Dreptul la defăimare

Pagina 1 2

septembrie 2009 | Marius Necula | Religie

Pe 10 iulie 2009, Parlamentul irlandez a votat o lege care incriminează blasfemia. Amenda poate fi între 25.000 şi 100.000 de euro. Criticii legii văd în aceasta o întoarcere la mentalitatea Evului Mediu.

Legea irlandeză nu este o noutate. În Anglia, din secolul al XVI-lea până în secolul al XIX-lea, sistemul legal a condamnat blasfemia[1] . Efectele folosirii acestui instrument care prezerva autoritatea Bisericii în societate au fost suportate sub forma persecuţiei de către ateişti şi grupurile cu vederi religioase diferite de concepţia religioasă majoritară.

istock_000010158473large_400 În cazul „Corway vs. Independent Newspapers"(1999), Curtea Supremă a Irlandei concluziona că este imposibil de spus ce anume defineşte o blasfemie. Afirmaţia blasfematoare este „jignitoare sau abuzivă într-un mod grosolan cu privire la chestiuni considerate sacre de o religie, aducând astfel ofensă unui număr semnificativ de adepţi ai religiei respective"[2] . Definiţia blasfemiei aduce în discuţie şi intenţia celui căruia îi aparţine declaraţia injurioasă.

Cum va fi aplicată o astfel de lege în contextul contemporan şi care ar fi beneficiile nu poate spune nimeni. De fapt, se prevăd noi conflicte, iar pierderile vor fi suportate de societate în ansamblul ei. Cine decide ce este blasfemie? Ateiştii ar putea fi acuzaţi dacă ar susţine că Dumnezeu este un mit. Pentru un creştin, indiferent de confesiune, blasfematoare este, de pildă, negarea divinităţii lui Iisus de către evrei sau musulmani. În acelaşi timp, din perspectivă musulmană, a susţine că Iisus, fiul Mariei, este Dumnezeu constituie blasfemie pentru că presupune existenţa mai multor dumnezei. Nu a trecut prea mult timp de la „scandalul caricaturilor" când, la sfârşitul anului 2005, un ziar danez a publicat o serie de imagini în care profetul Mahomed era reprezentat în ipostaze ofensatoare. La data aceea, Departamentul de Stat American a asociat imaginile cu „incitarea religioasă şi ura etnică". Purtătorul de cuvânt al Condoleezzei Rice declara că acele „caricaturi sunt, într-adevăr, ofensatoare faţă de credinţa musulmană"[3]. Publicaţia daneză şi-a justificat gestul prin dreptul la liberă exprimare.

Drepturile omului, nu drepturile religiilor

În unele dintre statele islamice, există de mult legi similare celei votate în Irlanda. Mai mult, la iniţiativa statelor musulmane, pe 26 martie 2009, Consiliul pentru Drepturile Omului al Naţiunilor Unite a adoptat Rezoluţia privind defăimarea religioasă[4] . Conform rezoluţiei, defăimarea religiei este o violare a drepturilor omului şi „reprezintă un afront serios adus demnităţii umane, conducând la o restrângere a libertăţii aderenţilor". Prin observatorul său permanent la ONU, Vaticanul s-a opus adoptării rezoluţiei, arătând că în anumite state astfel de legi sunt folosite pentru atacarea minorităţilor religioase. Preocupări pentru elaborarea unui astfel de document existau încă din 1999, când s-a propus votarea unei declaraţii care să condamne defăimarea religiei islamice. În cele din urmă, proiectul s-a extins şi a luat forma actuală.

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului

Articolul 18
Orice om are dreptul la libertatea gândirii, de conştiinţă şi religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea, singur sau împreună cu alţii, atât în mod public, cât şi privat, prin învăţătură, practici religioase, cult şi îndeplinirea riturilor.
Articolul 19
Orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum şi libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace şi independent de frontierele de stat.

Sub aspect formal, rezoluţia încurajează dialogul interconfesional. În realitate, consecinţele sale sunt contrare scopului declarat. Luând apărarea unor religii, rezoluţia restrânge dreptul individului de a se exprima liber. „Indivizii sunt cei care au drepturi, nu religiile", au declarat reprezentanţii canadieni din cadrul Consiliului pentru Drepturile Omului. Scopul drepturilor omului este să protejeze indivizi, grupuri şi proprietăţi, nicidecum idei religioase sau de altă natură. Articolele 18 şi 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului acordă fiecărui individ dreptul de a-şi alege religia, de a se manifesta în spaţiul public conform propriilor convingeri şi de a-şi exprima opiniile. Orice individ este liber să îşi exprime civilizat dezacordul şi chiar să contraargumenteze. Evident, o opinie personală nu poate să obţină asentimentul tuturor şi, în unele cazuri, poate fi considerată ofensatoare.

Este necesară, în acest context, o distincţie între dreptul de a te exprima împotriva unor idei religioase şi lipsa de respect faţă de simboluri, practici sau proprietăţi ale unor confesiuni religioase. Simbolurile religioase şi locaşurile de cult (biserici, sinagogi, moschei) intră însă sub protecţia dreptului de proprietate. În luna iunie 2009 peste 100 de români de etnie rromă, atacaţi de membrii unei grupări radicale fasciste, Combat 18, din Belfast, s-au refugiat într-o biserică prezbiteriană din centrul oraşului. În timpul nopţii, biserica a fost vandalizată, geamurile fiind sparte de membrii grupării amintite. Este un exemplu de încălcare a proprietăţii religioase, şi nu numai, atitudinea radicalilor fiind condamnată prompt de jurnaliştii publicaţiei The Times şi de autorităţi.

[1] David Nash, Blasphemy in the Christian World. A History, Oxford University Press, 2007, p. 4
[2] http://www.irishtimes.com/newspaper/frontpage/2009/0429/1224245599892.html
[3] http://www.ziua.net/display.php?data=2006-02-10&id=193497

[4] Rezoluţia privind combaterea defăimării religioase (A/HRC/10//L.2/Rev 1, 7/1 ) a fost votată de 23 de ţări, printre care se numără Azerbaidjan, China, Cuba, Pakistan, Rusia, Arabia Saudită şi Sri Lanka. 11 voturi au fost contra şi 13 abţineri.

Pagina 1 2

Taguri:

ofensa , blasfemie, drepturi, legi

Recomandăm: