Pasul ireversibil către o altfel de Europă

Data de 9 mai 2010 nu a marcat doar Ziua Europei, aniversarea Declarației lui Robert Schuman1, ci și adoptarea Mecanismului European de Stabilitate. Ziua aceasta va rămâne în istorie fie ca momentul decisiv pentru salvarea monedei unice europene, fie ca începutul prăbușirii ei.

Suma alocată Mecanismului, 750 de miliarde de euro, a depășit așteptările tuturor. Pe bună dreptate, dacă te gândești că suma reprezintă de șase ori PIB-ul României. Ce presupune, de fapt, această decizie și la ce putem să ne așteptăm în viitor?

Reglementarea adoptată de miniștrii de finanțe din UE2 prevede că, în situații excepționale, cum ar fi deteriorarea contextului economic și financiar internațional, țările membre ale Uniunii care sunt în dificultate pot solicita asistență financiară. Mecanismul de Stabilitate Financiară va permite Uniunii Europene să intervină mai rapid, într-o manieră coordonată, evitând bâlbâiala din cazul Greciei. Pachetul aprobat include 60 de miliarde de euro ajutor financiar + 440 de miliarde de euro ca fond de garantare a creditelor, din partea țărilor membre UE.3 FMI s-a angajat să contribuie cu o sumă egală cu jumătate din contribuția europeană.4

Să înțelegem ce se întâmplă

Pentru a putea analiza pertinența soluției, trebuie înțelese bine cauzele problemei. În primul rând, toată lumea este de acord că problema actuală este una a datoriei. O serie de țări au acumulat datorii importante în perioadele bune, de creștere economică, fără să se gândească la posibilitatea ca vremurile să se schimbe. Criza economică și fi nanciară a surprins aceste țări în stadii de îndatorare istorică, iar sustenabilitatea datoriilor este din ce în ce mai nesigură. Atunci când statele suverane acumulează datorii mari, investitorii, cei care de fapt creditează statul, încep să se îngrijoreze că statul nu va mai fi în măsură să ramburseze creditele luate. Calculele sunt relativ simple.

Rambursarea datoriilor viitoare este condiționată de realizarea de venituri superioare cheltuielilor și, când această perspectivă nu este evidentă (competitivitatea unei țări este redusă, există probleme structurale care vor împiedica pe viitor creșterea economică), investitorii cer dobânzi mai mari ca recompensă pentru riscul mai mare pe care și-l asumă.

Astfel, se intră foarte ușor într-un cerc vicios. Creșterea ratei dobânzii înseamnă o creștere a costului de finanțare pentru stat, deci o înrăutățire a situației fi scale, care, la rândul ei, crește riscul insolvenței. Grecia se află deja în acest cerc vicios. Costul de fi nanțare a datoriei a devenit din ce în ce mai greu de suportat pentru guvernul grec, care a fost forțat să găsească soluții rapide.

La un moment dat, insolvența poate deveni atât de previzibilă, încât investitorii refuză să mai achiziționeze datoria țării respective. Aceasta este o situație de criză fi scală, sau criză a datoriei, ce are două posibile soluții. Fie țara respectivă declară insolvența și renegociază datoria cu principalii creditori (cazul Argentinei), fie datoria este monetizată, adică banca centrală cumpără datoria și finanțează direct statul tipărind bani. Prima soluție implică o pierdere a credibilității statului și este de obicei urmată de o perioadă lungă în care statul nu mai este capabil să se împrumute pe piețele financiare. Soluția monetizării datoriei are drept consecințe inflația și deprecierea ratei de schimb. Având în vedere că Grecia aparține zonei euro, monetizarea datoriei nu este o opțiune. Cel puțin nu una directă.

Guvernul grec nu are putere directă asupra Băncii Centrale Europene pentru a o determina să îi finanțeze datoria. Singura posibilitate de a evita renegocierea datoriei (prima alternativă) rămâne găsirea unei surse de finanțare, în afara pieței, de la statele membre ale zonei euro, la o rată a dobânzii sub cea a pieței. Propunerea actualului pachet de măsuri, inclusiv a creării Mecanismului European de Stabilitate, are în vedere această soluție. Nici soluția aceasta nu e perfectă, având marele dezavantaj că este foarte costisitoare pentru țările membre ale zonei euro.

Pachetul de măsuri aprobat - ambițios, dar incomplet

Ce rezolvă pachetul aprobat? În primul rând, arată că decidenții europeni au avut în sfârșit un moment de conștientizare a riscurilor enorme nu numai pentru zona euro, ci și pentru economia globală. Scăparea de sub control a situației în Grecia ar însemna nu numai o contagiune a altor țări îndatorate din zona euro, precum Portugalia, Spania sau Italia, ci riscul unei contagiuni globale. Președintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, într-un interviu acordat revistei germane Der Spiegel, a comparat crash-ul piețelor fi nanciare din ziua de vineri, 6 mai a.c., cu cel declanșat de falimentul Lehman Brothers. Cu o zi mai devreme, tot el declarase cotidianului economic german Handelsblatt că „țările industrializate sunt toate în aceeași barcă. „Problema sustenabilității fi scale nu este una pur europeană, într-adevăr. în al doilea rând, pachetul adoptat are menirea să descurajeze speculațiile. Un pariu contra euro devine mai dificil. Decizia din 9 mai arată hotărârea țărilor membre ale zonei euro de a apăra moneda comună. Ce rămâne nerezolvat? După cum spune un bine cunoscut proverb, „Necuratul se ascunde în detalii."

 
După euforia inițială determinată de suma colosală promisă, din ce în ce mai multe voci se grăbesc să arate dificultățile planului. Decizia de pe 9 mai nu rezolvă cauzele actualei probleme, ci vizează consecințele ei. Actualul plan cumpără timp, dar munca adevărată de restructurare fi scală europeană abia acum urmează. Promisiunile nu sunt de ajuns. Piețele au reacționat bine la primirea veștii, dar după două zile au revenit la nivelurile anterioare. Banii sunt anunțați, dar nu sunt disponibili. Iar obținerea lor poate crea alte probleme. Planului îi lipsesc detalii de funcționare. Există un Mecanism de Garantare a Creditelor, dar cum va funcționa acesta? FMI participă în cadrul Mecanismului. Rămâne însă de văzut cum. S-a anunțat că accesul la cei 60 de miliarde de euro va fi condiționat. Care vor fi însă condițiile, cine le va evalua? De asemenea, actualul plan reprezintă o povară fi scală suplimentară pentru statele membre UE. Situația este complicată și, caricaturizând, s-ar putea spune că țările se împrumută ca să se ajute între ele, pentru că s-au împrumutat prea mult. Faptul de a le oferi unor guverne slabe refugiul din calea acțiunilor disciplinare ale pieței poate reduce apetitul pentru reformă.

Pachetul actual ridică, de asemenea, problema hazardului moral. Th e Economist atrăgea atenția asupra faptului că, „optând pentru o asigurare colectivă, Europa trebuie să dezvolte acum disciplina colectivă pentru a împiedica abuzurile."5

(Foto: Dreamstime)

Taguri:

euro, europa, uniunea europeana, uniunea monetara europeana, criza euro,

Recomandăm:

• Europa de Est plăteşte încă tribut economiilor comuniste
• Sancţiuni pentru deficit bugetar în zona euro
• Euro se depreciază sau dispare
• Guvernul renunţă la 2015 ca obiectiv pentru adoptarea euro
• Viitorul monedei unice
• CE: 12 țări vulnerabilizează creșterea economică
• Barroso: Situația UE e foarte gravă