Nu suntem singuri pe pământ - Un interviu cu dr. Violeta Piţurlea
octombrie 2009 | Cristina Neagu | Social
Un interviu cu dr. Violeta Piţurlea - partea a II-a
ST: Cum au reacţionat localnicii faţă de prezenţa şi eforturile dvs. de a-i ajuta? Au fost lucruri cu care v-a fost greu să vă obişnuiţi?
V.P.: Localnicii au fost foarte deschişi, prietenoşi şi recunoscători pentru tot ce le-am oferit. Spre deosebire de alte popoare africane, cei din Malawi ne-au inspirat multă seninătate, pace şi relaxare, toate acestea izvorând dintr-o linişte interioară care îşi punea amprenta pe toate domeniile vieţii lor.
Probabil cel mai greu, pentru noi, a fost să ne adaptăm acestui nou ritm al vieţii. Acolo parcă timpul curge altfel. Nu există grabă, iritare, stres. Oamenii au întotdeauna timp să schimbe o vorbă sau să-şi salute prietenii, lucru pe care îl întâlnim din ce în ce mai rar pe meleagurile noastre. În fiecare călătorie făcută în Africa, ne-am dat seama că orice activitate umanitară este un drum cu dublu sens - fiecare poate învăţa, dacă vrea, ceva de la ceilalţi. Îîn acest an, noi putem spune că am învăţat să avem mai multă răbdare unii cu alţii, să fim mai înţelegători şi să acceptăm că fiecare om îşi trăieşte viaţa în ritmul propriu.
ST: O lume nouă, o cultură nouă şi oameni noi implică lecţii noi. Care sunt lecţiile de viaţă pe care le-aţi învăţat în Malawi?
V.P.: În Africa am învăţat un lucru foarte important, şi anume că pentru a fi fericit nu ai nevoie decât de disponibilitatea de a fi fericit. Am văzut oameni săraci lipiţi pământului, dar cu un zâmbet larg pe faţă. Unii pot numi asta ignoranţă, dar am observat că, dacă eşti mulţumit cu ceea ce ai, poţi trăi în orice condiţii şi poţi fi fericit. Şi cine nu vrea să fie fericit?
Un alt lucru care m-a impresionat a fost dorinţa de a învăţa a oamenilor de acolo şi a copiilor în special. Majoritatea tinerilor realizează că dacă reuşesc să termine cursurile unei şcoli, viaţa lor va decurge diferit. Din păcate, accesul la educaţie este foarte mult limitat de incapacitatea de plată a taxelor şcolare. Deşi taxa şcolară individuală, pentru gimnaziu, este de zece euro pe trimestru, dificultatea de a plăti se datorează faptului că foarte mulţi copii sunt orfani fie de ambii părinţi, fie de unul dintre ei şi, nu de puţine ori, sarcina de a plăti taxele revine unei rude împovărate cu susţinerea mai multor copii de vârstă şcolară.
ST: Ce anume v-a marcat în mod deosebit în cursul celor patru săptămâni petrecute în Malawi?
V.P.: Atitudinea oamenilor în faţa evenimentelor vieţii - naştere, boală, moarte - a fost pentru mine un factor de noutate pe care am căutat să-l înţeleg şi poate am reuşit, într-o oarecare măsură.
Dacă noi, în faţa bolii unui membru al familiei sau în eventualitatea morţii cuiva drag, acţionăm de cele mai multe ori energic, facem tot ceea ce ne stă în putere să-l ajutăm pe cel bolnav sau să-i consolăm pe cei atinşi de vreo nenorocire, ei au o atitudine de implacabilitate şi fatalitate, care îi imobilizează şi, în consecinţă, nu fac nimic pentru a schimba ceva, ba chiar refuză, uneori, şi ajutorul celor care ar vrea să intervină. La început am găsit intrigantă această atitudine liniştită, chiar resemnată în faţa dificultăţilor, dar apoi, am început să o înţeleg mai bine, pe măsură ce am cunoscut mai amănunţit condiţiile lor de viaţă şi problemele cu care se confruntă.
Mi-am explicat atitudinea lor, pe de o parte prin prisma speranţei medii de viaţă, care în Malawi se situează în jurul vârstei de 40 de ani, şi, pe de altă parte, ca pe o încredere copilărească în ajutorul lui Dumnezeu sau ca pe instinctul de supravieţuire care îi ajută să facă faţă acestor situaţii.
ST: Nu sunteţi, probabil, la ultima experienţă africană. Ce planuri de viitor aveţi?
V.P.: Vorbind despre planurile de viitor, trebuie să vorbim, în primul rând, despre cele pe termen scurt, adică pentru decembrie anul acesta. Am vrea să ajutăm în rezolvarea unor probleme urgente, cum ar fi achiziţionarea acoperişului şi hidrofoarelor pentru două şcoli, achiziţionarea a unui ecograf şi a unui autoclav pentru spitalul din Blantyre, susţinerea financiară pentru echiparea secţiei de pediatrie a spitalului Malamulo şi, nu în ultimul rând, susţinerea, prin plata taxelor şcolare, a cât mai multor copii orfani de la şcoala Makwasa, aflată în apropierea spitalului Malamulo.
