Seducţia noii spiritualităţi. Duelul creştinismului cu Noua Ordine Spirituală
octombrie 2010 | Marius Necula | Religie
Studii recente arată că 22% dintre creştinii americani practicanţi cred în reîncarnare, un sfert dintre ei cred în puterea astrelor, ca să nu mai spunem că 3 din 10 americani susţin că într-un fel sau altul au contact cu cei decedaţi.
Amestecul credinţei creştine cu superstiţii sau idei neopăgâne specifice spiritualităţii orientale pare tendinţa contemporaneității. Aşa se face că în mediul creştin (fie ortodox, catolic sau protestant) regăsim credinţa în reîncarnare, bioenergii, puterea astrelor ori preocuparea pentru cunoaşterea viitorului prin apelarea la vrăjitori sau medii. Cu siguranţă că ignoranţa ar putea fi o justificare a tendinţei actuale, dar neştiinţa nu explică în totalitate atracţia generală faţă de credinţe şi practici străine creştinismului. Răspunsul ar putea fi găsită tocmai în analiza acestui nou tip de spiritualitate.
| Conform studiului STISOC1 publicat în această vară de Catedra de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii Bucureşti, România se situează pe unul dintre primele locuri în Europa în ceea ce priveşte încrederea în superstiţii sau practici pseudoreligioase, precum horoscopul, numerele norocoase ori deochiul. Astfel, în prezent, 40% dintre români consideră că zodia în care s-au născut le influenţează mult sau foarte mult personalitatea, spre deosebire de anul 2005, când doar 22% dintre români luau în serios horoscopul. Acelaşi studiu mai arată că 95% dintre români cred în Dumnezeu şi 53% declară că merg la biserică cel puţin o dată pe lună, România fiind ţara ortodoxă cu practica religioasă cea mai crescută din întreaga Europă. |
Miezul noii spiritualităţi
Deși termenul „spiritualitate" apare astăzi într-o varietate de circumstanţe, cu sensuri extrem de diferite, două aspecte-cheie sunt esenţiale în definirea lui: prezenţa unui acut sentiment al transcendentului, cumulat cu un grad sporit de intimitate faţă de acesta. În context creştin, spiritualitatea a fost înţeleasă ca o comuniune cu divinul prin descoperirile oferite de Duhul Sfânt. Din perspectiva noii spiritualităţi, în schimb, setea după transcendent este sinonimă cu experienţa regăsirii de sine.
Preluând disciplina monismului2 oriental, noua spiritualitate se concentrează pe experienţa mistică în care timpul, spaţiul şi moralitatea sunt depăşite de conştiinţa individului. Indiferent de natura existenţei (idee, materie sau energie), sinele este văzut ca fiind realitatea primară. De altfel, acesta este un aspect important care explică atractivitatea noii spiritualităţi. Văzută mai degrabă ca o experienţă de „îmbrăcare cu sine" decât de „lepădare de sine", la nivel popular, noua spiritualitate este un mijloc la îndemână pentru atingerea împlinirii personale şi a succesului.
| Noua spiritualitate face parte din cultura contemporană, de la tabloide la cărţile de management, totul fiind împănat de promisiunile „împlinirii de sine" şi de deschidere a noi orizonturi către „o conştiinţă superioară" sau spre o „nouă viziune cosmică". |
Aspecte-cheie ale noii spiritualități
Universalimul - Cu toate că noua spiritualitate pretinde că religia bună este aceea care ţi se potriveşte cel mai bine, ea însăşi ajunge în mod inevitabil să propună un sistem ideologic de bază. Preluând idei şi concepte din tradiţia orientală, noua spiritualitate propune o înţelegere pan(en)teistă a lumii (omul şi tot ceea ce îl înconjoară face parte din Dumnezeu), viziune stă la baza universalismului proclamat - fiecare religie în parte nu este decât una dintre multiplele căi posibile care conduc către realitatea finală.
Omul perfectibil - Noua spiritualitate este asociată în mod obişnuit cu mişcarea New Age, care se autodefineşte drept „o nouă mitologie la scară planetară", potrivit căreia omul nu se află într-o stare decăzută, ci, dimpotrivă, este perfectibil prin procesul evoluţiei şi prin intermediul unor salturi la niveluri superioare de conştiinţă. Omul new age poate ajunge la concluzia că el este Dumnezeu.
Abordare cvasiștiințifică - Noua spiritualitate are totodată marele atu de a fi „foarte" contemporană, deoarece înglobează în sine mare parte din conceptele noilor descoperiri ştiinţifice. Spre exemplu, plecând de la câteva date oferite de cercetările din domeniul fizicii cuantice, aceia care aderă la noua spiritualitate văd credinţa ca fiind puterea de a crea însăşi realitatea. Filme documentare recente (The Secret sau What the Bleep Do We Know) propun această nouă abordare, regăsită şi în producţii cinematografice foarte populare (Matrix, Stargate) şi prezentată marelui public drept o alternativă ideologică.
Spiritualitate sincretică - Noua spiritualitate lasă loc practicilor duhovniceşti clasice (rugăciune, meditaţie, post sau altele asemenea lor), însă totul este integrat într-un „câmp unificat al conştiinţelor cosmice". Universul - el însuşi de o complexitate ce-i conferă o formă de conştiinţă - este populat cu fiinţe spirituale de toate speţele, aici fiind loc suficient pentru îngeri, demoni şi chiar pentru profeţi şi pentru sfinţii creştini, ba chiar pentru Dumnezeul Bibliei într-o versiune uşor modificată.
