Sfârșitul uniunii monetare europene?

    Dacă anul trecut au fost marile instituţii financiare, anul acesta pare a fi rândul statelor să ajungă în pragul falimentului. Presiunea exercitată de deficitele fiscale acumulate se resimte din ce în ce mai acut.

    Având în vedere eterogenitatea zonei euro, precum și divergența intereselor agenților economici, vor exista întotdeauna voci care să conteste oportunitatea monedei unice. Exportatorii și țările cu o creștere economică mai redusă vor o monedă slabă, importatorii și țările aflate în expansiune vor o monedă puternică.

    Situația economică a Greciei a oferit criticilor ocazia să reitereze dezbaterea cu privire la rolul şi viitorul uniunii monetare europene. Profesorul de economie de la Harvard, Martin Feldstein, a lansat ideea că Grecia ar trebui să părăsească pentru o vreme zona euro, pentru a-și restabili competitivitatea prin devalorizarea monedei naționale. Alți doi renumiți profesori, Baldwin și Wyplosz, au indicat prompt impractibilitatea ideii. Repunerea în circulație a drahmei grecești cere luni de zile, iar anunțul devalorizării va duce practic la diminuarea efectelor ei pozitive. În plus, în condițiile în care și Portugalia, Irlanda, Italia și Spania se află într-o situație dificilă, o „vacanță” din zona euro dată Greciei ar crea un precedent periculos.

    Nici soluția garanțiilor financiare sau a împrumuturilor din partea statelor mai puternice nu e fezabilă. În primul rând, tratatele UE interzic acest lucru (tocmai pentru a susţine disciplina fiscală în cadrul uniunii monetare).

    În al doilea, rând, ce stat ar fi dispus să plătească derapajele Greciei, cu atât mai mult cu cât circumstanțele în cazul acestei țări sunt agravante? Aderarea Greciei la moneda unică europeană a fost mai degrabă o decizie politică. Starea finanţelor publice din Grecia a fost cosmetizată pentru a satisface cerinţele formale, iar după aderare nu au fost făcute eforturile necesare pentru redresarea problemelor existente. Dimpotrivă, sub stimulul anilor de creştere economică mondială şi datorită scăderii ratelor dobânzilor, datorate credibilităţii crescute a noii monede, s-a produs o creştere generală a salariilor şi a preţurilor. Consecința a fost reducerea competitivității economiei greceşti faţă de economiile altor ţări din zona euro. În aceeași perioadă însă, Germania alegea drumul cel greu – o politică salarială foarte restrictivă, asociată unor reforme structurale importante, dureroase pentru o parte a populației. Nu e de mirare deci că germanii nu vor plătească derapajele şi excesele altei ţări.

    Cel mai probabil, Grecia va fi nevoită să apeleze la FMI. Țările membre ale zonei euro vor contribui şi ele financiar în parte la pachetul de salvare a Greciei. Acest pachet va fi însă bine garnisit cu reforme – nu există o soluţie uşoară de ieşire din criză. Vor fi măsuri dure de reducere a cheltuielilor publice şi reforme structurale pentru creşterea competitivităţii. Asta va însemna, din păcate, creșterea șomajului, scăderea veniturilor, și punerea la încercare a răbdării populației... Cât despre şansele uniunii monetare să reziste, sunt mari, pentru că nu există o alternativă practică. Costurile abandonării euro sunt mult prea mari pentru a fi asumate. Doar o acțiune imprevizibilă, inoportună și improbabilă ar putea face ca lucrurile să o ia în altă direcție.

Taguri:

grecia, fmi, euro, falimentul euro,

Recomandăm:

• Europa de Est plăteşte încă tribut economiilor comuniste
• Euro se depreciază sau dispare
• Sancţiuni pentru deficit bugetar în zona euro
• Guvernul renunţă la 2015 ca obiectiv pentru adoptarea euro
• Pasul ireversibil către o altfel de Europă
• Criza bancară are scadența în 2012
• A rămâne fără adăpost a devenit un FENOMEN în Grecia