Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player

Posibilă replică periculoasă, după erupția vulcanică din Islanda

22 martie 2010 | Mediu

    Peste 600 de oameni au fost evacuați duminică după ce un vulcan din sudul Islandei a erupt, informează CNN. Specialiștii avertizează că această erupție ar putea activa un vulcan mult mai mare, situat în apropiere. Consecințele ar putea fi grave pentru Islanda, dar și pentru țările din jur.

   Foto: Reuters Localizat sub ghețarul Eyjafjallajokull, aflat la 120 de kilometri distanță de capitala Islandei, vulcanul care a erupt duminică a fost inactiv în ultimii 189 de ani. În urma erupției s-a produs o fisură în scoarța terestră care măsoară între 500 și 1000 de metri. Autoritățile nu au anunțat victime.
    Dave McGarvie, profesor în cadrul Grupului pentru Dinamica Vulcanilor al Universității Open din Islanda a declarat pentru The Times că acestă erupție ar putea genera o reactivare a vulcanului Katla, care ar avea consecințe periculoase, atât la nivel local, cât și la nivel global.

    „Eyjafjallajokull a erupt de trei ori în ultima mie de ani și de fiecare dată a provocat și o erupție a vulcanului Katla. De aceea”, avertizează specialistul, „o nouă erupție a vulcanului Katla este de așteptat în câteva săptămâni sau în câteva luni.”

    Efectele unei astfel de erupții ar putea fi devastatoare nu doar din cauza inundației produse de topirea ghețarului sub care se află vulcanul, ci și din cauza gazelor toxice pe care erupția le-ar emite în atmosferă.

Vulcanul Eyjafjallajokull (Foto: icenews.is)    În timpul celei mai grave erupții vulcanice care a avut loc în Islanda, în anul 1783, lava vulcanului Laki a fost proiectată la 1,4 kilometri înălțime, și a eliberat în atmosferă peste 120 de milioane de tone de dioxid de sulf. Un sfert din populația Islandei a decedat din cauza foametei care a urmat după erupție. Și alte țări au avut de suferit de pe urma erupției vulcanului Laki. Un nor toxic a acoperit Praga, iar recoltele în Franța au fost grav afectate. Statul New Jersey din SUA a înregistrat în acel an una dintre cele mai mari ninsori din istorie, iar Egiptul una dintre cele mai lungi secete.

Galerie video

Taguri:

vulcan, eruptie, islanda

RSS general RSS ştiri RSS bloguri
Newsletter
[x] Închide

Abonează-te la newsletter-ul ST şi vei primi, cu frecvenţa aleasă de tine, informaţii despre actualitatea care te interesează.
ATENŢIE: Pentru a te asigura că newsletterul nu va fi blocat de filtrul anti-spam, adaugă adresa newsletter@semneletimpului.ro în 'Address Book'/'Contacts'

ULTIMELE ADĂUGATE [x]

Game over pentru climat ?! Pământul, la limita rezistenței sale. Analiză pro și contra După Fukushima, cine mai vrea centrale nucleare? Citeşte mai mult