Doi străini la aceeaşi adresă

    Există profesii care absorb o mare cantitate de timp şi energie, joburi unde termenele de predare ale proiectelor creează o permanentă presiune psihică. Nu este de mirare că asemenea ocupaţii sunt dintre cele mai bine plătite, dar sumele obţinute suplimentar nu pot nici pe departe să compenseze pierderile suferite pe linia relaţiilor de familie.

    Este proverbială rata divorţurilor de până la 85% în rândul familiilor de marinari sau a şoferilor de cursă lungă. Şi nici familiile celor care lucrează contra cronometru în televiziune sau în presa scrisă nu o duc mai bine. Se întâmplă ca timpul liber pe care îl are unul dintre soţi să nu coincidă cu timpul liber al partenerului, astfel încât posibilitatea de a petrece timp împreună se diminuează dramatic.

    Uneori, copiii şi locuinţa sunt singurele lucruri pe care le mai au în comun cei doi. Practic, orice activitate sau ocupaţie care absoarbe timp şi energie mai mult decât ar fi normal afectează relaţiile conjugale, care sunt private de atenţia şi resursele necesare. Apare o concurenţă neloială, cu urmări grave privind calitatea pe termen lung a vieţii de familie.

Plictiseala, epuizarea, tăcerea: izvoare secrete ale singurătăţii

Plictiseala. Când trebuie să îndeplineşti zilnic aceleaşi operaţii de rutină şi, mai ales, când îţi lipseşte imaginaţia de a face acelaşi lucru altfel sau mai interesant, nu mai este mult până la pierderea interesului pentru propria ocupaţie. Când acest lucru se întâmplă la locul de muncă, serviciul poate fi schimbat. Când rutina se instalează însă între cei patru pereţi de acasă, lucrurile încep să se complice. Plictiseala tinde să se transmită de la un domeniu la altul şi, în curând, nimic nu va mai stârni entuziasmul vital care face viaţa să merite a fi trăită. Apatia urmează pas cu pas plictiseala cronică, sporind riscul de izolare şi refugiu în singurătate.

Epuizarea. Consecinţa tragică a ruperii relaţiilor cu cei din jur este aproape o certitudine atunci când resursele de care dispunem nu au posibilitatea să se refacă în mod convenabil, pentru că nu ne acordăm timp suficient pentru odihnă şi recreaţie. Ne descoperim dintr-odată neputincioşi, incapabili de a face faţă cerinţelor şi solicitărilor, riscând să abandonăm lupta cu noi înşine şi lupta legitimă pentru afirmare şi supravieţuire decentă. Oboseala cronică nu numai că ne afectează sănătatea fizică şi psihică, dar contribuie la deteriorarea calităţii relaţiei de familie. Se acumulează şi se dezvoltă nemulţumiri de ambele părţi, până la izbucnirea unei crize majore nemaifiind decât un singur pas. De multe ori, partenerii care ajung la divorţ din cauza singurătăţii iau această decizie pentru că, în urma unei introspecţii şi analize a stării de fapt, ajung la concluzia că nu primesc atât cât au nevoie de la tovarăşul de viaţă.

Tăcerea. Cel mai grav aspect al singurătăţii în cuplu este lipsa de comunicare - verbală şi de orice alt fel. Tăcerea este mai grea şi mai nocivă decât cearta. Atunci când ne exprimăm dezacordul faţă de opinia celuilalt într-o manieră nepotrivită, urmările sunt de obicei aspre şi dureroase. Totuşi aceasta este o opţiune mai bună, pentru că nu permite bulgărelui de gheaţă să se formeze în jurul celui taciturn. Când unul dintre parteneri tace, celălalt nu ştie cum ar trebui să reacţioneze, nu înţelege ce se aşteaptă de la el. Părerea că soţul/soţia trebuie să ştie sau să intuiască ce are de făcut celălalt se dovedeşte, de cele mai multe ori, prost inspirată. Nu este nevoie decât de un dram de voinţă pentru a îndepărta demonul mut care încearcă să posede vorba atât de necesară echilibrului şi comunicării autentice din familie.

Eterna iubire care vindecă şi restaurează

    Ceea ce aduce împreună doi oameni diferiţi, unindu-i în cele mai intime amănunte ale vieţii şi trezindu-le speranţa că totul va fi bine, este veşnica dragoste care umple golurile din suflete, activând cele mai tainice resurse de care dispune fiinţa umană. Suntem capabili să trăim această experienţă a bucuriei şi dăruirii într-o manieră la care nu ne-am gândit niciodată, dar acest lucru nu este o pură întâmplare sau un joc al destinului.

    Cât adevăr se regăseşte în versurile unui şlagăr vechi: Iubirea se cere păzită cu zel/ Cu săbii de-oţel/ De ea şi de el.

    Dragostea este ceea ce rămâne după dispariţia aurei de romantism şi de romanţă din începutul plin de prospeţime al fiecărui cuplu. Dragostea este aceea care poate ţine pluta întreagă atunci când se abat furtunile reci şi aspre ale egoismului şi delăsării. Ea găseşte căi şi resurse să facă pustiul să înflorească, atunci când nimeni nu mai spera să poată vedea vreo ieşire sau izbăvire. Iubirea adevărată nu se gândeşte la foloasele sau avantajele pe care le poate obţine de la celălalt, fiind mai degrabă dornică să-i facă acestuia bine, fără să ceară sau să aştepte ceva în schimb. Desigur că o asemenea filosofie de viaţă poate fi distorsionată prin abuz, dar are o mulţime de şanse să conducă la o viaţă de fericire în doi.

    Chiar dacă se întâmplă adeseori ca dragostea să ajungă în impas, nu trebuie să rămânem ancoraţi în părerea că totul s-a sfârşit. Dragostea este capabilă să renască din propria-i cenuşă. Pentru aceasta este nevoie ca unul să facă un pas către celălalt. Surpriza paşilor care răspund din cealaltă parte poate apărea oricând, pentru că dragostea nu va pieri niciodată.

Taguri:

familie, singuratate, cuplu, comunicare,

Recomandăm:

• Familia românească după 20 de ani de capitalism
• Leonard Doroftei și ADRA lovesc violența domestică
• Stresul unuia dintre parteneri dăunează şi sănătăţii celuilalt
• Cina în familie, protecție sigură pentru adolescenți
• Bombardamentul de informație irelevantă provoacă depresie
• Tautismul, maladia însingurării
• Studiu: Religia contează în alegerea unui partener