În ansamblu, noua spiritualitate deţine caracteristicile unui „fruct oprit", ispititor de apetisant, atât pentru mintea educată în spiritul noilor descoperiri ale ştiinţei, cât şi pentru cei cu predispoziţie către religios. De altfel, în această căutare instinctivă după transcendent, noua spiritualitate a devenit o cale de scăpare din capcana nihilistă a naturalismului de sorginte ştiinţifică. Deloc surprinzător, omul modern simte că viaţa ar fi mult prea seacă dacă totul s-ar reduce la materie şi procese fizico-chimice.
O provocare pentru spiritualitatea clasică
Noua spiritualitatea reprezintă deci o alternativă pentru spiritualitatea clasică, oferind calea către împlinire, realizare şi atingere a transcendentului într-o manieră diferită de abordarea clasică. Fiind foarte la îndemână și îmbietoare, capătă un ascendent în faţa spiritualității tradiționale.
În alte cuvinte, noua spiritualitate este foarte comodă, este conformă mentalităţii actuale, care aşteaptă rezultate aici şi acum. În cuvintele lui Alin Fumurescu, „noua spiritualitate rezonează foarte bine cu exerciţiile abdominale făcute de o centură care încordează muşchii în locul tău, cu pilulele de slăbit fără dietă, cu orice se poate atinge fără efort, fără suferinţă, şi - mai presus de toate - fără bătăi de cap."3 Într-adevăr, la o evaluare lucidă, deși satisface setea pentru înalt și profund, pentru transcendent, noua spiritualitate se descoperă în ton cu negarea lui Dumnezeu, cu negarea moralei şi acceptarea relativismului.
Dar această comoditate are preţul ei. Problema de fond a noii spiritualităţi este că nu ştie încotro se îndreaptă. Şi este clar că, pentru acela care nu are o destinaţie precisă, toate drumurile duc „într-acolo". Acesta este aspectul pe care îl aduce în plus spiritualitatea creştină: experienţa religioasă nu este doar o plimbare de relaxare, ci o călătorie către o destinaţie precisă, care necesită hotărâre şi disciplină. „Ştiţi unde Mă duc şi ştiţi şi calea într-acolo" (Ioan 14:4), le spunea Iisus ucenicilor.
Noua spiritualitate este în acelaşi timp îmbietoare pentru că propune o realitate alternativă, rod al conştiinţei individuale, care poate fi construită şi reconstruită după plac. În fapt, cel mai novice individ nu are nevoie de un specialist în fizică cuantică, nici de vreun guru propovăduitor al noii spiritualităţi pentru a înţelege că realitatea există ca atare şi că nu e creată de noi. Nu devenim nici mai frumoşi, nici mai deştepţi şi nici mai bogaţi doar printr-o simplă vizualizare a acestor „potenţiale realităţi". În acest sens, viziunea propusă de noua spiritualitate seamănă, simptomatic, cu o halucinaţie.
1 www.stisoc.ro
2Concepția conform căreia în univers există o singură substanță, temei pentru tot ceea ce există. Din grecescul monas, care înseamnă „unul, unic".
3 Alin Fumurescu, „Capra, varza şi noua spiritualitate", Dilema veche, nr. 315, 25 februarie - 3 martie 2010
Taguri:
noua ordine mondiala, spiritual, spiritualitate, criza spirituala,
Recomandăm:
- Mitropolit: Criza spirituală a generat criza economică
- După 40 de ani, Clubul de la Roma reafirmă apocalipsa planetei
- Oamenii de ştiinţă atei resping religia şi preferă spiritualitatea
- Eşecul poate să devină un pas spre succes
- Joshua DuBois este omul credinţei în administraţia Obama
- Lideri creştini atrag atenţia asupra spiritualităţii la modă
- Obama merge public la biserică, pentru prima dată în şase luni
- Ce se întâmplă în organism după ce bei un pahar de Coca-Cola
- VIDEO al unei mame care a refuzat avortul, vizualizat de 10 milioane de oameni
- Povestea adventistei care a salvat Rusia de la criza economică: Oksana Sergienko
- O singură credinţă. De ce mai multe biserici?
- A fost descoperită superbacteria care rezistă la tratamentul cu antibiotice
- Liderii religioși din trei țări asiatice sunt alarmați de efectul Lady Gaga
- Cele 4 puncte de interes major de pe agenda discuţiilor la summitul G8
Dosarele franciscane spun povestea unui abuz
Peste 4.000 de pagini din dosarele confidenţiale a nouă călugări franciscani acuzaţi de abuz sexual, plus alte 4.000 de pagini de mărturii externe, alcătuiesc cea mai mare dezvăluire de gen până în prezent. (Associated Press)
Cea mai recentă mărturisire din ordinul Legiunea lui Christos determină acuzaţii de ipocrizie.
După ce fondatorul ordinului religios catolic a fost acuzat de pedofilie, o dezvăluire făcută marţi arată că unul dintre preoţii însemnaţi ai ordinului este tatăl unui băieţel. (Associated Press)
Alegerile din Egipt: Este posibil ca persecuţiile asupra creştinilor să se intensifice
Alegerile încep astăzi şi durează 2 zile, dar nu se ştie dacă, în urma scrutinului, creştinii vor avea un cuvânt de spus în perioada următoare sau dacă persecuţiile se vor intensifica. (Christian Post)
O nouă problemă a copiilor şi adolescenţilor din Australia
Numărul copiilor care primesc tratamente hormonale pentru tulburări ale identităţii de sexuale a crescut în ultimii 10 ani (Christian Post)




