Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player

Semnele timpului când părinţii devin dependenţi de copii

Pagina 1 2

septembrie 2009 | Ecaterina Didiţel | Social

Accentuarea trăsăturilor de caracter

    Îmbătrânirea accentuează trăsăturile de caracter, fie ele pozitive sau negative. Teama de a nu fi înşelaţi sau furaţi îi determină să pună accentul pe siguranţă şi să ţină totul sub cheie. Când un lucru nu mai este la locul lui, pot deveni suspicioşi şi acuzatori, fără să ţină cont de relaţia cu ţinta acuzaţiilor lor.


    Bătrânii obişnuiţi să fie tot timpul în atenţia oamenilor sau a partenerului au tendinţa de a căuta sprijin şi echilibru în altă persoană atunci când cei dragi nu le mai sunt în preajmă. Dacă nu găsesc pe cineva care să preia rolul pe care îl avea partenerul, încep să trăiască stări de depresie, care pot crea dezechilibru psihic şi alterarea stării de sănătate. Din cauza depresiei în care se afundă, îşi pierd pofta de viaţă. Până la identificarea unui posibil sprijin, nu mai sunt dispuşi să facă nimic. Rezultatul poate fi o cădere din punct de vedere psihic şi fizic.


    Obişnuinţa de a sancţiona greşelile celor din jur se transformă într-o deficienţă marcantă la vârsta senectuţii. Cei care au vrut să deţină controlul în orice moment, la bătrâneţe vor fi şi mai dificili. Nimic din ceea ce fac ceilalţi nu li se pare bine făcut. Opusul acestora este reprezentat de oamenii care toată viaţa au căutat frumosul în cei din jurul lor şi au oferit constant circumstanţe atenuante celor care nu s-au purtat tocmai bine cu ei. La bătrâneţe sunt cei mai docili şi, datorită felului lor de a fi, au un psihic şi o sănătate fizică mult mai echilibrate. 

Într-o zi... nevoile lor vor fi ale noastre

    Atitudinea faţă de semnele „timpului" când părinţii devin dependenţi de copii este influenţată în mod esenţial de factorul cultural. Acesta joacă un rol extrem de important în conturarea atitudinilor sociale faţă de vârstnici şi nevoile lor. Într-o societate în care sunt valorizate tinereţea şi puterea economică, în care oamenii se află într-o continuă competiţie, în care mulţi au pierdut bucuria de a trăi şi duc o viaţă dominată de stres şi anxietate, de multe ori bătrânii nu sunt apreciaţi.

 

    După pensionare, mulţi nu mai sunt implicaţi în activităţi productive. Se observă facil că un om nu este perceput ca „bătrân" atâta timp cât continuă să-şi menţină relaţiile sociale şi să aibă preocupări productive. Nu devine o problemă pentru familie câtă vreme este încă activ şi independent. Când dependenţa lui de o altă persoană creşte, atunci multe familii se confruntă cu realitatea şi complexitatea bătrâneţii şi au probleme în acceptarea şi îngrijirea lor. Căminele pentru bătrâni şi îngrijitorii la domiciliu par a fi o soluţie, însă puţini sunt cei care pot beneficia de astfel de servicii (mai ales de calitate). Soluţia morală este alta. Părinţii bătrâni au nevoie de copiii lor, cei în care au investit timp şi dragoste. Copiii trebuie să simtă obligaţia de a-şi organiza viaţa şi în funcţie de nevoile părinţilor vârstnici.

 

    Din nefericire, pe chipul multor vârstnici întâlnim adesea urme de amărăciune şi depresie. Schimbarea depinde de noi, pentru că, într-o atmosferă de respect, acceptare şi dragoste, bătrânii pot fi fericiţi, senini şi prietenoşi, rareori cultivând resentimente. Atâta timp cât fiecare dintre noi respectă nevoile celuilalt, putem trăi împreună în armonie. Resemnarea bătrânilor o regăsim adesea în expresia „va trece şi asta". Cu privire la aceasta, cunoscutul umanist Claire Rayner spunea: „Era vorba preferată a bunicii mele, pe care o rostea în orice situaţie. Atunci când totul pare un dezastru, când situaţia devine absolut înspăimântătoare, când totul e frumos şi îţi e bine şi eşti fericit..., repetă-ţi întruna cele patru cuvinte. Ele te vor ajuta să scoţi esenţa din ceea ce este bun şi să înduri cu stoicism ceea ce este rău"[7].

 

    Fiecare generaţie trece prin anotimpurile specifice vârstei, iar viitorul de azi va fi, pentru fiecare dintre noi, prezentul de mâine. Dacă la început ne bucura zâmbetul părinţilor deasupra leagănului şi ne simţeam în siguranţă alături de ei, va veni o vreme când rolurile se vor schimba. În suferinţa lor, părinţii vor avea nevoie de zâmbetul nostru. Vor avea nevoie să se simtă în siguranţă când ne aşezăm lângă ei pe patul de suferinţă sau atunci când temerile îi doboară.

 


[7] Helen Exley, Înţelepciune pentru mileniul III, New York, Exley Publishing, 2004

 

Pagina 1 2

RSS general RSS ştiri RSS bloguri
Newsletter
[x] Închide

Abonează-te la newsletter-ul ST şi vei primi, cu frecvenţa aleasă de tine, informaţii despre actualitatea care te interesează.
ATENŢIE: Pentru a te asigura că newsletterul nu va fi blocat de filtrul anti-spam, adaugă adresa newsletter@semneletimpului.ro în 'Address Book'/'Contacts'

ULTIMELE ADĂUGATE [x]

Planul B | Pentru generația care nu s-a născut în locul potrivit Planeta sinucigașilor (II) Liberalismul în Iran - Cealaltă faţă a covorului persan Citeşte mai mult