Ateii negociază cât de insistenţi să fie

19 oct 2010 | Pe scurt

    Oamenii pot fi buni şi fără religie, iar religia are prea multă influenţă. Acestea sunt cele două direcţii asupra cărora ateii prezenţi la o întrunire în SUA au căzut de acord. Despre cât de vehemenţi ar trebui să fie în exprimarea acestor opinii, s-a discutat însă aprins, fără să se ajungă la un consens.

 

Foto: New York Time    Nu mai puţin de 370 de atei, umanişti şi alţi sceptici religioşi s-au reunit weekendul trecut în Los Angeles pentru a participa la o dezbatere privind viitorul mişcării ateiste.


    Întâlnirea, sponsorizată de Consiliul pentru Umanism Secular, a atras participarea unui public predominant masculin şi de rasă albă, notează New York Times, evidenţiind totodată prezenţa unor figuri notorii ale ateismului contemporan, precum Richard Dawkins şi Sam Harris.


    Dezbaterea a fost dominată de tema exprimării credinţei atee şi a polarizat două tabere: cea a acomodaţioniştilor - ateii care încearcă să găsească un teren comun între ei şi religioşi - şi cea a confruntaţioniştilor - ateii care promovează strident diferenţele dintre credincioşi şi necredincioşi. Dacă pentru acomodaţionişti este importantă colaborarea cu cei religioşi în punctele comune, confruntaţionaliştii văd în alierea celor două tabere o formă de înjosire a ateismului, în contextul în care religia are deja prea multă influenţă.

Taguri:

ateism

RSS general RSS ştiri RSS bloguri
Newsletter
[x] Închide

Abonează-te la newsletter-ul ST şi vei primi, cu frecvenţa aleasă de tine, informaţii despre actualitatea care te interesează.
ATENŢIE: Pentru a te asigura că newsletterul nu va fi blocat de filtrul anti-spam, adaugă adresa newsletter@semneletimpului.ro în 'Address Book'/'Contacts'

ULTIMELE ADĂUGATE [x]

SUA au testat penicilina pe guatemalezi Pacea în Orientul Mijlociu - posibilă şi urgentă Bulgaria, o ţintă legitimă pentru al-Qaida Citeşte mai mult