Pe termen mediu şi lung, avem în vedere susţinerea prin voluntari (profesori, medici, studenţi) a spitalelor Malamulo şi Blantyre şi a şcolilor din zonă. Vrem să organizăm seminarii pe teme medicale: educaţie sanitară, planning familial, îngrijirea copilului, dar şi pe alte teme de interes local. Ne dorim o colaborare pe termen lung cu oficialităţile locale, cu care am avut deja întâlniri promiţătoare.
ST: Contactul cu o civilizaţie nouă înseamnă contactul cu un Dumnezeu nou sau, poate, doar văzut într-o lumină nouă. Este „Dumnezeul Africii" diferit?
V.P.: Dumnezeu este Acelaşi, aici şi acolo. El se raportează în acelaşi mod la noi pentru că toţi suntem copiii Lui. Singura problemă este cum ne raportăm noi la semenii noştri, cât ne pasă de ei şi ce suntem dispuşi să facem pentru a-i ajuta. Un gest care pentru noi înseamnă puţin poate însemna o viaţă schimbată pentru cei din Malawi. Posibilitatea de a accede la o şcoală şi de a deveni specialist într-un anumit domeniu poate schimba viaţa unui copil, a familiei lui şi, indirect, viaţa beneficiarilor muncii lui calificate.
Disponibilitatea de a face ceva pentru cei din jurul nostru poate avea rezultate bune nu numai pentru cei cărora li se adresează ajutorul, dar şi pentru noi înşine, ajutându-ne să descoperim sensul vieţii pe acest pământ şi rostul tuturor darurilor care ne-au fost oferite. Nu trebuie să uităm că există oameni care trăiesc în condiţii mai grele decât ne-am putea imagina noi vreodată şi că efortul necesar pentru a le îmbunătăţi viaţa, uneori, pentru noi, este nesemnificativ.
ST: Cum ar putea un cititor al Semnelor Timpului, care nu are şansa de a călători în Africa, să vă ajute în aceste eforturi umanitare? Dacă cineva ar dori să se implice personal într-un astfel de proiect, cum ar trebui să procedeze?
V.P.: Oricine vrea se poate implica în acest proiect, fie prin activitatea de voluntariat, fie prin susţinerea financiară a proiectului. Cei ce vor să ne contacteze în vederea unei colaborări viitoare o pot face folosind datele noastre de contact.
Fundaţia Prolife Education Telefon: 0740.66.27.21 / 0740.12.01.05 E-mail: drauroracampian@yahoo.com Cont: RO54BTRL04501205P2766XX (în lei) şi RO29BTRL04504205P2766XX (în euro) Banca Transilvania Bucureşti - Titulescu |
Taguri:
Recomandăm:
- Banca de alimente a ajutat 37.000 de familii
- Trăiește cu 30$ pe lună pentru o cauză nobilă
- Mii de oameni mor, fiindcă ajutorul ajunge prea târziu
- O radiografie a generozităţii
- Rata mortalităţii infantile creşte în Africa
- Africa are nevoie de 10 milioane de dolari pentru a combate seceta
- Tehnologia face viaţa misionarilor mai uşoară
Papa Benedict al XVI-lea a amintit participanţilor la simpozionul despre abuzurile sexuale comise de clerici, ce se desfăşoară la Roma, că vindecarea victimelor este de o importanţă maximă şi trebuie să meargă în paralel cu însăşi înnoirea Bisericii. (Catholica.ro)Arhiepiscopul e Canterburry ia poziție împotriva eutanasiei
El a avertizat că orice lege care ar permite suicidul asistat ar fi un „dezastru" pentru Marea Britanie și ar fi ca și cum „s-ar declara legal că viața nu merită trăită." (Christian Telegraph)Confesiunea la biserică a unui bărbat ar putea fi folosită împotriva lui într-un proces
Un bărbat baptist i-a mărturisit pastorului său că atunci când avea 15 ani a agresat o fetiță de 9 ani. Mărturia sa ar putea fi folosită împotriva sa într-un proces de hărțuire sexuală. (CBS)Congresmeni nemulțumiți de „secularizarea" unui logo
Mai multe zeci de membri ai Congresului american sunt nemulțumiți că Aviația a înlăturat cuvântul „Dumnezeu" din logo-ul unui birou de achiziții. (Religion News)Religiozitatea, sursă a recuperării posttraumatice
Cercetarea întreprinsă de Raimar Kremer ne arată felul în care tradiţia protestantă contemporană, dincolo de variaţiile ei de opinie asupra anumitor realităţi (poziţie specifică ethosului protestant), poate contribui la teologia pastorală ecumenică. (Ziarul Lumina)




