Spărgătorii de mituri: Crăciunul

A aduce Crăciunul pe agenda spărgătorilor de mituri e o misiune deopotrivă ingrată și provocatoare - sacrilegiu gratuit, păgânism curat, pentru cei care consideră din start că a a pune sub semnul întrebării Crăciunul e un indiciu de înclinație ateistă sau conspiraționistă; analiză onestă, necesară și creștinească, pentru cei interesați de eliminarea contrafacerilor și eliberarea de prejudecăți.

Ziua de 25 decembrie a schimbat istorii, a născut emoții, a transformat vieți. Odată cu nașterea lui Isaac Newton (25 dec. 1642), lumea avea să gândească altfel. Odată cu moartea lui Charlie Chaplin (25 dec. 1977), lumea avea să râdă mai puțin. Prin execuția soților Ceaușescu, de Crăciun, în 1989, românii scăpau de coșmarul dictaturii. În 1991, Mihail Gorbaciov alegea aceeași zi a Crăciunului pentru ruperea cortinei de fier, prin demisia sa din funcția de președinte al URSS. Peste ani, evenimentele rămân simple date calendaristice, sărăcite de emoție pentru generațiile care nu le-au trăit.

Nașterea lui Iisus, cu plus și minus

Evenimentul nașterii lui Iisus rămâne și după două mii de ani generator de emoție, nu doar un reper istoric al erei. Cum altfel s-ar justifica faptul că de Crăciun oamenii planifică, și mulți reușesc, să fie mai buni cu aproapele lor. Nicio campanie ONU sau UNICEF nu alimentează atâta motivație și emanație de iubire ca timpul asociat cu nașterea Fiului lui Dumnezeu. Altruismul de decembrie își poate trage sevele din surse multiple, dar filonul creștin e de departe dominanta. Păgâni, atei, secularizați, oamenii știu și simt că ceva bun se întâmplă dinspre creștini cu ocazia Crăciunului. Influența e pur și simplu irezistibilă și molipsitoare.

În același timp, Crăciunul e ocazia în care Însuși Christos e foarte ușor pierdut din vedere. De la an la an, pare că personajul principal se vede tot mai puțin în tabloul general și e dat la schimb pe o beteală, un brad, un covrig sau pe un Moș Crăciun lapon cu asistente relativ sumar înfășate. Pentru unii, e o imixtiune periculoasă a tradițiilor nebiblice în creștinismul Scripturii. Pentru alții, e o mânjitură vulgară, dublată de consumerism, care face ca Iisus Christos să fie cumpărat și apoi sărbătorit, paradoxal, fără El. Crăciunul este, din această perspectivă, o sărbătoare creștină (cu accent pe sărbătoare, nu pe creștină).

Aglomerat de mituri, distorsionat de traducerea lui în și din diferite culturi, exploatat la preț de sărbătoare seculară, Crăciunul - ca sărbătoare a nașterii lui Iisus - merită evaluat biblic.

„Astăzi (25 decembrie) s-a născut Christos..."

În nicio pagină a Bibliei nu e notată data calendaristică sau ziua din săptămână a nașterii lui Iisus. Învierea Sa a avut loc duminica, moartea - Sa vinerea, cina cea de taină - joi seara. Dar ziua nașterii ne e necunoscută. Enciclopedia Catolică¹ recunoaște: „cu privire la data nașterii lui Christos, Evangheliile nu ne oferă niciun indiciu."

Marile biserici creștine sărbătoresc unitar nașterea lui Iisus pe 25 decembrie, chiar dacă în calendarul catolic și în cel ortodox sunt în date diferite Paștele, Rusaliile sau posturile. De ce Paștele e sărbătorit duminica, indiferent de ziua calendaristică, în timp ce Crăciunul are dată fixă, indiferent de ziua din săptămână? Greu de crezut că s-ar ști data nașterii, dar nu și data morții lui Iisus. Greu de demonstrat că în privința nașterii Sale e importantă data calendaristică, iar pentru înviere ar conta doar ziua din săptămână. Suntem atât de obișnuiți cu formula aceasta (Paștele - duminica și Crăciunul - pe 25), încât nu ne mai punem problema incoerenței metodei de calcul pentru cele două zile.

Evident, trebuie căutată o altă rațiune pentru datarea nașterii lui Iisus, în afara Scripturii.

S-a născut totuși cineva pe 25 decembrie?

