Tautismul, maladia însingurării

    Societatea informatizată dispune de numeroase tehnologii menite să faciliteze comunicarea la nivel global. Însă aceeași societate le răpeşte indivizilor timpul, iar tehnologiile de comunicare le diminuează capacitatea de a relaţiona calitativ şi durabil.

    Teoreticianul francez Lucien Sfez a diagnosticat „tautism"[1] societatea suprasaturată de informație și mijloace de comunicare, dar săracă în nutrienţi relaţionali. Conceptul de „tautism" a fost creat de Sfez prin combinarea sensurilor altor două cuvinte - „tautologie" (repetarea inutilă, în alte cuvinte, a aceleiași idei) şi "autism" (stare patologică caracterizată de pierderea contactului cu realitatea exterioară). Tautismul este boala unei lumi în care se vorbeşte mult, dar se înţelege din ce în ce mai puţin.

     Societatea tautistă este rezultatul boom-ului tehnologic în comunicaţii, pe care Sfez îl consideră responsabil pentru implozia comunicării. Altfel spus, deşi astăzi oamenii au la dispoziţie mai multe instrumente de comunicare şi chiar comunică mult mai mult decât în orice alt moment al istoriei, totuşi profunzimea dialogului s-a redus, iar calitatea relaţiilor a scăzut şi ea.

     Pentru a ilustra, Sfez se foloseşte de exemplul televiziunii. Dezvoltarea tehnologiei a permis raportarea evenimentelor în timp real. Varietatea mijloacelor de comunicare folosite au ajutat la formarea iluziei că televiziunea ar fi un observator bun (obiectiv) al realităţii. Publicul s-a lăsat cucerit de această imagine şi s-a identificat cu mesajul fragmentat transmis la televizor, devenind la fel de limitat ca și mesajul.

    Istoria se repetă în cazul comunicării la nivel personal. Multitudinea de instrumente de comunicare existente hrăneşte ideea că suntem mai liberi ca oricând să comunicăm. În realitate, aceste medii sunt limitate şi limitante. 

Ce nu vezi contează...

    Unul dintre principalele defecte ale comunicării intermediate de tehnologie este acela că reduce semnificativ comunicarea nonverbală - foarte importantă pentru relaţiile noastre.

    Albert Mehrabian şi Morton Weiner[2] publică, în anul 1967, un studiu prin care demonstrează că, în timpul unei conversații, „cum se spune" contează mai mult decât „ceea ce se spune". În urma acestui studiu, cei doi cercetători au concluzionat că doar 7% din informaţie este extrasă din cuvinte. În schimb, până la 50% din informaţie provine din analiza indiciilor nonverbale oferite de interlocutor. Expresia feţei, poziția corpului şi tonul vocii sunt exemple de asemenea indicii.

     Mediile de comunicare moderne (telefon, internet etc.) au un suport limitat pentru comunicarea nonverbală. În bună parte, din pricina acestei carențe, vorbim mult dar transmitem puţin şi, astfel, relaţiile devin superficiale. Studiul lui Mehrabian şi Weiner susține astfel teoria lui Lucien Sfez că internetul şi comunicarea online distorsionează relaţiile şi chiar contribuie la izolarea semenilor.

[2] Mehrabian, A. & Wiener, M., "Decoding of inconsistent communications", Journal of Personality and Social Psychology, SUA, 1967

Taguri:

singuratate, societate, comunicare, analiza, identiate,

Recomandăm:

• Bombardamentul de informație irelevantă provoacă depresie
• Studiu: Singurătatea poate să scurteze viaţa
• Studiu: Azi, tinerii sunt mai singuri decât bătrânii