Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player

Planeta sinucigașilor (1) Viața este un drept, o datorie sau o opțiune?

Pagina 1 2

august 2010 | Adrian Bocăneanu | Social

Sinuciderea artistei Mădălina Manole a şocat societatea românească şi a polarizat opinia publică. Unii au condamnat-o pentru laşitate, dar mulţi alţii şi-au manifestat simpatia şi regretul pentru „fata dragă". Mulţi au fost nedumeriţi de decizia Bisericii care a refuzat să o îngroape „creştineşte", considerând că explicaţiile date au contrariat mai mult decât să contureze o poziţie coerentă şi raţională. Dincolo de toate, rămâne gestul de neînţeles al artistei. O femeie căreia viaţa i-a oferit, se părea, suficient şi-a curmat zilele printr-un act brutal. A fost o decizie lucidă sau un act inconştient?

 

_img4606_400În 30 aprilie 1945, când trupele sovietice ajunseseră foarte aproape de buncărul de sub Cancelaria de Stat, Germania a rămas fără führer, care s-a sinucis împreună cu Eva Braun. Joseph Goebbels, ministrul propagandei, proaspăt numit cancelar al Reichului, a declarat: „Inima Germaniei a încetat să bată." Până în ultima clipă, Goebbels scrisese proclamaţie după proclamaţie, chemându-i pe berlinezi „să lupte până la capăt pentru valorile germane," în ciuda situaţiei disperate. Dar, a doua zi, Goebbels şi soţia sa, Magda, au aranjat ca fiecăruia dintre cei şase copii ai lor să li se facă o injecţie cu morfină şi apoi li s-a spart în gură o fiolă de cianură de potasiu. După aceea, cei doi au ieşit în grădină şi şi-au pus capăt vieţii. Relatările privind metoda folosită sunt contradictorii - probabil că Magda a luat cianură, iar Joseph s-a împuşcat.

 

Timp de decenii, impunătoarea stâncă de sare gemă, numită de localnici „Muntele de sare", a fost o atracţie turistică în orăşelul Slănic Prahova. În mijlocul stâncii, rece şi misterioasă, se deschidea o prăpastie cu un lac circular, numită „Grota miresei." O fată fusese dată în căsătorie, fără voia ei, unui bărbat renumit pentru duritatea lui. În noaptea nunţii, mireasa a fugit şi s-a aruncat spre moarte, de pe stâncile de sare, înalte de zeci de metri. Grota a atras de-a lungul timpului şi alţi sinucigaşi. Cu câţiva ani în urmă, dizolvat de ape, Muntele de sare s-a prăbuşit.

 

Istorii tragice. Dar cele mai multe sinucideri nu intră nici în cărţile de istorie, nici nu se păstrează în numele date locurilor vizitate de turişti. De fapt, destul de multe nu intră nici măcar în statistici.

 

Statistici şi date

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) compilează, anual, o listă a ţărilor care raportează numărul de sinucideri. Ultimul raport publicat, cu date care vizează în general anii 2006-2009, aşază pe primul loc în lume Lituania, cu o medie de 30,7 cazuri pe an la o 100.000 de locuitori (55,9 la bărbaţi şi 9,1 la femei). Urmează Belarus, cu o medie de 28,3 (63,3 la bărbaţi şi 10,3 la femei) şi Kazahstan, cu 26,9 (46,2 la bărbaţi şi 9,0 la femei). Între primele 13 ţări din lume cu incidenţă sporită a sinuciderilor se mai află alte state din fosta Uniune Sovietică şi din fostul bloc comunist: Rusia (locul 5), Ucraina (locul 7), Ungaria (locul 10), Letonia (locul 11), Slovenia (locul 12) şi Serbia (locul 13).


Cu date din 2007, România se află pe locul 40, cu o medie de 11,3 cazuri pe an la 100.000 de locuitori (18,9 la bărbaţi şi 4,0 la femei). Ţara noastră este precedată de Portugalia şi Norvegia şi urmată de Statele Unite, cu medii foarte apropiate. Institutul de Medicină Legală a raportat, pentru anul 2008, un număr de 2.802 decese prin sinucidere, iar pentru anul 2009, un număr în creştere, de 2.953. Aceasta corespunde unui indice de 13,5 cazuri pe an la suta de mii de locuitori.


Prin comparaţie, tot în anul 2009, accidentele rutiere au provocat 3.057 de decese, omuciderile 560 de decese, iar accidentele de muncă 292 de decese - toate în scădere faţă de anul precedent.

 

Mai mult decât spun rapoartele

Cât de precise sunt rapoartele statistice? S-a reclamat că „mult prea multe sinucideri nu sunt raportate ca atare. Cei care se sinucid prin accidente de automobil nu intră aproape niciodată la capitolul sinucideri; cei care îşi provoacă vătămări grave în tentativa de a se sinucide şi mor după mai multe săptămâni sau luni ca urmare a acestor vătămări sau a infectării intercurente nu sunt niciodată raportaţi la sinucideri; multe sinucideri autentice sunt ascunse de familii, iar tentativele de sinucidere, oricât ar fi de serioase, nu îşi găsesc calea spre tabelele statistice. Este evident că, în aceste împrejurări, datele statistice acoperă numai cel mai mic şi probabil cel mai puţin reprezentativ număr de sinucideri1."


Destul de des avem de-a face cu „sinuciderea parţială", care constă în „acţiuni de autodistrugere, în timpul unor episoade melancolice, executate ca pedepsire de sine, ca manifestare a unor halucinaţii, cu sau fără raţionalizare," dar care nu duc la moarte. Dar „procesele inconştiente care au generat aceste acţiuni sunt identice cu acelea care generează sinuciderea."2 Nu putem evita concluzia că prevalenţa sinuciderilor este considerabil mai mare decât apare în statistici.


1 Gregory Zilboorg, în American Journal of Psychiatry, vol. 92, 1935-36, citat în introducerea editorului ediției americane a lucrării clasice a lui Emile Durkheim, Suicide, a Study in Sociology, The Free Press, New York, 1951, p. 18

2 Otto Fenichel, The Psychoanalytic Theory of Neurosis, New York, W. W. Norton, 1945, p. 401

Pagina 1 2

RSS general RSS ştiri RSS bloguri
Newsletter
[x] Închide

Abonează-te la newsletter-ul ST şi vei primi, cu frecvenţa aleasă de tine, informaţii despre actualitatea care te interesează.
ATENŢIE: Pentru a te asigura că newsletterul nu va fi blocat de filtrul anti-spam, adaugă adresa newsletter@semneletimpului.ro în 'Address Book'/'Contacts'

ULTIMELE ADĂUGATE [x]

Planul B | Pentru generația care nu s-a născut în locul potrivit Planeta sinucigașilor (II) Liberalismul în Iran - Cealaltă faţă a covorului persan Citeşte mai mult