Economia încălzirii globale - cum se vinde aerul de deasupra noastră
Economie | C. Modoran şi M. Toader | ian 2010
|
1057 |
0
Potrivit unui raport dat publicităţii de Europol, tranzacţiile frauduloase cu permise de emisii de carbon, efectuate în Uniunea Europeană în ultimele 18 luni, au generat pierderi în valoare de peste 5 miliarde de euro. În unele ţări, cca 90% din rulajul pieţelor de certificate reprezintă rezultatul unor fraude. Citeşte mai mult
Ochi deschişi pentru cei ce nu văd
Social | Ecaterina Didiţel | ian 2010
|
1914 |
1
În România, trăiesc peste 80.000 de nevăzători, înscrişi în cele 30 de filiale ale ANR (Asociaţia Nevăzătorilor din România). Se pare însă că numărul real al persoanelor cu dizabilităţi de vedere este mult mai mare, depăşind 100.000. Problema cea mai mare a nevăzătorilor este nepăsarea celor ce văd. Citeşte mai mult
De la luntrea lui Caron la mormântul lui Lazăr (1)
Biblie | Florin Bică | ian 2010
|
2034 |
0
Prezentă în numeroase religii şi culturi, credinţa în viaţa după moarte a fost întotdeauna un ajutor important pentru o mai uşoară acceptare a realităţii dramatice a morţii.Totuşi, Biblia vorbeşte nu despre nemurirea intrinsecă a sufletului, ci despre viitoarea înviere a morţilor. Citeşte mai mult
Biserica, punct de reper (pierdut)
Cultură | Andrei Eugen Lakatos | ian 2010
|
2778 |
1
Istoria modernităţii este profund marcată de schimbările religioase, politice şi economice ale ultimelor două secole. Într-o societate secularizată, rolul Bisericii nu mai este clar. Vechile biserici sunt mai degrabă muzee, decât lăcaşuri de cult şi închinare. Citeşte mai mult
Predicţiile unei civilizaţii dispărute
Religie | Marius Necula | ian 2010
|
5782 |
1
Subiect de film, de carte şi dezbateri publice, anul 2012 este îmbrăcat, înainte de a se înscrie în firul istoriei, în hainele dezastrului şi ale morţii. Conform calendarului maya, sfârşitul anului 2012 va însemna şi sfârşitul acestei lumi. Biblia oferă însă o perspectivă diferită despre evenimentele sfârşitului. Citeşte mai mult
Copenhaga, bilanţul unui acord controversat
Mediu | Alina Kartman | ian 2010
|
886 |
0
În timp ce România administra cu dificultate voturile în urma alegerilor prezidenţiale, peste 110 şefi de stat şi de guvern, împreună cu alţi 15000 de delegaţi din 193 ţări s-au reunit la Copenhaga ca să negocieze un nou protocol privind combaterea, la nivel internaţional, a schimbărilor climatice.
Citeşte mai multPROTOfamilia şi PROMOfamilia
Editorial | Norel Iacob | dec 2009
|
1519 |
1
E limpede că nu există familie fără sex (familia se naşte din relaţiile sexuale, prezente sau trecute). Familia, ca instituţie socială cea mai veche şi cea mai răspândită, delimitează frontul unei lupte deschise între sex şi putere. Citeşte mai mult
Familia românească după 20 de ani de capitalism
Economie | C. Modoran şi M. Toader | dec 2009
|
1646 |
1
La 20 de ani după căderea comunismului, familia tipică din România se află încă în procesul deprinderii noilor cerinţe ale capitalismului. De la „statul ne îngijeşte pe toţi" la responsabilitatea autoadministrării - familia românească trebuie să înveţe din mers să se protejeze şi să prospere. Citeşte mai mult
Nu totul este de vânzare
Social | Adrian Bocăneanu | dec 2009
|
1383 |
0
Fără o abordare a tuturor factorilor legislativi, sociali, educaţionali şi spirituali care o întreţin, nici legalizarea, nici incriminarea ei nu rezolvă nimic. Acceptarea în Occident a prostituţiei ca formă normală de muncă a avut loc în contextul instituţionalizării globale a industriei sexului. Citeşte mai mult
Abandonați singurătății
Social | Iosif Diaconu | dec 2009
|
1957 |
0
Plecarea celor 2,7 milioane de români care muncesc în Italia, Spania, Israel etc. a determinat schimbări dramatice ale structurii familiale. Ca efect al emigrației pentru muncă, familia tradiţională - tata, mama şi copiii locuind împreună - rămâne doar un ideal pentru mulți dintre români. Citeşte mai mult
Casa ADRA - Un interviu cu Sorin Goleanu
Social | Ramona Chiriţă | dec 2009
|
1854 |
0
ADRA România a avut iniţiativa înfiinţării unui centru de primire în regim de urgenţă a victimelor violenţei în familie. „În acest centru, ADRA oferă cazare, hrană şi asistenţă medicală de urgenţă femeilor care au reclamat violenţa domestică organelor competente.” (Sorin Goleanu) Citeşte mai mult
Progresul ştiinţei, regresul fiinţei
Cultură | Elena Dobrescu | dec 2009
|
1468 |
0
Fisiunea nucleară, ingineria genetică, tehnologiile informaţiei şi comunicării sunt realizări ale ştiinţei care fac din cunoaştere o cutie a Pandorei, iar televiziunea este o altă exemplificare a acestei teorii. Iată realitatea surprinsă, în termeni de revoltă, de către politologul italian Giovanni Sartori[...] Citeşte mai mult
Divorţul moralei de religie
Religie | Marius Necula | dec 2009
|
1192 |
1
Paul Kurtz, „părintele umanismului secular", propunea înfiinţarea aşa-numitelor „centre de investigare" - o alternativă seculară a bisericii - în care persoanele nereligioase să găsească un cadru adecvat satisfacerii nevoilor emoţionale şi descoperirii sensului vieţii fără a apela la „superstiţii religioase". Citeşte mai mult
Taina întrupării
Religie | Marius Creţa | dec 2009
|
1773 |
0
Naşterea Domnului Iisus Christos este unul dintre evenimentele marcante ale istoriei omenirii. Celebrată de Crăciun, de cele mai multe ori sărbătoarea pierde din vedere Personajul principal. Semnificaţiile religioase rămân în umbră, în timp ce dimensiunile comerciale sunt urmărite cu orice preţ.
Citeşte mai multSănătatea sexuală între dependenţă şi anorexie
Sănătate | Constantin Dinu | dec 2009
|
5126 |
3
Asemenea altor elemente care au rolul de a contribui la echilibrul individului şi al societăţii umane, sexul cunoaşte o patologie a dezvoltării şi a exprimării, atât la nivel individual, cât şi la nivel social. Acest articol evidenţiază două „boli" ale sexului: dependenţa sexuală şi anorexia sexuală. Citeşte mai mult
Demisia mamelor
Familie | Alina Kartman | dec 2009
|
1381 |
0
Mamele demisionează. Statisticile arată că tot mai puţine femei vor să fie mame. În acelaşi timp, tot mai puţine mame vor să lucreze. Deşi au direcţii opuse, aceste tendinţe se intersectează într-un punct: cel al crizei de identitate şi de asumare a rolului de femeie. Cine este femeia contemporană? Citeşte mai mult
(Consume)rişti şi câştigi?
Familie | Mădălin Avramescu | dec 2009
|
1652 |
0
„Când îţi plac două tricouri şi nu ştii pe care să-l cumperi, cumpără-le pe amândouă!" - este o replică din romanul postmodernist White Noise, scris de Don DeLillo. Acest mod de gândire surprinde foarte bine unul dintre aspectele esenţiale ale consumerismului: mai mult înseamnă mai bine. Citeşte mai mult
Dragoste cu năBătăi
Familie | Ecaterina Didiţel | dec 2009
|
1931 |
1
Românii acceptă tacit comportamente abuzive. Patru din zece români cred că violenţa fizică în familie nu este un act foarte grav, iar 80% dintre victime nu au apelat niciodată la instituţii specializate. În primele patru luni ale anului 2009, au fost înregistrate 46 de decese cauzate de violenţa domestică.
Citeşte mai multFamilia pe film de 35 mm
Familie | Florin Bică | dec 2009
|
1532 |
0
Ne plac poveştile, iar Hollywoodul ştie bine cum să le dramatizeze. Totuşi, nu ar trebui pierdut din vedere că Hollywoodul este în primul rând o industrie care urmăreşte audienţa şi profitul. Copiii sunt mai vulnerabili şi mai dispuşi decât adulţii să preia modele identitare din lumea filmului.
Citeşte mai multDoi străini la aceeaşi adresă
Familie | Ion Buciuman | dec 2009
|
4476 |
1
În primii cinci ani de căsnicie, jumătate dintre noile cupluri căsătorite sunt pândite de eşec, spun statisticile. Aparenţa armoniei conjugale poate să ascundă, uneori, realitatea unei înstrăinări progresive. Întrucât aceasta poate fi preludiul unei despărţiri, se impune un răspuns imediat şi inteligent. Citeşte mai mult
-
Cine ne-a furat scrisorile de dragoste? Eliza Berzescu | 07 feb 2012 -
Credința din portofel și credința din suflet Alina Kartman | 03 feb 2012
Armata americană prezintă o situaţie puţin realistă a progreselor înregistrate de coaliţia internaţională în Afganistan şi disimulează carenţele Guvernului afgan, a acuzat un ofiţer american la finalul unei mobilizări de un an în această ţară. (Mediafax)Stare de nervozitate la Washington din cauza riscului unui atac israelian împotriva Iranului
Programul nuclear iranian stârneşte o stare de nervozitate la Washington, în contextul în care Administraţia Barack Obama recunoaşte că nu cunoaşte informaţii despre procesul decizional de la Teheran, iar Israelul ameninţă cu o intervenţie militară. (Mediafax)U.S. closes embassy in Syria, vows further pressure
Departamentul de Stat american a decis, luni, închiderea ambasadei SUA din Siria, după ce regimul de la Damasc a refuzat să ofere garanţii privind siguranţa personalului. (Reuters)Cutremur cu magnitudinea de 6,8 în Filipine. Cel puţin 43 de persoane au murit şi o replică de 6,2 a avut loc
Un cutremur cu magnitudinea de 6,8 s-a produs luni în centrul arhipelagului Filipine, a anunţat institutul american de geofizică USGS, el producând moartea a cel puţin 43 de persoane. Totodată, a avut loc o replică cu magnitudinea de 6,2. (Bloomberg)Grecia: Prima grevă generală din 2012, împotriva noilor măsuri de austeritate
Grecia este afectată marţi de prima grevă generală din acest an, lansată la apelul confederaţiilor sindicale din mediul public şi privat împotriva noului val de austeritate aflat în curs de negociere cu creditorii ţării. (Agerpres)