Istoricul Earle E. Cairns a explicat contextul religios al lumii antice la apariția creștinismului. „Mitraismul, importat din Persia, se bucura de o deosebită popularitate printre soldații Imperiului Roman. Această religie avea o festivitate în decembrie, când adepții ei se închinau în sanctuare unui salvator născut miraculos - zeului Mitra."² Pentru păgâni, solstițiul de iarnă reprezenta punctul de minim în evoluția anuală a astrului central. Dar, mai mult decât o simplă observație astronomică, scrie Alexander Hislop în cartea The Two Babylons, ziua de 25 decembrie, „care la Roma era păzită ca ziua în care zeul victorios reapărea pe pământ, era aniversarea Natalis invicti solis, «nașterea Soarelui invincibil»."³ Mircea Eliade confirmă faptul că împăratul roman Aurelian (270-275) a introdus cu succes cultul lui Sol Invictus. Una dintre măsurile luate a fost aceea că „s-a fixat data aniversară a lui Deus Sol Invictus la 25 decembrie, «ziua nașterii» tuturor zeităților solare orientale."⁴

În acest context mitologic putem presupune că, de fapt, nu s-a născut nimeni pe 25 decembrie.

Cum a ajuns Iisus să fie sărbătorit de ziua unui zeu păgân?

Creștinismul a început ca o sectă iudaică, fiind apoi persecutată de romani. După câteva secole, în care a dovedit că e o forță invincibilă, creștinismul a fost adoptat ca religie de stat de împăratul Constantin cel Mare. Ținta sa a devenit stârpirea păgânismului din imperiu. Istoricul Edward Gibbon notează că „slujitorii Bisericii Catolice au imitat modelul profan pe care căutau să-l distrugă. Cei mai respectabili episcopi au crezut că țăranii ignoranți vor renunța cu bucurie la superstițiile păgânismului dacă vor găsi echivalențe, compensări, în sânul creștinismului."⁵

Mircea Eliade remarcă tendința manifestă a Bisericii din primele secole de „asimilare și revalorizare a simbolismelor și scenariilor mitologice de origine biblică, orientală sau păgână."⁶ A urmat asocierea, echivalarea, suprapunerea. Un exemplu plastic e oferit de Sf. Ciprian Cartaginezul: „Oh, ce minunat a lucrat Providența, că în ziua în care Soarele s-a născut... Christos și El se naște."

Au fost însă și părinți ai Bisericii care au înfierat imixtiunea. Tertulian a spus răspicat că Soarele nu e Dumnezeul creștinilor, iar Augustin a denunțat ca eretică identificarea lui Christos cu Soarele. Totuși, Sf. Ioan Gură de Aur confirmă paradigma sugerată de Eliade: „Dar și Domnul nostru s-a născut în luna decembrie... Ei o numesc «Nașterea celui Invincibil». Cine e invincibil dacă nu Domnul nostru? Sau, dacă ei spun că e nașterea Soarelui, El e Soarele Neprihănirii."

„Opinia generală a liturgiștilor și istoricilor apuseni e că ziua de nașterea a zeului Mitra ar fi fost astfel înlocuită cu ziua de naștere a Mântuitorului"⁷ - scrie pr. prof. Ene Braniște pe un important site ortodox. Enciclopedia Catolică concluzionează și ea astfel: „Cunoscuta sărbătoare solară Natalis Invicti, celebrată pe 25 decembrie, e responsabilă pentru datarea noastră din decembrie."

1 Enciclopedia Catolică, articolul „Christmas", www.newadvent.org

2 Earle E. Cairns, Creștinismul de-a lungul secolelor, Ed. Cartea creștină, Oradea, 1997, p. 31

3 Disponibil online la http://philologos.org/__eb-ttb/sect31.htm.

4 Mircea Eliade, Istoria credințelor și ideilor religioase, Ed. Universitas, Chișinău, 1992, vol. II, p. 356, 387

5 Edward Gibbon, Istoria declinului și a prăbușirii Imperiului Roman, disponibilă online la www.ccel.org/ccel/gibbon/decline/files/volume1/chap28.htm

6 Mircea Eliade, op. cit., p. 396

7 „Crăciunul - Nașterea Domnului", www.crestinortodox.ro

Taguri:

craciun, mos craciun, mituri, traditii, nasterea lui iisus,

Recomandăm:

• Un Crăciun cu sens
• Taina întrupării
• Emanuel | Teologie și revelație în onomastica Orientului Antic Apropiat
• Minunea apariţiei lui Mesía | În căutarea unei minuni pentru mine
• Filipine: Un Crăciun în refugiul post-dezastru
• Crăciun esenţial
• Mesajele de Crăciun ale liderilor creștini