Cine pe cine îmbolnăveşte?
În urma ultimelor cazuri medicale care au atras atenția publicului, medicii afirmă că vizitatorii care aduc de acasă mâncare, pansamente, seringi şi medicamente pentru bolnavi sunt responsabili pentru majoritatea infecţiilor din unitatea sanitară.
Autorităţile sanitare au altă explicație. Dotarea slabă din spitale şi criza financiară reprezintă principalele cauze pentru infecţiile contractate de bolnavi în timpul internărilor. Pe lângă acestea, una din cauzele infecţiilor intraspitaliceşti, din punctul de vedere al inspectorilor sanitari, are legătură cu vizitele rudelor celor internaţi.
De la începutul anului, la nivelul judeţului Galaţi au fost înregistrate 16 cazuri de infecţii intraspitaliceşti, care au fost raportate Ministerului Sănătăţii. Cei mai expuşi sunt pacienţii care ajung la terapie intensivă. „Aparţinătorii care vin să aducă seringi şi mâncare bolnavilor pot aduce cu ei şi anumite boli", afirmă Liliana Moise, inspector şef în cadrul Inspecţiei Sanitare de Stat Galaţi. Tot autorităţile recunosc însă că, fără aceste vizite, bolnavii ar rămâne fără medicamente, fără materiale sanitare, fără hrană, pe care sistemul sanitar nu le poate asigura. (Sursa: Adevărul)
Taguri:
Recomandăm:
- Pe moarte, după ce a mâncat 15 ani NUMAI nuggets de pui
- Costul unei vieți nesănătoase
- Studiu: Bărbații narcisiști își pun sănătatea în pericol
- Medicamentele vitale riscă să dispară din farmacii
- Delegațiile dese afectează sănătatea
- Zahărul să fie trecut pe lista substanţelor toxice, vor cercetătorii
- Sănătatea publică, un subiect de politică personală
ARTICOLE SIMILARE
-
Cine ne-a furat scrisorile de dragoste? Eliza Berzescu | 07 feb 2012 -
Credința din portofel și credința din suflet Alina Kartman | 03 feb 2012





