Liberalismul fundamentalist / Deformarea conceptului egalităţii

Revista

< Home

ABONEAZĂ-TE CONCURS PROMO

Liberalismul fundamentalist / Deformarea conceptului egalităţii

Religie de Marius Necula | octombrie 2009

Pagina 1 2

Nimic nou sub soare

    În contextul Revoluţiei franceze din secolul al XVIII-lea, municipalitatea din Paris decreta ziua de 10 noiembrie 1793 drept „Sărbătoare a Raţiunii". Ceremonia principală a zilei s-a desfăşurat în catedrala Notre-Dame, transformată în templu închinat filosofiei. În mijlocul corului trona zeiţa Raţiunii, reprezentată de dansatoarea Maillard, în faţa căreia mulţimea se pleca reverenţios. Raţiunea era aşezată în locul lui Dumnezeu, iar o săptămână mai târziu, bisericile din Paris erau închise, religia fiind interzisă prin lege. Ateismul despotic devenea noua religie a Franţei. Altfel spus, catolicismul tradiţional, închistat în reguli rigide şi tendinţe autoritare, era înlocuit de un ateism la fel de fundamentalist şi tiranic.

 

    La mai bine de două sute de ani, raţionalismul liberal continuă să se manifeste - poate în mod inconştient - cu pretenţiile unei adevărate religii, susţine Howard P. Kainz[6], profesor de filosofie la Universitatea Marquette din Wisconsin, SUA. Până acum douăzeci de ani, marxismul era perceput ca singurul duşman de moarte al credinţei. Numai că, inclusiv marxismul a funcţionat asemenea unui sistem religios. Milioane de oameni au crezut în dogmele marxiste, dintre care s-a distins „determinismul economic". La fel ca orice biserică, marxismul a avut scrieri canonice, slujitori „clericali" şi susţinători ai „evangheliei" socialiste. Scrieri precum Capitalul, Manifestul comunist, „Cartea roşie" a lui Mao Tse Tung au format canonul religiei marxiste.

 

    Actualmente, secularismul liberal este construit pe aceleaşi tipare, asumându-şi rolul de campion al luptei cu gândirea fundamentalist-religioasă, în timp ce el însuşi se comportă ca o religie. Scrierile care oferă explicaţii naturaliste pentru orice (inclusiv morală) sunt noile scripturi. Noua filosofie propusă, având ca valoare de bază toleranţa, pretinde că homofobia, de pildă, este unul dintre „noile păcate de moarte". Tendinţele autocratice par a fi amintiri istorice, însă, în realitate, obsesia învingerii religiei şi trecerii la o nouă etapă în dezvoltarea umanităţii pare a fi ţinta acestui curent de gândire. De aceea, susţinători fervenţi ai ateismului se erijează în eliberatori ai societăţii din „întunericul superstiţiilor religioase".

Un liberalism fundamentalist

    În condiţiile în care, cel puţin la nivelul dogmelor, doctrinelor şi declaraţiilor publice, religiile promovează dragostea, pacea, compasiunea şi altruismul, Tom Krattenmaker, editorialist la USA Today, pe drept cuvânt se întreba de ce gânditorii critici şi seculari care pretind a fi liberali „lasă, adeseori, gândirea critică la uşă, atunci când vine vorba despre religie"[7] .

 

   Paul Starr, profesor de sociologie şi afaceri publice la Universitatea Princeton, publica în 2007 cartea Freedom's Power: The True Force of Liberalism (Puterea libertăţii: adevărata forţă a liberalismului). Starr pretinde că numitorul comun al liberalilor (fie ei în domeniul politic, economic sau filosofic) nu este o ideologie în sine, ci doar cadrul care permite diverselor curente de gândire să se dezvolte. Şi dacă viaţa, libertatea şi căutarea fericirii rămân bazele liberalismului, de ce atâta opoziţie faţă de religie din partea multor liber-cugetători, non-conformişti sau liberali? Nu demonstrează aceasta o incosecvenţă faţă de autoasumata deschidere?

