Familia românească după 20 de ani de capitalism

    La 20 de ani după căderea comunismului, familia tipică din România se află încă în procesul deprinderii noilor cerinţe ale capitalismului. Drumul de la „statul ne îngijeşte pe toţi" la responsabilitatea autoadministrării este îngreunat de capcanele modelului capitalist. Familia românească trebuie să înveţe din mers să se protejeze şi să prospere.

    După colapsul comunismului, în decembrie '89, România a întâmpinat dificultăţi serioase în procesul de adaptare la realităţile capitalismului. În primul rând, situaţia anterioară, cea economică, dar şi cea politico-socială, a avut un cuvânt important în stabilirea cursului tranziţiei. Dintre fostele ţări comuniste, România şi Cehoslovacia aveau cea mai centralizată organizare. Statul român controla 95% din sectorul economic, spre deosebire de alte ţări cu acelaşi sistem politic, unde exista însă şi o pondere a sferei private. În Iugoslavia, Polonia şi Ungaria se realizaseră reforme economice parţiale înainte de căderea comunismului, oamenii fiind mult mai pregătiţi pentru schimbări rapide.

    În al doilea rând, România nu a beneficiat de modificări structurale imediat după căderea comunismului. Un model radical de tranziţie ar fi adus două avantaje: presiune în direcţia formării instituţiilor necesare capitalismului şi împiedicarea formării grupurilor de interese. Leszek Balcerowicz, fost ministru de finanţe şi reformatorul economiei poloneze după 1989^[1], arăta că o tranziţie radicală şi rapidă favorizează creşterea economică şi asigură menţinerea unui nivel rezonabil al inflaţiei^[2].

    Din păcate, în România, trecerea la o societate capitalistă a întâlnit o populaţie lipsită de informaţii şi îngrijorată de schimbare. În acelaşi timp, sistemul politic împărtăşea rezistenţa la schimbare. Și aceasta pentru că includea foşti membri ai Partidului Comunist şi angajaţi ai companiilor de stat sau membri ai uniunilor sindicale, pentru care regimul anterior fusese unul confortabil. Propaganda cu sloganuri de tipul „noi nu ne vindem ţara" şi atragerea sprijinului naţiunii prin relaxarea restricţiilor de dinainte de 1989 au contribuit decisiv la adoptarea unui program de tranziţie graduală.

    Modelul era opus celui din alte ţări ale fostului bloc comunist, precum Polonia şi Ungaria, unde liberalizarea s-a realizat brusc. Deşi un program treptat de tranziţie a fost mai acceptabil pentru opinia publică - întrucât costurile, chiar dacă mai ridicate, aveau să apară într-o perioadă mult mai mare de timp -, românii nu au cunoscut suficient dezavantajele acestui model, şi anume posibilitatea sporită de apariţie a corupţiei şi reducerea transparenţei economiei.

Familie plăteşte costurile tranziţiei

    În regimul socialist, întreprinderile produceau conform cerinţelor statului, în timp ce modelul capitalist presupune adaptarea companiilor la exigenţele pieţei. La începutul anilor '90, privatizarea firmelor devenea imperioasă pentru producţia ţării, însă ritmul în care s-a desfăşurat acest proces a fost mult prea lent. Amânarea privatizării sau restructurării fostelor întreprinderi de stat şi susţinerea lor din motive politice, prin cheltuieli guvernamentale, au dus la o creştere a inflaţiei. Inflaţia a avut efecte dezastruoase asupra finanţelor familiilor. Rezervele acumulate de populaţie în perioada comunistă au fost devalorizate şi, din cauza deprecierii continue a monedei naţionale, oamenii erau descurajaţi să mai economisească. Cea mai mare parte a întreprinderilor au devenit societăţi comerciale pe acţiuni, majoritatea titlurilor fiind deţinute de stat. Programul de privatizare în masă, care presupunea ca 30% din acţiunile firmelor din România să fie repartizate populaţiei prin intermediul SIF-urilor, nu a adus vreun beneficiu real familiilor.

    Restructurarea companiilor nerentabile a însemnat disponibilizări masive. Şomajul şi inflaţia au reprezentat problemele cele mai grave care au afectat un procent mare de români. Clasa mijlocie, cei aflaţi sub nivelul mediu de trai şi, în special, femeile au fost categoriile cele mai vulnerabile. Problema şomajului a avut consecinţe sociale importante în zonele puternic dependente de anumite industrii ineficiente, precum zona minieră Valea Jiului şi fostele oraşe industriale comuniste, construite în jurul unor combinate sau întreprinderi.

Amânarea privatizării sau restructurării fostelor întreprinderi de stat și susținerea lor din motive politice, prin cheltuieli guvernamentale, au dus la o creștere a inflației. Inflația a avut efecte dezastruoase asupra finanțelor familiilor.

    Dincolo de influenţa la nivel economic pe care a avut-o tranziţia asupra familiilor, s-au constatat şi efecte la nivel psihologic. Un studiu^[3] realizat pe un eşantion de 239 de mame din România evidenţia legătura dintre presiunea economică şi conflictele maritale. S-a descoperit că nivelul ridicat al tensiunilor economice este asociat cu o frecvenţă crescută a problemelor în familie, a stărilor de depresie şi a izolării sociale, cu efecte negative asupra educaţiei oferite de părinte. Un alt studiu demonstra că la baza majorităţii conflictelor familiale stau dificultăţile economice^[4], cele mai afectate fiind de obicei familiile tinere care nu îşi permit să închirieze sau să cumpere o locuinţă.

    În contextul creşterii sărăciei şi al scăderii semnificative a venitului, sunt explicabile apariţia şi succesul schemelor piramidale de tipul Caritas. Jocul care promitea câştiguri de opt ori mai mari decât sumele investite a început în 1991 şi a durat până în 1994. Deponenţii au pierdut la Caritas peste 1.257 de miliarde de lei. Caritas a fost doar una, cea mai cunoscută, dintre schemele de acest gen care au exploatat dorinţa românilor de a obţine un câştig rapid şi nemuncit. 

[2] Inflaţia este un dezechilibru specific economiei fiecărei ţări, care presupune o creştere generalizată a preţurilor şi, în acelaşi timp, scăderea puterii de cumpărare a monedei naţionale.

[3] RobilaMihaela, Krishnakumar Ambika, „Effects of Economic Pressure on Marital Conflict in Romania", Journal of Family Psychology, Vol. 19 (2), iunie 2005, p. 246-251

[4] Barometrul De Gen, Fundaţia Soros, Bucureşti, 2000

Taguri:

familie, capitalism, comunism, consum, tranzitie,

Recomandăm:

• Cum să îţi înveţi copilul să nu fie materialist
• Leonard Doroftei și ADRA lovesc violența domestică
• Cina în familie, protecție sigură pentru adolescenți
• Familiile numeroase fac bine la inimă
• Cameron Diaz: Căsătoria e o instituţie care moare
• Românii sacrifică familia pentru job
• Doi străini la aceeaşi adresă