Agenția Moody`s ar putea retrograda SUA
Agenția Moody's a avertizat guvernul de la Washington că ar putea retrograda America în cazul în care congresul nu mărește limita până la care statul se poate împrumuta.
Conform ultimului anunț al ministrului de finanțe american, plafonul maxim a fost deja atins și numai o serie de artificii și transferuri de fonduri asigură funcționarea normală. Data limită este 2 august, după care America ar intra în incapacitate de plată.
Într-o declarație făcută joi agenția Moody's a avertizat că retrogradarea de la nivelul maxim AAA va avea loc pe fondul unui „risc mic dar în creștere al unei incapacități de plată pe termen scurt". În luna aprilie agenția Standard & Poor's a avertizat și ea America, pentru prima oară în istorie, cu privire la o retrogradare în cazul eșecului negocierilor cu privire la deficit. Statele Unite au deja un deficit de 1,5 trilioane de dolari și o datorie de 14,3 trilioane de dolari. O retrogradare din partea agențiilor ar duce la măriri ale costurilor de împrumut și la o încetinire a redresării economice.
În cursul zilei de miercuri, 1 iunie, republicanii au blocat creșterea plafonului, cerându-le democraților o scădere a cheltuielilor. La rândul lor democrații insistă pe o creștere a taxelor și o menținere a programelor sociale, în ciuda costurilor ridicate. Casa Albă a avertizat că SUA ar putea suferi consecințe „catastrofale" dacă congresul nu ridică plafonul până la 2 august.
Taguri:
Recomandăm:
- Portugalia va lua 78 mld euro, ajutor internaţional
- America e amenințată de radicalizarea islamismului
- Cine are de câștigat de pe urma împrumutării Irlandei?
- 70 de morţi în urma ploilor din America Centrală
- Chinezii au vândut americanilor echipament militar contrafăcut
- Cum se schimbă fața religioasă a Americii
- Spania ar putea intra în criză financiară în 2013, și va trage Europa după ea
ARTICOLE SIMILARE
- Ce se întâmplă în organism după ce bei un pahar de Coca-Cola
- VIDEO al unei mame care a refuzat avortul, vizualizat de 10 milioane de oameni
- Povestea adventistei care a salvat Rusia de la criza economică: Oksana Sergienko
- A fost descoperită superbacteria care rezistă la tratamentul cu antibiotice
- O singură credinţă. De ce mai multe biserici?
- Liderii religioși din trei țări asiatice sunt alarmați de efectul Lady Gaga
- Cele 4 puncte de interes major de pe agenda discuţiilor la summitul G8
Imagini din satelit arată că statul lucrează la îmbunătăţirea vechiului sit de lansare din nord-estul ţării, pentru a putea lansa rachete mai mari, susţine un institut american. (Associated Press)
Şeful ONU: Am ajuns la un acord cu Iranul în ce privește investigarea problemei nucleare.
Deşi câteva chestiuni rămân de rectificat, Iranul a acceptat o înţelegere care va permite agenţiei nucleare a ONU să repornească investigaţiile pentru verificarea suspiciunilor că Teheranul ar avea un program nuclear secret. (Associated Press)
Uninominalul pur - adoptat de Parlament
Legea privind introducerea uninominalului pur, în care mandatele de senator şi deputat vor fi atribuite candidaţilor care obţin cel mai mare număr de voturi, a fost adoptată ieri de Camera Deputaţilor, cu 180 de voturi pentru, 30 împotrivă şi 26 de abţineri. (Gândul)
Grevă generală în Spania: Mii de profesori, elevi şi părinţi au protestat faţă de reducerile bugetare.
Copii de şase ani cu pancarte pe care scria "Ce viitor ne aşteaptă?", profesori, părinţi şi liceeni s-au mobilizat marţi în Spania, pentru o zi de grevă inedită împotriva reducerilor bugetare. (Mediafax)
Proteste faţă de imigraţie în Grecia: Manifestanţii s-au ciocnit cu forţele de ordine în Patras
Poliţia a utilizat marţi gaze lacrimogene la Patras, pentru a dispersa manifestanţii care voiau să atace imigranţii, după moartea unui grec în acest oraş-port din vestul Greciei în urmă cu trei zile, a anunţat agenţia oficială de presă ANA. (Mediafax)
Legea "Big Brother" a fost adoptată.
Furnizorii de telefonie şi internet sunt obligaţi să stocheze timp de şase luni anumite date ale abonaţilor. (Mediafax)