S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înnebunit... Sfântul Apostol Pavel, Epistola către Romani 1,22

    Profesorul de sociologie Jacques Berlinerblau, de la Universitatea Georgetown, el însuşi un gânditor umanist şi autorul mai multor articole pe teme religioase, a adoptat o atitudine critică faţă de acest „fundamentalism secular". El se întreba retoric, într-un articol publicat în Newsweek[8] în iulie 2007, dacă „un comentator ateist sau agnostic poate să discute diverse aspecte privitoare la religie, mai mult de 30 de secunde, fără să se refere la persoanele religioase ca fiind imbecile, extremiste, cu deficienţă mentală, fascişti, duşmani ai binelui public, cripto-nazişti, imprecaţionişti, iraţionali, despoţi şi aşa mai departe". O gândire liberală, deschisă, presupune aşezarea semnului egalităţii între diferitele opinii şi concepţii despre viaţă. Dacă cineva apără cu îndârjire drepturile minorităţilor sexuale, dar „sare ca ars" la auzul cuvântului „religie" sau „Dumnezeu", în ce măsură mai poate pretinde că militează pentru egalitate? Berlinerblau[9] le atrăgea atenţia, acestor corifei ai liberalismului secular, că fenomenul religios este unul complex şi că persoanele care aderă la o religie sau alta au un aport benefic societăţii. Mai mult, credincioşii şi ateii au numeroase elemente în comun, soluţiile cele mai bune putând fi găsite nu prin discriminare reciprocă, ci prin dialog.

Imaginea de ansamblu

  Oare îşi va asuma guvernul britanic responsabilitatea de a aplica o lege care să forţeze organizaţiile şi asociaţiile creştine să angajeze în administraţia lor persoane a căror filosofie de viaţă intră în direct conflict cu învăţăturile religioase? Prin prevederile ei, legea din Marea Britanie încalcă un principiu de bază al democraţiei, respectiv faptul că libertatea unui individ se termină acolo unde începe libertatea celuilalt. Fiecare individ are dreptul la o opinie proprie despre ce e bine şi ce e rău, iar statul nu poate fi mai mult decât un arbitru în astfel de dezbateri. O lege care obligă organizaţiile religioase să angajeze homosexuali încalcă libertatea bisericilor de a acţiona în acord cu conştiinţa comună a tuturor credincioşilor. Este uşor de înţeles de ce Legea egalităţii este, de fapt, o lege a inegalităţii. Atitudinea unui stat ar trebui să fie echilibrată, fără a părtini vreuna dintre tabere. Criteriul „minorităţii" nu poate deveni temei pentru impunerea unor legi împotriva majorităţii.

 

    Să privim acum imaginea în ansamblu. De ce un creştin nu poate fi convins să accepte avortul sau homosexualitatea? Nu pentru că ar fi bigot, ci pentru simplul motiv că principiile lui moral-religioase îi dictează contrariul, iar el şi le asumă. De ce, până la urmă, persoane care pretind că sunt cu vederi largi şi mentalităţi deschise nu pot găsi un loc religiei? Secularii, prin ataşamentul faţă de propria concepţie de viaţă, manifestă aceeaşi „fidelitate religioasă": ei se simt datori să rămână credincioşi propriei ideologii, fiind exclusă orice concesie care ar putea fi adusă religiei. În condiţiile acestea, asemănările între incriminaţi şi incriminatori sunt uşor de sesizat. Ambele categorii sunt obediente faţă de o credinţă personală, pe care chiar dacă nu o numesc, o consideră punct de reper. Aceasta este, de fapt, inima controversei: antropocentrismul liberal nu se poate armoniza cu teocentrismul religios, dar tocmai acest narcisism umanist este cel care anihilează pretenţiile de deschidere ale secularismului liberal. Şi atunci, merită să ne punem întrebarea: a devenit omul (secular) măsura tuturor lucrurilor?

 

[6] Howard P. Kainz, „Liberalism as Religion", Touchstone Magazine, mai 2006
[7] Tom Krattenmaker, „Secularists, what happened to the opened mind?", USA Today, 20 august 2007
[8] Jacques Berlinebleau, „Secularism: Boring" (Part I), Newsweek, 16 iulie 2007
[9] Jacques Berlinebleau, The Secular Bible: Why Nonbelievers Must Take Religion Seriously, Cambridge University Press, 2005

 

liberalism fundamentalism homosexualitate gay discriminare

Pagina 1 2

Share |

Recomandăm:

Adaugă un comentariu








Semnele timpului îşi rezervă dreptul de a edita sau şterge comentariile care nu
respectă drepturile celorlalţi participanţi la dialog sau bunul simţ.

RSS Newsletter