Semnele timpului când părinţii devin dependenţi de copii

    Părinţii sunt uşor de acceptat mai ales când ne zâmbesc deasupra leagănului, când ne susţin pentru a face primii paşi, când ne cumpără prima bicicletă, primul laptop, când ne ajută la achiziţionarea unei case sau a unei maşini, când ne cresc copiii.

    Când trebuie să le fim alături în neputinţele care-şi fac simţită prezenţa la bătrâneţe, ne vine greu să acceptăm reversul situaţiei. Speranţa de viaţă la naştere reprezintă „numărul de ani de viaţă pe care îi are de trăit o persoană de la naştere până la vârsta limită, considerând că persoana va trăi în condiţiile mortalităţii din perioada pentru care s-a făcut tabela de mortalitate.[1]

    Limita de vârstă de la care o persoană poate fi considerată bătrână diferă de la o regiune la alta. Într-o ţară europeană, o persoană de 45 de ani este considerată adultă/matură. Aceeaşi vârstă indică o persoană bătrână în ţări precum Botswana, Burundi sau Afghanistan, unde speranţa de viaţă este de 36,1 ani, respectiv 40,6 şi 45,8 ani[2]. În ţările dezvoltate, speranţa de viaţă este mai ridicată decât în ţările cu venituri mici şi mijlocii.

    De asemenea, s-a demonstrat că femeile trăiesc mai mult decât bărbaţii. Roger Fontaine[3], profesor de Psihologia dezvoltării la Universitatea din Tours, a studiat acest fenomen în 2007 şi a observat diferenţa dintre bărbaţi şi femei privind speranţa de viaţă. În Germania este de 6,5 ani, Marea Britanie - 5,7 ani, Ţările de Jos - 6,6 ani, Suedia - 6 ani, iar în Franţa - 8,2 ani. Concluzia acestui studiu a fost aceea că fenomenul este prezent atât în ţările bogate, cât şi în cele sărace. Numărul văduvelor este într-adevăr mai mare decât al bărbaţilor văduvi, numai că femeile trăiesc aceşti ani într-o stare mai rea de sănătate şi cu un grad mai mare de dependenţă. În România, în perioada 2004-2006, diferenţa dintre bărbaţi şi femei, privind speranţa de viaţă era de 7,25 ani.

 Sursa: Institutul Naţional de Statistică[4] 

Neputinţa şi dependenţa - greu de acceptat   

    În esenţă, nu există o vârstă anume căreia să-i fie atribuit debutul procesului de îmbătrânire. Viteza şi severitatea acestuia variază de la o persoană la alta, în funcţie de nivelul la care se situează - biologic, psihologic sau social. Specialiştii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii consideră că procesul de îmbătrânire începe înainte de naştere şi continuă de-a lungul întregii vieţi[5] . Capacitatea funcţională a sistemelor biologice creşte în timpul primilor ani de viaţă, iar dezvoltarea atinge punctul culminant în perioada adultă timpurie. După acest apogeu, începe un declin natural, un regres.

    Bătrânii încep să experimenteze intens frica de: infirmitate fizică - care survine adesea în urma unor atacuri cerebrale; indiferenţa/respingerea copiilor - soldată cu abandon sau violenţă verbală şi fizică; pierderea securităţii economice - în afara costurilor crescute la utilităţi, apar cele legate de sănătate. „Pierderea prietenilor şi contactelor sociale, apropierea morţii şi, mai presus de toate, teama de singurătate, intens resimţită după pierderea partenerului de viaţă, reprezintă adesea cele mai comune trăiri ale bătrânilor".[6]

    Pe lângă aceste temeri, sentimentul de neputinţă şi dependenţa de o altă persoană îi determină de multe ori să fie revoltaţi pe viaţă, ostili sau invidioşi pe cei în putere, bănuitori faţă de oamenii din jur. Viaţa le prilejuieşte o confruntare grea în momentul în care încep să realizeze că nu mai sunt ceea ce erau.

Taguri:

batranete, dependenta

Recomandăm:

• De ce devenim mai deștepți odată cu vârsta?
• Cum știi dacă ești dependent de Net?
• Studiu: Dependența de Internet există
• Dependenţii de sex primesc ajutor din partea bisericii