Taina întrupării
decembrie 2009 | Marius Creţa | Religie
Pruncul venit din cer
Scrierile Noului Testament reprezintă sursa istorică primară de informare în legătură cu persoana lui Iisus. Acurateţea scrierilor biblice a fost confirmată prin descoperiri arheologice, Wiliam Albright[5] şi Sir William Ramsay[6] numărându-se printre arheologii care au argumentat că textele Bibliei sunt ancorate în realitatea istorică, fiind mai mult decât nişte simple mituri sau legende. Cu toate acestea, pentru unii, divinitatea lui Iisus este o simplă pretenţie nejustificată. Pentru alţii, Iisus Christos rămâne doar unul dintre marii învăţători ai omenirii, un om bun, care a trăit o viaţă virtuoasă, un profet care a predicat despre iubire, un rabin de ale cărui învăţături ar trebui să ţinem cont.
Nașterea lui Iisus
Conform relatărilor din Evanghelii, Iisus Christos s-a născut în timpul domniei lui Irod cel Mare (74 - 4 î.Ch.), regele numit de Roma pentru guvernarea Palestinei şi cel care a dorit în mod viclean să ia viaţa Pruncului născut în Betleem. „Atunci Irod, când a văzut că fusese înşelat de magi, s-a mâniat foarte tare şi a trimis să-i omoare pe toţi pruncii de parte bărbătească, de la doi ani în jos, care erau în Betleem şi în toate împrejurimile lui, potrivit cu vremea pe care o aflase de la magi." (Matei 2:16) Decretul de ucidere a pruncilor nu l-a afectat pe Iisus, pentru că familia Sa a fugit în Egipt, unde a rămas până la moartea lui Irod. Irod cel mare a murit în anul 4 d.Ch., ceea ce duce la concluzia că Iisus s-a născut probabil în anul 5 sau 4 î.Ch. Aparenta contradicţie cronologică este explicată prin faptul că Dionisius Exiguus (533 d.Ch.), cel care a calculat începutul erei creştine la câteva secole după naşterea lui Iisus a făcut o greşeală de calcul de aproximativ patru sau cinci ani. Data naşterii lui Iisus, este necunoscută, însă faptul naşterii Lui este autentificat prin dovezile menţionate.
Ideea că Dumnezeu a devenit om prin naşterea ca prunc în familia lui Iosif şi a Mariei şi că a intervenit miraculos în istoria umană a fost atacată prin „programul de demitizare"[7] al teologului Rudolf Karl Bultmann (1884-1976). Acesta concluziona că mare parte din Noul Testament este alcătuit din mituri. În opinia lui, scriitorii Bibliei au căutat să exprime ce li s-a întâmplat lor în plan existenţial şi de aceea relatările lor nu reprezintă în totalitate realitatea. Astfel, venirea lui Iisus în lume este un mit şi, potrivit acestei abordări, oamenii trebuie să înţeleagă doar intenţia Divinităţii de a ne atrage spre Sine. Teoria lui Bultmann nu ţine cont de faptul că Evangheliile relatează întruparea Domnului Christos într-un cadru istoric concret şi susţinut de mărturii clare. În acelaşi timp, nu există vreun indiciu că autorii biblici ar fi considerat naşterea lui Iisus un simplu basm. De fapt, meritul consemnării biblice este acela că îl eliberează pe omul căzut de noţiuni mitice, explicându-i că Dumnezeu S-a revelat „în mod suprem prin întruparea lui Iisus Christos odată pentru totdeauna"[8]. Este adevărat că taina întrupării Fiului lui Dumnezeu este un concept greu de asimilat intelectual, însă documentele biblice ne conduc la concluzia că Dumnezeu a devenit om în sensul strict al cuvântului, într-o manifestare istorică, dar care transcende logica.
Evanghelistul Ioan recurge la metafora Logosului pentru a descrie venirea Fiului lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl." (Ioan 1:14) Desigur că Fiul lui Dumnezeu putea să ia chip de om fără a se naşte din femeie, dar El a vrut să fie considerat un om obişnuit. Maria, mama Sa, a rămas însărcinată prin manifestarea supranaturală a puterii Duhului Sfânt. Atât ea, cât şi viitorul ei soţ, Iosif, au fost anunţaţi de către îngerul lui Dumnezeu că Pruncul se va numi Iisus, semnificaţia numelui fiind: „Iehova salvează".
Cei dintâi martori
Iisus s-a născut într-un grajd, pentru că în „casa de poposire" nu era loc nici măcar pentru o femeie însărcinată. „Locul cel mai murdar de pe lume fost-a cea dintâi încăpere a singurului Neîntinat dintre cei născuţi din femeie"[9]. Pe câmpiile din jurul Betleemului, erau nişte păstori umili, cărora îngerii lui Dumnezeu le-au dus vestea bună a naşterii Celui care trebuia să mântuiască omenirea din condiţia sa păcătoasă. „Deasupra dealurilor Betleemului s-a adunat o mulţime imensă de îngeri. Ei aşteptau semnalul de a aduce lumii vestea cea bună. Dacă ar fi fost credincioşi în răspunderea încredinţată lor, conducătorii lui Israel ar fi putut să aibă parte de bucuria de a vesti naşterea lui Iisus. Dar acum au fost lăsaţi la o parte"[10]. În schimb, păstorii, ca o întruchipare a simplităţii credinţei în Dumnezeu, s-au îndreptat repede spre Pruncul culcat în iesle şi au început să vestească revelaţia primită. Cel Unic, născut din femeie, a fost acceptat de unii şi respins de alţii - o situaţie similară realităţii secolului al XXI-lea, când unii oameni se bucură de pacea sufletească oferită de Mântuitorul, în timp ce alţii rămân nepăsători.
