Christine Lagarde este noua șefă a FMI
Christine Lagarde, ministrul de finanțe francez, a preluat funcție de director al Fondului Monetar Internațional. Ea este prima femeie și primul tehnocrat fără formația de economist care conduce această organizație.
Deși era favorită, Lagarde a obținut nominalizarea finală după ce adminstrația Obama și-a dat acordul marți, 28 iunie. Câteva ore mai târziu boardul de 24 de membri al FMI a votat numirea. „Sunt profund onorată de încrederea acordată", a spus Lagarde după vot. „Doresc să mulțumesc membrilor fondului pentru sprijinul larg și deosebit pe care l-am primit."
Săptămâna viitoare va începe mandatul de cinci ani la conducerea Fondului. Lagarde are 55 de ani și este primul lider al FMI care nu este economist. A intrat în politica franceză în 2005, după ce a lucrat la firma de avocatură americană Baker & McKenzie. Este cel mai longeviv ministru al administrației Sarkozy iar Forbes a listat-o în topul celor mai puternice femei din lume.
Numirea ei vine după ce Dominique Strauss-Kahn a demisionat în urma acuzațiilor de hărțuire secuală asupra unei cameriste din New York. Lagarde a afirmat că directorul „trebuie să conducă prin exemplu", anunțând că are ca țintă și „redobândirea mândriei angajaților FMI", ca parte a „procesului de vindecare". Cele mai mari așteptări de la Lagarde vor fi însă stabilizarea crizei datoriei țărilor europene. Votul pentru Lagarde a venit într-un moment crucial pentru soarta Greciei.
FMI a fost fondat în 1947, are 187 de țări membre și a fost condus tradițional de un oficial din Europa occidentală.
Taguri:
fmi, christine lagarde, franta, fondul monetar international,
Recomandăm:
- FMI avertizează cu privire la riscurile economiei mondiale
- FMI nu exclude o recesiune mondială în 2012
- Francezii se văd vulnerabili în fața „apocalipsei”
- FMI: economia mondială rămâne sub risc
- Cele 5 mari economii globale, sub lupa FMI
- Veriga slabă a redresării mondiale este Europa
- FMI, victima unui atac cibernetic major
ARTICOLE SIMILARE
Diplomați ONU din șase țări puternic industrializate au dezbătut ieri, în Baghdad, problema îmbogățirii uraniului în centralele iraniene. Niciuna dintre părți nu s-a grăbit să cedeze în negocieri. (AP)
Amnesty International: În absenţa mai multor clarificări, moartea lui Osama ben Laden pare ilegală
Amnesty International şi-a exprimat îngrijorarea miercuri privind „impunitatea" de care beneficiază în opinia sa foştii oficiali ai administraţiei George W. Bush în privinţa încălcării drepturilor omului şi a regretat „absenţa unor clarificări" privind moartea lui Osama ben Laden. (Mediafax)
ONU: Moartea angajaților Fukushima nu a fost provocată de radiații
La un an de la cutremurul și tsunami-ul care au provocat dezastrul de la Fukushima, o agenție ONU a publicat un raport potrivit căruia nu radiațiile generate de contaminarea pielii sunt responsabile de decesul unor muncitori ai centralei. (AP)
Colegiul Medicilor: Numărul erorilor medicale din România, mult sub media UE
Numărul cazurilor de erori medicale din România este mult sub media UE, iar asta în condiţiile în care doctorii noştri lucrează mai mult şi sunt cel mai prost plătiţi, (Mediafax)
Agenția Antidrog calmează spiritele: „Drogul violului" nu e un fenomen în România
Aşa-numitul drog al violului (GHB) nu reprezintă un fenomen în România, atât din punct de vedere al prezenţei pe reţelele de trafic, cât şi al consumului, afirmă reprezentanţii Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA), în urma datelor colectate în ultimii ani şi a studiilor realizate. (Ziare.com)





