Economia încălzirii globale - cum se vinde aerul de deasupra noastră

    Intervenţia statului în vederea controlului distrugerii mediului prin intermediul pieţelor de emisii îşi are originea în anii '70 ai secolului trecut. După punerea unei baze teoretice de economiştii Coase, Crocker, Dales şi Montgomery, în 1977, în Clean Air Act[6], apăreau primele evoluţii în direcţia unei pieţe bazată pe compensaţii (offset mechanisme). Acest sistem, implementat  în Statele Unite era un program împotriva ploii acide. Anumite organizaţii câştigau compensaţii de emisie, deoarece menţineau poluarea sub limita impusă de stat. Acestea erau vândute companiilor care nu reuşeau să se menţină în limita stabilită. Emisiile totale au continuat să crească însă pentru că se înfiinţau firme noi (creştea numărul poluatorilor) şi acestea primeau aceeaşi limită de poluare ca şi cele deja existente (nu scădea proporţional limita de poluare individuală a firmelor).

Pentru a-şi creşte câştigurile fără să plătească pentru producerea de gaze cu efect de seră, anumite firme şi-au mutat producţia în state care nu au semnat Protocolul de la Kyoto şi care nu respectă prevederile acestuia în ce priveşte cotele de emisie.

    Ineficienţa descrisă mai sus a condus la apariţia certificatelor de poluare. Autorităţile guvernamentale stabilesc limita de poluanţi care poate fi eliberată, companiile primind autorizaţii care le conferă dreptul de a emite un anumit volum de gaze dăunătoare. Certificatele de poluare se alocă fie pe baza emisiilor din trecut ale unei firme, fie prin licitare. În primul caz există riscul ca firmele să emită intenţionat mai multe gaze de seră înainte de introducerea schemei de emisii, ştiind că astfel îşi vor asigura un număr mai mare de credite de poluare. A doua variantă, a licitării, presupune ca o nouă firmă să cumpere credite în funcţie de estimările privind nivelul de gaze dăunătoare pe care îl va produce şi pe care înainte le dispersa pe gratis. Această modalitate este dezavantajoasă însă pentru companiile care concurează cu firme aflate în ţări nesemnatare ale Protocolului de la Kyoto şi care nu sunt constrânse de reglementările privind reducerea emisiilor poluante.

    Transferul acestor certificate a determinat apariţia unei pieţe unde se poate vinde/achiziţiona dreptul de a emite poluanţi. Firmele care vor să crească  producţia de poluanţi pot să cumpere credite de la companiile cu emisii poluante aflate sub pragul maxim admis. Schema Uniunii Europene este destinată reducerii gazelor de seră. În Statele Unite, pe lângă piaţa pentru reducerea ploii acide, există şi o serie de pieţe locale pentru oxizii de nitrogen.

Piaţa poluării

    Piaţa totală a certificatelor de emisie a carbonului valora, la sfârşitul anului 2008, 86 miliarde de euro, practic dublându-se faţă de anul precedent[7]. O bună parte din valoarea pieţei se datorează Uniunii Europene  63 de miliarde de euro erau rulaţi la sfârşitul anului 2008 pe piaţa permiselor iar, în februarie 2009, valoarea unui certificat fiind de aproximativ 8 euro pentru emitera unei tone de CO2. O parte importantă din valoarea pieţei are la bază mecanismul Clean Development, parte a acordului de la Kyoto, care permite guvernelor semnatare să investească în reducerea emisiilor din ţările în curs de dezvoltare, cu costuri mai mici decât în cazul reducerii poluanţilor în propriile ţări. De asemenea, ţări puternic industrializate urmăresc să cumpere permise de la ţări cum sunt cele din estul Europei, care nu îşi folosesc integral permisele de emisii[8].

    România a intrat și ea, în anul 2008, pe piața creditelor de carbon, fiind alocate gratuir de Uniunea Europeană, pentru companiile poluatoare din țară, un număr de certificate. Începând cu 2012, acestea vor trebui cumpărate de pe piață și nu vor mai fi oferite. Valoarea acestora este de aproximativ 2,5 miliarde de euro.[9]

Goana după carbon

    Pe de o parte, problema poluării este o problemă globală, deci cere o participare a tuturor statelor. Pe de altă parte, în timp ce este adevărat că relațiile internaționale trebuie reglementate de experți, e la fel de drept că, atât economia cât și legislația sunt limitate în fața creativității marilor poluatori, interesați mai degrabă de un câștig major pe termen scurt. Sistemul de piață adoptat de o serie de țări industrializate constituie desigur un progres, însă atâta timp cât acest sistem nu este adoptat la nivel global, rezultatele vor fi modeste. O decizie în acest sens nu este ușoară. Marii poluatori dispun de o capacitate de lobbying [10] semnificativă, mult mai eficientă decât capacitatea de impunere a cetățeanului simplu, prin intermediul votului său. Dar poluarea rămâne o problemă reală, iar lipsa disponibilității de a investi în prezent în protecția mediului ar putea însemna o notă de plată prea mare pentru a o putea achita mai târziu. Indiferent de nivelul la care abordăm această discutție, fie cel al guvernării, fie cel al afacerilor, sau al simplului individ, consecințele nu pot fi evitate. Mai mult, perspectiva creștină asupra lumii cuprinde un avertisment serios pentru cei care cred că poluarea ese un aspect de neglijat. Sfânta Scriptură conține referiri la subiectul mediului. Apocalipsa afirmă că Dumnezeu „îi va distruge pe cei care distrug Pământul.”

[6] Act legislativ adoptat pentru controlarea poluării la nivel naţional în Statele Unite

[7] State And Trends of The Carbon Market 2009, p.1, publicaţie a Băncii Mondiale, mai 2009

[8] Din pricina scăderii economice, şi producţia de gaze de seră scade şi atunci certificatele de emisie devin nefolositoare în unele țări.

[9]  „Cei care ne vând aerul”, Business Magazin, 20 septembrie 2009

[10] Practică de influențare a deciziilor politice fie în interes personal, fie pentru un grup organizat.

Taguri:

economie, aer, poluare, emisii, piata de carbon,

Recomandăm:

• Economia mondială pendulează între agonie şi extaz
• Poluarea scurtează viața orășenilor cu 22 de luni
• Amendă istorică pentru Chevron
• UE trăieşte iluzia creşterii economice
• Studiu: pădurile înghit CO2 dar emit alte gaze de seră
• Comunicații paralizate pe 3 aeroporturi argentiniene
• Studiu: Românii, îngrijorați de poluare și defrișări