4 din 10 americani cred că Dumnezeu a creat lumea
Patru din 10 americani cred în creaţionism, conform rezultatelor unui nou sondaj Gallup. Este cel mai mic procent înregistrat cu privire la acest subiect începând cu anul 1982.
În 2008, 44% dintre americani şi-au afirmat credinţa în creaţionism. Numărul americanilor care cred că fiinţa umană este rezultatul unei evoluţii de milioane de ani a crescut la 16%, în 2010, de la 14%, în 2008. În urmă cu 3 decenii, procentul celor care credeau în evoluţionism era de doar 9%, notează christianpost.com.
Procentul celor care cred în evoluţionismul teist, respectiv că Dumnezeu a călăuzit procesul evoluţiei fiinţei umane de-a lungul a milioane de ani, a rămas constant faţă de 2008: 38%.
Americanii care merg regulat la biserică sunt mai înclinaţi să creadă în creaţionism, respectiv în faptul că Dumnezeu a creat lumea în urmă cu câteva mii de ani. Sondajul Gallup arată că 60% dintre cei care merg săptămânal la biserică susţin această poziţie teologică.
Rezultatele sondajului au fost publicate vineri, 17 decembrie a.c. Sondajul a fost realizat în perioada 10-12 decembrie şi a constat din interviuri telefonice la care au răspuns 1.019 adulţi.
Taguri:
Recomandăm:
Permisele de conducere cu conţinut armonizat UE ar putea intra în vigoare în ianuarie 2013. (Gândul)
TEST. Cât de repede poţi citi? (Gândul)
Google Chrome a detronat Internet Explorer şi a devenit cel mai folosit browser din lume. (Gândul)
Ce impact are expunerea la soare în cazul pacienţilor cu boli reumatice. (Gândul)
Ministerul Sănătăţii: 34 de persoane au fost diagnosticate cu boala Lyme. (Mediafax)
Cum stai cu tensiunea arterială? Dar cu glicemia? Verifică-le gratuit! (Adevărul)
O orchestră virtuală îţi dă ocazia să fii dirijor. (Associated Press)
Cercetătorii de la Universitatea Cambridge (Marea Britanie) au dezvoltat un sistem prin care cerneala printată pe hârtie poate fi ştearsă cu ajutorul laserului. (Adevărul)
Sfaturi de la psiholog pentru a putea învinge fobia de câini. (Adevărul)





