Tangoul nuclear
iunie 2010 | Christian Sălcianu | Politică
Riscul nuclear cunoaşte noi dimensiuni după ce SUA şi Rusia şi-au prezentat, pe rând, noua doctrină militară. În timp ce unii critică şi descurajează înarmarea, alţii reclamă tocmai pericolul dezarmării nucleare. Jucători şi arbitri fac apel la schimbarea lumii. Cine şi cât e dispus să-şi sacrifice securitatea pentru o lume mai sigură?
Titlul nu e nou, sintagma „tango nuclear" apare adesea în analiza evenimentelor de pe scena puterilor nucleare. Primăvara aceasta, însă, ne-a făcut martorii unui tango de peliculă hollywoodiană cu agenţi secreţi. În astfel de scenarii, revolverul rece, din coastă, şi o şoaptă scurtă, fără inflexiuni, obligă la o prestaţie fără greşeală pe ringul de dans. În lumina reflectoarelor, totul este impecabil, deşi încordat. Cu un sărut, se smulge admiraţia publicului. În culise, au loc descătuşările, negocierea la sânge sau vărsarea lui.
În ultimele luni, s-au făcut în ring paşi fără precedent, mişcări aproape şocante, simetrii şi contraste perfecte. Perechile sunt alese de mulţi ani. SUA şi Rusia încă se monitorizează reciproc, alături de ele fiind China, Marea Britanie şi Franţa. Replicile dintre primele două încearcă să influenţeze, în acelaşi timp, şi pretendenţii de pe margine, Pakistanul, India şi, în special, Iranul şi Coreea de Nord.
Ianuarie-februarie. Noua doctrină militară a Rusiei
La începutul lunii februarie (5.02, a.c.), preşedintele Dmitri Medvedev semna noua doctrină militară a Rusiei. Conform anunţului făcut de Consiliul de Securitate de la Moscova, „ajustarea doctrinei militare a Rusiei a fost impusă de ameninţările reale şi de provocările întâmpinate de ţara noastră." Rusia îşi rezervă dreptul de a folosi puterea nucleară în cazul în care este atacată.1 Vicepremierul Sergei Ivanov afirma că noua doctrină militară a Rusiei nu este diferită în ceea ce priveşte folosirea potenţialului său nuclear. Recurgerea la armamentul nuclear se face cu atât mai mult cu cât trupele convenţionale duc lipsă de echipament modern şi forţele armate trec printr-o reformă de profesionalizare a efectivelor. În acest context, dependenţa de armamentul nuclear este nedisimulată. În ceea ce priveşte dezarmarea, Rusia a afirmat, prin vocea premierului Vladimir Putin, că va renunţa la armamentul nuclear doar dacă şi Statele Unite - care au creat şi folosit aceste arme - vor face acelaşi lucru.
Martie-aprilie. Pasul similar al Americii
SUA au cheltuit în jumătate de secol (1940-1998) suma de 5,5 trilioane de dolari pe armamentul nuclear şi, de aceea, pare greu de crezut că se va ajunge vreodată la desfiinţarea completă a arsenalului nuclear. Totuşi, s-au făcut paşi clari spre dezarmare. Barack Obama a anunţat încă din septembrie 2009, în cadrul discursului său de la tribuna ONU, că unul dintre stâlpii fundamentali pentru viitorul lumii este „neproliferarea armelor nucleare şi dezarmarea".
Ca o confirmare a noii politici americane, la începutul lunii aprilie (6.04, a.c.), administraţia Obama a prezentat noua doctrină militară a SUA. În cadrul documentului dat publicităţii se afirmă: „SUA nu vor dezvolta noi focoase nucleare, [...] nu vor susţine noi misiuni militare şi nici nu vor furniza mijloace pentru noi stabilimente militare."2
Documentul stipulează că America nu va ataca, dar va folosi armele nucleare pentru a răspunde sau pentru a preveni (descuraja) atacuri nucleare asupra obiectivelor sale. Un alt aspect care a atras atenţia drept o schimbare decisivă în politica americană a fost faptul că, pentru prima oară, SUA au declarat explicit că nu vor folosi arme nucleare împotriva unui stat fără capacitate nucleară, aflat în acord cu TNN3, chiar dacă acesta ar lansa un atac biologic, chimic sau cibernetic. Obama a precizat că de la această regulă fac excepţie state „mincinoase", ca Iranul şi Coreea de Nord.
Doar 48 de ore mai târziu (8.04, a.c.) s-a semnat, la Praga, START II, tratatul bilateral al SUA şi Rusiei privind utilizarea armelor nucleare (Strategic Arms Reduction Treaty). Între prevederile noului tratat se găsesc limitarea numărului de focoase nucleare la 1.550 pentru ambele ţări, cu 75% mai puţin decât prevedea precedentul tratat START (1991) şi cu o treime mai puţin decât acordul SORT (2002).
Aprilie. Summit şi conferinţă
Administraţia Obama a organizat la Washington, între 12-13 aprilie a.c., un summit privind securitatea nucleară. În faţa reprezentanţilor a 50 de state, preşedintele american observa că „la 25 de ani de la Războiul Rece, riscul unei confruntări nucleare între naţiuni a scăzut, dar riscul unui atac nuclear a crescut. Aceasta este o crudă ironie a istoriei." Atenţia tuturor este îndreptată spre ţările şi organizaţiile teroriste care nu se supun tratatelor sau organizaţiilor internaţionale de raportare şi monitorizare.
Fără „nicio polemică", după cum preciza Medvedev, summitul s-a încheiat în consens deplin: reiterarea pericolului terorismului nuclear şi cooperarea în obstrucţionarea acelor state care doresc să obţină capacităţi nucleare prin mijloace ilegale. Iranul nu a fost invitat la acest summit, nici Siria sau Coreea de Nord.
