Solidaritatea, cheie a vulnerabilităţii umane
februarie 2010 | Adrian Bocăneanu | Social
Catastrofe naturale, criză financiară, pandemii, războaie şi tulburări sociale - toate lovind societatea într-o succesiune din ce în ce mai rapidă - ne conştientizează de vulnerabilitatea noastră.
Pentru mai mult de un secol, a fost cultivat un optimism superficial cu privire la perspectivele de pace, prosperitate şi progres universal prin evoluţie socială şi revoluţie tehnologică (sau revoluţie socială şi evoluţie tehnologică). Paradoxal, ceea ce fusese aclamat ca soluţie la suferinţele omenirii este considerat azi, în parte, o sursă a crizei globale. Acest tablou sumbru pune din nou în discuţie o chestiune pe care am fi vrut să o uităm - vulnerabilitatea umanităţii.
Noţiunea de „vulnerabilitate" vine din latinescul vulnus, adică „rană". Dacă substantivul a avut iniţial un sens preponderent fizic, corporal, în modernitate termenul a devenit mai abstract, desemnând capacitatea fiinţei umane de a fi supusă unor pierderi psihologice sau morale. Dacă în secolul al XVII-lea, termenul avea atât sens activ, cât şi sens pasiv - a răni şi a fi rănit -, sensul modern se referă doar la dimensiunea pasivă.
Lumea socială pe care oamenii o modelează în mod colectiv este alarmant de precară. După cum credea Bryan Turner, „aranjamentele sociale pe care le creăm nu sunt niciodată cu totul adecvate sau demne de încredere. Trăim într-o lume de schimbări sociale permanente, ceea ce face ca lumea socială să nu fie niciodată perfect adecvată nevoilor şi intenţiilor umane. Lumea asociaţională este contingentă şi instabilă, aşa că este de asemenea imprevizibilă. Trăim într-un context instituţional în care strategiile manageriale cer în mod constant amalgamarea, restructurarea şi reorganizarea lumii corporatiste. Caracterul riscant al aranjamentelor sociale este în mod particular evident în condiţiile unei modernizări rapide. Nu există niciun tipar perfect pentru dezvoltarea instituţională, aşa că suntem cu toţii supuşi rezultatelor capricioase ale acţiunii. Trăim într-o lume a consecinţelor imprevizibile"[1].
Perspective divergente
Care va fi rezultatul final al manifestărilor de vulnerabilitate ale societăţii umane? Va exista un asemenea „final"? Opţiunile filosofice sunt diverse, chiar divergente. Indiscutabil, rasa umană are o capacitate ieşită din comun de a absorbi loviturile şi de a se reface suficient pentru a merge mai departe, cu toate aceste pierderi. „În ciuda vulnerabilităţii corporale şi a precarităţii instituţiilor sociale, viaţa socială persistă. Fiinţele umane, ca indivizi şi ca grupări sociale, au o capacitate surprinzătoare de refacere, supravieţuire şi reînnoire. Orice raport privind divizările şi conflictele care însoţesc insuficienţa de resurse pentru atingerea obiectivelor trebuie, de asemenea, să ia în considerare cooperarea, reciprocitatea şi spiritul comunitar, care sunt cărămizile existenţei sociale. Pe lângă conflictul social asupra resurselor insuficiente, relaţiile sociale au, de asemenea, o calitate de celebrare, pe care o găsim în ceremonii, ritualuri şi sărbători"[2].
Mulţi se întreabă dacă vor fi suficiente forţele sociale ale coeziunii şi interactivităţii pentru a salva societatea. Pentru alţii, aşteptările se limitează la permanentizarea experienţei milenare de conflict, de distrugere şi apoi de renaştere din cenuşa celor care au pierdut. Perspectivele variază de la optimism neclintit la scepticism şi pesimism fără speranţă.
Experienţa de secole a omenirii, ale cărei culturi şi comunităţi au parcurs nenumărate cicluri de criză/catastrofă/refacere/dezvoltare, permite studiul aprofundat şi multidisciplinar al modului în care tendinţe contrare ca egoism-altruism, izolare-asociere şi individualism-solidaritate se manifestă la diferite nivele ale societăţii.
Aspecte ale solidarităţii
Steinar Stjerno, în lucrarea Solidarity in Europe, discută patru aspecte ale solidarităţii: Care este fundamentul solidarităţii? Care este obiectivul sau funcţia solidarităţii? Care este gradul de incluziune - pe cine include şi pe cine exclude? Cât de puternică este orientarea spre colectivitate - în ce măsură sunt permise individualitatea şi libertatea individuală? „Astfel, solidaritatea combină două teme centrale în teoria socială - relaţia dintre un „eu" şi identificările acestuia cu un „noi", pe de o parte, şi relaţia dintre un „noi" şi un „ei", pe de altă parte. Aproape toate exemplele de solidaritate au aspecte de incluziune şi de excludere şi o considerare a relaţiei dintre libertatea şi autonomia individului şi dispoziţia acestuia de a subordona grupului acea libertate şi autonomie"[3].
[1] Bryan S. Turner, Chris Rojek, Society and Culture. Principles of Scarcity and Solidarity, Londra, SAGE Publications, 2001, p. xii, xiii
[2] Ibidem.
[3] Steinar Stjerno, Solidarity în Europe. The History of an Idea, Cambridge University Press, 2004, p. 17, 18
Taguri:
vulnerabil, comunitate, solidaritate, colectivitate, stjerno, protectie, sabat
Recomandăm:
