BOR: TVR1 tensionează relaţia biserică-stat

01 apr 2011 | Religie

Patriarhia Română a declarat că TV România 1 tensionează artificial relaţiile dintre stat şi biserică. Comunicatul din partea BOR a venit după ce televiziunea publică a difuzat emisiunea „Cu ochii'n 4", având ca temă „Averea Bisericii".

 

TVR1

Numeroşi telespectatori au remarcat că „emisiunea a fost agresivă, lipsită de obiectivitate şi de profesionalism, arătând, de fapt, reaua intenţie a realizatorilor prin prezentarea trunchiată şi tendenţioasă a informaţiilor cu scopul vădit de a discredita Biserica în contextul crizei economice actuale", se arată în comunicat, conform basilica.ro.

 

Televiziunea naţională este acuzată de BOR că a urmărit să impună opiniei publice percepţia că „Biserica ar deţine proprietăţi uriaşe folosite în scopuri nedeclarate".

 

Sumele vehiculate în emisiunea „Cu ochii'n 4" sunt apreciate de Patriarhie ca fiind „ireale", iar proprietăţile despre care s-a spus că se află în proprietatea Bisericii Ortodoxe sunt considerate „fabuloase", afirmaţiile realizatorilor de la TVR 1 fiind respinse ca neadevărate.

 

„Este surprinzător şi regretabil faptul că tocmai postul naţional de televiziune, TVR, susţinut financiar în majoritate de către contribuabili de credinţă ortodoxă, atacă Biserica naţională a poporului român pe tema sprijinului acordat acesteia de către Statul român", se precizează în comunicatul BOR.

 

(Foto: crapattack.org)

RSS general RSS ştiri RSS bloguri
Newsletter
[x] Închide

Abonează-te la newsletter-ul ST şi vei primi, cu frecvenţa aleasă de tine, informaţii despre actualitatea care te interesează.
ATENŢIE: Pentru a te asigura că newsletterul nu va fi blocat de filtrul anti-spam, adaugă adresa newsletter@semneletimpului.ro în 'Address Book'/'Contacts'

ULTIMELE ADĂUGATE [x]

O catedrală inspiră la pace între popoare, prin simpla existență Evanghelicii răspund proceselor catolice: „Suntem cu toţii catolici acum” Căsătorii homosexuale. „Dreptatea e mai presus de egalitate” Citeşte mai mult