Azi e Ziua Internaţională a Toleranţei
Astăzi este Ziua Internaţională a Toleranţei. Statele membre ONU pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură au semnat, în data de 16 noiembrie 1995, Declaraţia Principiilor Toleranţei, la Paris.
Toleranţa este mai necesară astăzi, în lumea modernă, decât oricând. Este necesară atât între indivizi, cât şi în cadrul familiei şi al comunităţii. Trăim într-o vreme a mondializării economiei şi a accelerării mobilităţii, comunicaţiei, migraţiilor şi deplasărilor de mare amploare ale populaţiilor. Diversitatea caracterizează orice zonă a lumii şi, de aceea, creşterea intoleranţei şi riscul confruntărilor constituie ameninţări potenţiale pentru orice regiune, conform articolului 3 din Declaraţia Principiilor Toleranţei.
Ziua de 16 noiembrie a fost proclamată drept Ziua Internaţională a Toleranţei cu scopul de a mobiliza opinia publică în favoarea toleranţei şi a educaţiei pentru toleranţă.
Statele membre ONU sunt încurajate ca, în această zi, să organizeze programe şi acţiuni prin care să îşi încurajeze cetăţenii să aibă atitudini tolerante, notează Amos News.
La Timişoara, în cadrul proiectului Migrant în România, coordonat de Institutul Intercultural Timişoara, s-a propus ca ziua de 16 noiembrie să fie celebrată şi ca zi a integrării. Astfel, sărbătoarea acestei zile va contribui la integrarea cetăţenilor străini care locuiesc în România, la dezvoltarea unor percepţii pozitive şi a comunicării interculturale în societate, notează banateanul.gandul.info.
Taguri:
Recomandăm:
- Saudiții deschid un centru pro-toleranță religioasă
- 1/3 din populaţia lumii suferă din cauza ostilităţii religioase
- BORu: Toleranța absolută anihilează libertatea de exprimare
- SUA: Intoleranţa faţă de creştinism e tot mai mare
- Intoleranţa religioasă este noul rasism - discriminarea minorităţilor religioase în lume
ARTICOLE SIMILARE
Imagini din satelit arată că statul lucrează la îmbunătăţirea vechiului sit de lansare din nord-estul ţării, pentru a putea lansa rachete mai mari, susţine un institut american. (Associated Press)
Şeful ONU: Am ajuns la un acord cu Iranul în ce privește investigarea problemei nucleare.
Deşi câteva chestiuni rămân de rectificat, Iranul a acceptat o înţelegere care va permite agenţiei nucleare a ONU să repornească investigaţiile pentru verificarea suspiciunilor că Teheranul ar avea un program nuclear secret. (Associated Press)
Uninominalul pur - adoptat de Parlament
Legea privind introducerea uninominalului pur, în care mandatele de senator şi deputat vor fi atribuite candidaţilor care obţin cel mai mare număr de voturi, a fost adoptată ieri de Camera Deputaţilor, cu 180 de voturi pentru, 30 împotrivă şi 26 de abţineri. (Gândul)
Grevă generală în Spania: Mii de profesori, elevi şi părinţi au protestat faţă de reducerile bugetare.
Copii de şase ani cu pancarte pe care scria "Ce viitor ne aşteaptă?", profesori, părinţi şi liceeni s-au mobilizat marţi în Spania, pentru o zi de grevă inedită împotriva reducerilor bugetare. (Mediafax)
Proteste faţă de imigraţie în Grecia: Manifestanţii s-au ciocnit cu forţele de ordine în Patras
Poliţia a utilizat marţi gaze lacrimogene la Patras, pentru a dispersa manifestanţii care voiau să atace imigranţii, după moartea unui grec în acest oraş-port din vestul Greciei în urmă cu trei zile, a anunţat agenţia oficială de presă ANA. (Mediafax)
Legea "Big Brother" a fost adoptată.
Furnizorii de telefonie şi internet sunt obligaţi să stocheze timp de şase luni anumite date ale abonaţilor. (Mediafax)





