Dragoste cu năBătăi

    Nu sunt puţine situaţiile în care agresorul învinuieşte victima pentru ceea ce s-a întâmplat. „E numai vina ta! Prin atitudinea ta scoţi tot ce este mai rău în mine... De ce mă faci să mă port astfel cu tine?" Responsabilitatea pentru eşecul vieţii de cuplu este aşezată pe umerii celui mai slab. Chiar dacă nu e cazul şi nu are nicio dovadă, agresorul va accentua existenţa unei terţe persoane, încercând să îşi justifice astfel reacţiile violente. Apar norme şi reguli anormale pe care agresorul i le impune partenerei - încuierea acesteia în casă, interdicţia de a folosi telefonul sau automobilul, limitarea dreptului de a contacta familia, prietenii sau vecinii, interzicerea tratamentelor sau vizitelor medicale etc. Pierderea legăturilor cu mediul exterior, pierderea independenţei financiare şi lipsa de încredere în sine determină o creştere a gradului de dependenţă a victimei faţă de agresor. Dominarea agresorului devine atât de profundă, încât, deşi sunt momente în care dorinţa de a scăpa depăşeşte frica, rar victimele reuşesc să găsească forţa necesară pentru a-şi transpune planurile în realitate. 

Şi lor li se întâmplă

    Situaţiile în care bărbaţii sunt victime ale agresiunii feminine sunt mult mai rare. Unii dintre ei nici măcar nu realizează că sunt victime ale propriilor soţii, fiind agresaţi în timp ce se află în stare de ebrietate. Soţiile profită de aceste situaţii pentru a-şi regla conturile, orice urme sau urmări fiind puse în seama consumului de alcool. Există şi situaţii cu deznodăminte tragice. Studiul asupra criminalităţii feminine, elaborat în 2003[3], pune în lumină trista realitate conform căreia dintre cele 2.122 de femei aflate în penitenciarele din România la data aceea, peste 300 erau condamnate pentru uciderea partenerului de viaţă. Din totatul de victime decedate în urma violenţei domestice, persoanele de sex masculin erau 23 (în 2004), 34 (2005), 47 (2006), 38 (2007) şi 33 (2008)[4].

Sunt mic, dar învăţ

    Ororile abuzurilor domestice ale unui adult asupra altui adult sunt greu de imaginat, însă efectele asupra unui copil care este martor al acestora sunt cumplite. De cele mai multe ori, copiii sunt martori ai manifestărilor violente în familie, influenţa exemplului familial

 „Un procent mare de copii din toate societăţile suferă în urma violenţelor semnificative la care sunt supuşi în propriile familii. Doar 16 state interzic orice formă de pedeapsă corporală asupra copiilor, în orice fel de condiţii, lăsând majoritatea copiilor din lumea întreagă fără o protecţie împotriva violenţei fizice şi a umilirii premeditate în propriile familii"[5] .

amplificându-se exponenţial. Indiferent de existenţa sau lipsa unui potenţial nativ de agresivitate şi dincolo de particularităţile individuale, actele de violenţă ale adulţilor îşi au adesea rădăcinile în experienţele din copilărie. Violenţa asupra copiilor, în diferitele ei forme, este o problemă globală, conform unui studiu al ONU, din 2006.

     Deşi există diverse rapoarte şi statistici privind abuzarea fizică, psihică şi sexuală a copiilor, este uşor de presupus că adevărata magnitudine a fenomenului nu este cunoscută. Violenţa domestică îndreptată împotriva minorilor îmbracă forme diverse, de la lovirea unor copii cu vârste fragede până la agresiuni emoţionale (injurii, porecle, ameninţări, izolare etc.), de la neglijare prin lipsirea copilului de mijloacele necesare traiului şi educării sale, până la diverse forme de pedofilie.

  „Când s-a întors tăticu' de la vaci, a întrebat-o pe mămica dacă sunt acasă. Dacă lănţugul era sub pat, însemna că eram acasă. El a luat un şlang... atât de mare... şi m-a bătut. Dar eu când o să cresc mare, o să-l apuc într-o mână: Ce, mai ţii minte când m-ai bătut?!" (Mărturia unui băieţel de opt ani, din Republica Moldova, pe care părinţii îl ţineau legat de pat cu un lanţ. Sursa: www.europalibera.org, 26 octombrie 2009)

    De multe ori, părintele care ar trebui să îşi protejeze copilul şi să reclame autorităţilor orice formă de agresiune asupra acestuia preferă să tacă pentru a-şi proteja partenerul sau din teamă. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) estima că cca 53.000 de decese ale copiilor din lume, înregistrate în 2002, au fost cazuri de infanticid.

[4] Datele provin de la Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei. Pe lângă cazurile menţionate a existat şi un număr de cazuri în care nu era menţionat sexul victimelor. În consecinţă, numărul bărbaţilor agresaţi de partenera de viaţă ar putea fi mai mare. - www.anpf.ro, 3 noiembrie 2009

[5] An End to Violence Against Children - raport ONU, p. 6, 7

Taguri:

violenta domestica, abuz

Recomandăm:

• Irlandezii au înțeles greșit scrisoarea Vaticanului
• Papa: și societatea este de vină pentru abuzurile sexuale
• Casa ADRA - Un interviu cu Sorin Goleanu
• Vaticanul acționat în instanță, în Belgia
• Casa ADRA a aniversat un an de activitate pentru protecția femeilor
• Vaticanul a organizat un summit privind abuzul sexual
• Abuzurile din Biserica Catolică, tortură?