Fără a se considera în vreun fel subordonat de decizia summitului american, preşedintele iranian a organizat, la rândul lui, o conferinţă internaţională la Teheran (17-18 aprilie a.c.), cu titlul „Energie nucleară pentru toţi. Arme nucleare pentru niciunul." Intenţia Iranului a fost întotdeauna aceea de a demonstra că dezvoltă capacităţi nucleare în interese domestice: producerea de energie.
Un alt scop al conferinţei iraniene a fost acela de a atrage atenţia asupra unui precedent - Israelul. Uimit de tăcerea vestică asupra situaţiei Israelului, Iranul cere explicit un Israel dezarmat (este cunoscut că Israelul nu a confirmat şi nici nu a infirmat vreodată deţinerea armei nucleare). În acelaşi timp, fără a participa la summitul american sau la conferinţa iraniană, premierul Netanyahu a avertizat statele occidentale să nu permită ascensiunea Iranului asemenea Germaniei naziste.
Mai. Conferinţa TNN
| „Trebuie să abandonăm ideea neconstructivă conform căreia este reprobabil moral ca unele ţări să caute să dezvolte arme de distrugere în masă, şi totuşi să fie acceptabil moral ca altele să se bazeze pe aceste arme pentru securitate, mai mult decât atât, să continue îmbunătăţirea capacităţilor şi să schiţeze planuri pentru a le folosi." (Mohamed El Baradei, fost director al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (IAEA), 1997-2009, laureat al Premiului Nobel) |
La începutul lunii mai (3-4.05, a.c.) a avut loc conferinţa Tratatului de Neproliferare Nucleară, la New York. Prezent la conferinţă şi susţinându-şi discursul înaintea americanilor, preşedintele iranian a acuzat statele care au deja putere nucleară, apreciind că acestea le ameninţă pe cele mai mici, care doresc să-şi dezvolte tehnologia nucleară paşnică. Ahmadinejad a criticat eşecul procesului de dezarmare a marilor puteri, afirmând că „producţia, stocarea şi îmbunătăţirea calitativă a armamentului nuclear slujesc drept justificare pentru ca şi alţii să îşi dezvolte [tehnologii asemănătoare]." „Bomba nucleară este mai degrabă un foc împotriva umanităţii, decât o armă de apărare. Deţinerea bombelor nucleare nu este o ocazie de mândrie. Deţinerea lor este dezgustătoare şi ruşinoasă," a declarat Ahmadinejad.
La rândul ei, Hillary Clinton a prezentat Iranul în faţa delegaţilor ca pe un stat ce şi-a violat obligaţiile asumate şi care nu se supune sancţiunilor impuse de consiliul de securitate al ONU. Punctele forte ale discursului secretarului de stat american au fost semnarea actului START II şi dezvăluirea arsenalului nuclear american. Pentru a doua oară în istorie, America a făcut publice o serie de informaţii clasificate. Arsenalul nuclear american este de 5.113 focoase nucleare, alături de multe alte mii care au fost scoase din uz, urmând a fi dezafectate. În 1967, America deţinea recordul, cu 31.255 de focoase. În cele 4 decenii trecute de atunci, efectivele s-au diminuat cu circa 84%.
Hillary Clinton a subliniat că gestul SUA are în vedere îmbunătăţirea politicii de transparenţă în ceea ce priveşte regimul dezarmărilor şi încurajarea altor state de a se conforma. „Aşadar, pentru cei care se îndoiesc că SUA şi-ar face partea în procesul dezarmării, acesta este inventarul nostru, acestea sunt promisiunile noastre şi astfel trimitem un semnal clar, fără echivoc," concluziona Clinton.
1 „Russia-NATO Council to discuss Russian military doctrine by videoconference", ITAR-TASS, 19 aprilie 2010
2 „Excerpts from Obama's New Nuclear Strategy", New York Times, 5 aprilie 2010
3 TNN - Tratatul de Neproliferare Nucleară (engl. NPT sau NNPT - Nuclear Non-Proliferation Treaty)
Taguri:
nuclear, anti-nuclear, rusia, sua, iran,
Recomandăm:
- Monopolului lui Darwin i-a sosit ceasul, cred ortodocșii ruși
- AIEA: Fisurile de la Fukushima nu sunt grave
- Cum își disciplinează America fiii neascultători
- Laboratorul nuclear Los Alamos amenințat de incendii de pădure
- Japonia crește nivelul de alertă nucleară
- Topul țărilor cu influențe negative în lume
- Paradoxul protestelor antiguvernamentale din Iran
Permisele de conducere cu conţinut armonizat UE ar putea intra în vigoare în ianuarie 2013. (Gândul)
TEST. Cât de repede poţi citi? (Gândul)
Google Chrome a detronat Internet Explorer şi a devenit cel mai folosit browser din lume. (Gândul)
Ce impact are expunerea la soare în cazul pacienţilor cu boli reumatice. (Gândul)
Ministerul Sănătăţii: 34 de persoane au fost diagnosticate cu boala Lyme. (Mediafax)
Cum stai cu tensiunea arterială? Dar cu glicemia? Verifică-le gratuit! (Adevărul)
O orchestră virtuală îţi dă ocazia să fii dirijor. (Associated Press)
Cercetătorii de la Universitatea Cambridge (Marea Britanie) au dezvoltat un sistem prin care cerneala printată pe hârtie poate fi ştearsă cu ajutorul laserului. (Adevărul)
Sfaturi de la psiholog pentru a putea învinge fobia de câini. (Adevărul)



