Bisericile ar trebui să schimbe societatea, spun activişti religioşi din SUA
Bisericile ar putea genera adevărate schimbări sociale, sunt de părere activiştii creştini reuniţi în Christ Church din Detroit, cu ocazia unui eveniment în cadrul Forumului Social al Statelor Unite ale Americii.
„Credinţa are de a face cu justiţia," a declarat rev. Ed Rowe, pastor al bisericii Central United şi activist social. „Fără dreptate, credinţa ar însemna doar să trăieşti o minciuna. Dacă credinţa ta înseamnă doar a-i ajuta pe cei din biserică, mai bine am renunţa,"s-a pronunţat Rowe.
La ultimul Forum Social al SUA, care a avut loc acum trei ani la Atlanta, organizatorii spun că a existat o participare redusă a organizaţiilor religioase. Anul acesta însă, numeroase dezbateri, ateliere şi servicii se concentrează pe credinţă şi organizaţii religioase. Biserica Metodistă Central United este cea care găzduieşte forumul din acest an, scrie Free Press.
Taguri:
Recomandăm:
-
Cine ne-a furat scrisorile de dragoste? Eliza Berzescu | 07 feb 2012 -
Credința din portofel și credința din suflet Alina Kartman | 03 feb 2012
Papa Benedict al XVI-lea a amintit participanţilor la simpozionul despre abuzurile sexuale comise de clerici, ce se desfăşoară la Roma, că vindecarea victimelor este de o importanţă maximă şi trebuie să meargă în paralel cu însăşi înnoirea Bisericii. (Catholica.ro)Arhiepiscopul e Canterburry ia poziție împotriva eutanasiei
El a avertizat că orice lege care ar permite suicidul asistat ar fi un „dezastru" pentru Marea Britanie și ar fi ca și cum „s-ar declara legal că viața nu merită trăită." (Christian Telegraph)Confesiunea la biserică a unui bărbat ar putea fi folosită împotriva lui într-un proces
Un bărbat baptist i-a mărturisit pastorului său că atunci când avea 15 ani a agresat o fetiță de 9 ani. Mărturia sa ar putea fi folosită împotriva sa într-un proces de hărțuire sexuală. (CBS)Congresmeni nemulțumiți de „secularizarea" unui logo
Mai multe zeci de membri ai Congresului american sunt nemulțumiți că Aviația a înlăturat cuvântul „Dumnezeu" din logo-ul unui birou de achiziții. (Religion News)Religiozitatea, sursă a recuperării posttraumatice
Cercetarea întreprinsă de Raimar Kremer ne arată felul în care tradiţia protestantă contemporană, dincolo de variaţiile ei de opinie asupra anumitor realităţi (poziţie specifică ethosului protestant), poate contribui la teologia pastorală ecumenică. (Ziarul Lumina)




