ficat, la disfuncții ale creierului, orbire sau atrofie musculară.
Dacă HFEA va apecia că tehnica este eficientă și sigură, „putem decide dacă este timpul să luăm aceste (noi) decizii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului pentru Sănătate, citat de Reuters.
Alison Murdoch, directorul departamentului de Medicină Reproductivă în cadrul Universității Newcastle, spune că nu există nicio garanție că grupul de evaluare va aprecia pozitiv inovația.
(Foto: Adevărul)
Taguri:
Recomandăm:
- Biserica Anglicană critică dur măsurile guvernului britanic
- Jihad împotriva violenței, în M. Britanie
- S-a deschis cea mai mare clinică FIV din țară
- Guvernul britanic luptă contra pornografiei
- Școlile britanice creaționiste rămân fără finanțare
- Un român distins cu titlul de “Cavaler”
- Recensământ în UK: câți britanici sunt religioși?
ARTICOLE SIMILARE
- VIDEO al unei mame care a refuzat avortul, vizualizat de 10 milioane de oameni
- Povestea adventistei care a salvat Rusia de la criza economică: Oksana Sergienko
- O singură credinţă. De ce mai multe biserici?
- A fost descoperită superbacteria care rezistă la tratamentul cu antibiotice
- Liderii religioși din trei țări asiatice sunt alarmați de efectul Lady Gaga
- Cele 4 puncte de interes major de pe agenda discuţiilor la summitul G8
- 7 obiceiuri care scad riscul de Alzheimer
VIDEO: Hezbollah cere liniște în Beirut
Lider Hezbollah face apel la calm după ce mai mulți pelegrini libanezi au fost răpiți de rebeli sirieni. Rudele celor 13 bărbați răpiți au incendiat cauciucuri pe străzile Beirutului. (The Guardian)
Teheranul protestează împotriva „paradei gay" de la Eurovision
Iranul a anunțat că și-a retras ambasadorul din Baku (Azerbaijan) pentru a protesta împotriva „insutelor aduse sanctității" islamului cu ocazia Eurovisionului și a „paradei gay" planificate să însoțească evenimentul. (Der Spiegel)
Nu există un model de democrație islamică
E la modă printre liderii occidentali să laude modelul democratis islamic al Indoneziei. Spuneți-i asta lui Asia Lumbantoruan, un creștin a cărui biserică, la periferia Jakartei a fost incendiată de militanți islamiști. (The New York Times)
Bătălia pentru cine luptă în Israel
Tot mai mulți evrei ultra-ortodocși din Israel nu se mai feresc să se alăture armatei. (The New York Times)
Egipt: Judecătorii dau sentințe pe viață pentru 12 creștini
O curte judecătorească locală a condamnat 12 creștini la închisoare pe viață și a achitat 8 musulmani implicați anul trecut în ciocniri violente, care au provocat moartea a două persoane. (Christian Post)




