9 contribuții majore ale catolicilor în istorie
Catholic Herald a publicat în vara aceasta un material de sinteză care indică 9 domenii ale științei în care erudiții catolici și-au adus contribuția semnificativ.
Motivat de rezultatul dezolant al unui sondaj printre participanții la o dezbatere privind intervenția catolicilor în istorie, pr. Andrew Pinsent s-a hotărât să arate că „este extrem de important să ne aducem aminte de măsura în care credinţa catolică este o forţă pentru bine în lume." Pinsent argumentează cu 9 domenii în care catolicii au avut o contribuție semnificativă: lumina și cosmosul; Pământul și natura; filozofia și teologia; educația și sistemul universitar; arta și arhitectura; legea și jurisprudența; limbile; muzica; statutul femeilor.
Iată câteva dintre elementele cu care au contribuit erudiții catolici:
- Lucrarea Opus Maius (1267) a călugărului fransciscan Roger Bacon (+1292), scrisă la cererea Papei Clement al IV-lea, a pus în mare parte bazele opticii în lumea latină.
- Calendarul Gregorian (1582), folosit acum în toată lumea, este rodul muncii unor astronomi catolici.
- Departe de a crede că pământul era plat (o legendă neagră inventată în secolul al XIX-lea), lumea catolică a creat prima hartă ştiinţifică modernă: Padron Real, al cărei autor este Diogo Ribeiro (1527).
- Călugărul augustinian Gregor Mendel (+1884) a pus bazele ştiinţei geneticii, pornind de la un studiu meticulos asupra transmiterii caracteristicilor la aproximativ 29.000 de plante de mazăre.
Citește continuarea pe lumea.catholica.ro
Recomandăm:
- SUA: prima biserică protestantă care se întoarce la catolicism
- Relativismul, o cauză a urii împotriva creștinilor
- Papa Benedict a cerut închiderea unei mănăstiri
- 1,5 milioane de tineri sunt așteptați la Ziua Tineretului
- Catolicii din Boston, chemați la biserică
- 300.000 de copii vânduți în Spania cu ajutorul Bis. Catolice
- Studiu: Probleme de identitate printre catolicii americani
ARTICOLE SIMILARE
- Ce se întâmplă în organism după ce bei un pahar de Coca-Cola
- VIDEO al unei mame care a refuzat avortul, vizualizat de 10 milioane de oameni
- Povestea adventistei care a salvat Rusia de la criza economică: Oksana Sergienko
- A fost descoperită superbacteria care rezistă la tratamentul cu antibiotice
- O singură credinţă. De ce mai multe biserici?
- Liderii religioși din trei țări asiatice sunt alarmați de efectul Lady Gaga
- Cele 4 puncte de interes major de pe agenda discuţiilor la summitul G8
Imagini din satelit arată că statul lucrează la îmbunătăţirea vechiului sit de lansare din nord-estul ţării, pentru a putea lansa rachete mai mari, susţine un institut american. (Associated Press)
Şeful ONU: Am ajuns la un acord cu Iranul în ce privește investigarea problemei nucleare.
Deşi câteva chestiuni rămân de rectificat, Iranul a acceptat o înţelegere care va permite agenţiei nucleare a ONU să repornească investigaţiile pentru verificarea suspiciunilor că Teheranul ar avea un program nuclear secret. (Associated Press)
Uninominalul pur - adoptat de Parlament
Legea privind introducerea uninominalului pur, în care mandatele de senator şi deputat vor fi atribuite candidaţilor care obţin cel mai mare număr de voturi, a fost adoptată ieri de Camera Deputaţilor, cu 180 de voturi pentru, 30 împotrivă şi 26 de abţineri. (Gândul)
Grevă generală în Spania: Mii de profesori, elevi şi părinţi au protestat faţă de reducerile bugetare.
Copii de şase ani cu pancarte pe care scria "Ce viitor ne aşteaptă?", profesori, părinţi şi liceeni s-au mobilizat marţi în Spania, pentru o zi de grevă inedită împotriva reducerilor bugetare. (Mediafax)
Proteste faţă de imigraţie în Grecia: Manifestanţii s-au ciocnit cu forţele de ordine în Patras
Poliţia a utilizat marţi gaze lacrimogene la Patras, pentru a dispersa manifestanţii care voiau să atace imigranţii, după moartea unui grec în acest oraş-port din vestul Greciei în urmă cu trei zile, a anunţat agenţia oficială de presă ANA. (Mediafax)
Legea "Big Brother" a fost adoptată.
Furnizorii de telefonie şi internet sunt obligaţi să stocheze timp de şase luni anumite date ale abonaţilor. (Mediafax)