Evangheliile îi descriu şi pe magii veniţi din Răsărit, oameni influenţi şi recunoscuţi pentru ştiinţa lor, care L-au căutat pe Iisus Christos pentru a I se închina: „Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi I s-au închinat; apoi şi-au deschis vistieriile şi I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă." (Matei 2:11) Călăuziţi de steaua care li s-a arătat, aceşti bogaţi şi înţelepţi cunoscători ai tainelor cerului au poposit la iesle şi, într-un simbol al smereniei, s-au plecat în faţa Pruncului. Gestul lor a fost o mărturie publică a faptului că naşterea lui Iisus era o coborâre printre oameni a Celui care este mai presus de regi şi împărăţi.
Rostul primei veniri
Creştinismul postmodern, închistat în tradiţii lipsite de sens, are nevoie de redescoperirea semnificaţiei naşterii lui Iisus Christos - semnul distinctiv al creştinismului. S-a sugerat că evenimente similare întrupării Fiul lui Dumnezeu se regăsesc şi în alte religii. De exemplu, Sidartha Gautama (Buddha) ar fi fost la rândul său o coborâre a divinului printre oameni. Naşterea lui Iisus este însă un eveniment radical diferit, unic şi plin de semnificaţie.
„Atunci când permitem ca întruparea lui Iisus să devină o realitate experimentală a vieţilor noastre, potrivit cu fundamentul şi semnificaţia acestui eveniment, vom înţelege cu adevărat sensul naşterii Domnului." James Fowler
Originalitatea acestui eveniment trebuie asociată scopului final urmărit de Dumnezeu. Cuvântul s-a făcut trup pentru ca omul păcătos să descopere şi să înţeleagă iubirea lui Dumnezeu şi preocuparea Lui pentru mântuirea fiinţelor create. Prin Fiul lui Dumnezeu cel întrupat, ni s-a deschis „calea spre comuniunea cu Dumnezeu ca o comuniune de persoane pe care nu le putem reduce la starea de obiecte şi, prin aceasta, calea spre comuniunea deplină cu semenii noştri. Prin întruparea Sa ca om Hristos ne-a făcut accesibilă comuniunea cu Sine ca Dumnezeu în formă umană culminantă, mai bine zis cu întreaga Sfântă Treime."[11] Întruparea Sa înseamnă, mai presus de orice, descoperirea unui Dumnezeu care ne vrea pentru Sine. Frumuseţea Lui este eternă, domnia Lui nu va avea sfârşit şi întreaga istorie este de neconceput fără Christos, spunea scriitorul şi filosoful francez Ernest Renan în cartea „Viaţa lui Iisus". Misterul întrupării şi viaţa Sa exemplară şi fără de păcat pun în evidenţă moartea Lui mântuitoare pentru oricine crede în El. Prăpastia dintre noi şi Dumnezeu încetează să mai existe, deoarece Iisus Christos este în stare să ne înţeleagă şi să ne ajute să traversăm adâncul existenţial creat de păcat între noi şi Divinitate.
Crăciunul poate fi un bun prilej, nu neapărat singurul, să ne amintim de gestul salvator al întrupării Mântuitorului. Poate fi o bună ocazie în care să ne amintim de calitatea noastră de fiinţe cu nevoi spirituale, momentul în care să privim cu mai multă atenţie la ceea ce ne-a dăruit Dumnezeu. Iisus Christos primit în casele şi sufletele noastre ne va orienta spre gesturi de bunătate, care să bucure viaţa semenilor noştri. Nu în ultimul rând, rememorarea primei veniri a lui Iisus trebuie să ne îndrepte privirea asupra evenimentului care o va completa şi îi va da sens - a Doua Venire.
[5] William Albright scria în cartea sa Recent discoveries in Bible Lands, New York, Funk and Wagnals, 1955: „Putem să afirmăm cu certitudine că nu mai există nicio bază solidă pentru datarea vreuneia din cărţile Noului Testament după anul 80 d.Ch., cu alte cuvinte, cu două generaţii înainte de datarea sugerată de către cei mai radicali critici ai Noului Testament din zilele noastre."
[6] În cursul investigaţiilor din Asia Mică, William Ramsay a observat acurateţea detaliilor istorice prezentate în Evanghelia după Luca, ajungând la concluzia că evanghelistul Luca este un istoric de prim rang şi că ar trebui aşezat în rând cu ceilalţi mari istorici ai lumii antice. The Bearing of Recent Discovery on the Trustworthiness of the New Testament Londra, Hodder and Stoughton, 1915, p. 222
[7] Millard J. Erickson, Teologie creştină, Oradea, Cartea Creştină, 1998, p. 249
[8] Carl F. H. Henry, Dumnezeu, revelaţie şi autoritate, Oradea, Cartea Creştină, 1994, p. 76
[9] Giovanni Papini, Viaţa lui Iisus, Chişinău, Ago-Temporis, 1991, p. 18
[10] Ellen White, Hristos, Lumina Lumii, Bucureşti, Viaţă şi Sănătate, p. 23
[11] Preot Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, Bucureşti, EIBMBOR, 1997, p. 22
Taguri:
Recomandăm:
