Triumful lui Darwin - De ce?

    Darwin a argumentat, în mod constant, mai degrabă din poziţia de cleric (prin educaţie), decât de om de ştiinţă. Din poziţia privilegiată pe care o ocupa în societate, Darwin a apărat o filozofie materialistă într-o epocă în care ideea de progres era larg acceptată, iar europenii din clasele superioare se vedeau pe ei înşişi la apogeul acestui progres. Dacă Darwin avea dreptate, înseamnă că oamenii sunt cu adevărat, prin noroc chior şi legi naturale, stăpânii Universului.

    Francezul Jacques Monod, laureat al premiului Nobel, pune problema în felul următor: „Legământul antic este făcut bucăţi; omul ştie, în sfârşit, că este singur în imensitatea imperceptibilă a Universului, din care a apărut doar prin şansă. Destinul său nu este scris niciunde, şi nici îndatorirea lui. Împărăţia de deasupra sau întunecimea din adâncuri: alegerea îi aparţine".

    Într-un timp când părea că ştiinţa şi tehnologia vor mătura toate vechile sisteme de credinţe şi superstiţii, mecanismul evoluţionist bazat pe selecţia naturală a fost suficient de credibil pentru mulţi care deja credeau în materialism chiar fără dovezi foarte raţionale.

    Darwin părea să respingă necesitatea unui Dumnezeu Creator, iar teoria sa a explicat unele lucruri mai bine decât ideile lui Platon şi Aristotel. După cum afirma şi Richard Dawkins, om de ştiinţă şi ateist militant: „Darwin a făcut posibil să fii un ateist împlinit din punct de vedere intelectual".

    Liber cugetătorii, asemenea lui Thomas Henry Huxley (cunoscut şi ca „buldogul lui Darwin") l-au promovat pe Darwin, deşi Huxley a pus sub semnul întrebării fundamentarea teoriei lui Darwin pe selecţia naturală. A fost suficient că teoria lui Darwin a negat intervenţia lui Dumnezeu în natură. Se spune că Alfred Russel Wallace, „co-descoperitorul" evoluţiei prin selecţie naturală, a respins materialismul. De aceea el nu este sărbătorit astăzi.

Darwin şi creştinii

     Dat fiind faptul că teoria evoluţionistă a lui Darwin s-a bazat pe o filozofie materialistă aflată în conflict cu teismul creştin, nu este surprinzător că filozofii greci, partizani ai aceluiaşi materialism, au propus idei similare cu ale lui Darwin cu mii de ani înainte. Este surprinzător că unii creştini au îmbrăţişat cu entuziasm darwinismul, rămânând în acelaşi timp adepţi ai creştinismului. Unii au văzut în teoria materialistă a lui Darwin un mod de a-L absolvi pe Dumnezeu de responsabilitatea pentru unele dintre cele mai înspăimântătoare aspecte ale naturii. Darwin i-a asigurat că acest rău din natură poate fi pus în contul selecţiei naturale, fără a-L învinovăţi pe Dumnezeu: „Selecţia naturală poate şi chiar produce adeseori structuri care rănesc în mod direct alte animale, după cum putem observa în colţii viperei şi în ovipozitorul[1] ihneumonidului[2] , prin care ouăle sale sunt depozitate în trupul altor insecte".

     În egală măsură, acceptarea darwinismului le-a permis evoluţioniştilor teişti să păstreze o anumită respectabilitate intelectuală în raport cu cei care credeau că darwinismul este o explicaţie ştiinţifică a naturii, şi nu un model filozofic. Onorabilitatea ştiinţifică alături de nevoia materialiştilor de a avea un suport ştiinţific pentru filozofia lor şi de nevoia creştinilor de a-L elibera pe Dumnezeu de acuzaţia că produce răul, toate acestea ne ajută să explicăm de ce teoria evoluţionistă a lui Darwin a avut un impact atât de mare de-a lungul ultimilor 150 de ani. Impactul ei nu o face însă adevărată sau măcar o ipoteză bună. În plus, darwinismul Îl eliberează pe Dumnezeu de responsabilitate pe un preţ semnificativ: cerşeşte o explicaţie pentru cum au apărut Universul şi fiinţele vii, reduce Biblia la o colecţie de poveşti ireale şi Îl reduce pe Dumnezeu de la statutul de Creator al tuturor lucrurilor la un statut lipsit de importanţă.

Dacă Darwin avea dreptate, înseamnă că oamenii sunt cu adevărat, prin noroc chior şi legi naturale, stăpânii Universului.

     Astăzi, înţelegerea noastră superioară ne ajută să cunoaştem că sistemele vii posedă mai multă eleganţă, frumuseţe şi strălucire decât şi-ar fi putut imagina Darwin şi promotorii săi. În cele din urmă, credinţa darwinistă că broaştele se transformă cu adevărat în prinţi - atâta doar că necesită foarte mult timp - rămâne o idee extraordinară. Dar îmbrăcarea cunoştinţei uimitoare pe care o avem acum la dispoziţie cu haina teoriei materialiste a lui Darwin necesită eforturi din ce în ce mai eroice. Aceasta nu înseamnă că darwinismul va seca pur şi simplu şi va dispărea. Oamenii cred în lucruri ciudate din motive personale şi mulţi dintre darwinişti au motive independente de datele ştiinţifice pentru a îmbrăţişa teoria lui Darwin. Dacă istoria este un ghid rezonabil, înseamnă că, în ciuda controverselor şi datelor, va exista întotdeauna un sistem de credinţe asemenea darwinismului. 

Articol preluat din The Signs of the Times - Australia, mai 2009 

Taguri:

darwin, evolutionism, creationism

Recomandăm:

• Notiţele lui Darwin, pe net
• O organizație religioasă a premiat un evoluționist cu 1,5 milioane de dolari
• 4 din 10 americani cred că Dumnezeu a creat lumea
• Lecţia de ştiinţe naturale
• Gândirea critică, dușmanul îndoctrinării evoluționiste
• Celula creată de om - dovadă a existenței lui Dumnezeu