Administraţia Obama acuzată că desfiinţează libertatea religioasă

20 iul 2010 | Pe scurt

    Autorii Tim LaHaye şi Craig Parshall susţin că administraţia Obama desfiinţează libertatea religioasă prin redefinirea ei, anunţă The Christian Post. Cei doi au atras atenţia că oficialii de la Casa Albă vorbesc mai degrabă despre „libertatea de închinare" decât despre „libertatea religioasă".

 

Foto: topnews.in

    Expresia „libertate de închinare" s-a regăsit frecvent în discursurile lui Barack Obama şi ale lui Hillary Clinton, în ultimele luni. Comisia Americană pentru Libertate Religioasă Internaţională a cerut Casei Albe să revină la discursul public despre libertatea religioasă, pentru ca să confirme în acest fel angajamentul de a lupta pentru apărarea libertăţii de conştiinţă, gândire şi religie.

 

    LaHaye şi Parshall cred că expresia „libertate de închinare" se îndepărtează de spiritul primului amendament al Constituţiei SUA. Conform legilor internaţionale, „închinarea" este un drept limitat şi exclude libertatea prezentării publice a Evangheliei. Autorii au amintit că, în 1997, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a permis acuzarea creştinilor pentru eforturile lor de evanghelizare.

RSS general RSS ştiri RSS bloguri
Newsletter
[x] Închide

Abonează-te la newsletter-ul ST şi vei primi, cu frecvenţa aleasă de tine, informaţii despre actualitatea care te interesează.
ATENŢIE: Pentru a te asigura că newsletterul nu va fi blocat de filtrul anti-spam, adaugă adresa newsletter@semneletimpului.ro în 'Address Book'/'Contacts'

ULTIMELE ADĂUGATE [x]

SUA au testat penicilina pe guatemalezi Pacea în Orientul Mijlociu - posibilă şi urgentă Bulgaria, o ţintă legitimă pentru al-Qaida Citeşte mai mult