Doi străini la aceeaşi adresă
decembrie 2009 | Ion Buciuman | Familie
O durere submersibilă
Durerea înstrăinării în familie este cu atât mai mare cu cât singurătatea ascunsă în cămin nu este accesibilă cercetărilor sistematice şi, deci, greu de prins în statistici. Se pare că oamenii vorbesc mult mai uşor despre lipsurile lor materiale şi chiar despre dinamica vieţii intime, decât să admită o pătrundere a ochilor indiscreţi în lumea singurătăţii secrete de acasă. Glaciaţia conjugală nu este vizibilă cu ochiul liber. Ea se naşte şi se dezvoltă în taină. De cele mai multe ori, nici cei direct implicaţi nu sunt conştienţi de răul care a început să roadă rădăcina bucuriei şi a frumuseţilor de acasă.
Dinspre normalitate înspre avarie
Oricine poate fi de acord că nevoia de singurătate este legitimă şi binefăcătoare. Au fost ridicate, de-a lungul timpului, adevărate monumente întru proslăvirea singurătăţii. Înţelepţii, monahii şi sihaştrii s-au întrecut ridicând în slăvi valoarea morală şi roadele solitudinii şi ale contemplării, dar atunci când această retragere depăşeşte cota de normalitate, cei din jur încep să sufere, ca o certificare - uneori destul de târzie - că nu este bine ca omul să fie singur.
Semnalul de alarmă trebuie tras dacă într-un cuplu activităţile în doi devin tot mai puţine, iar timpul acordat comunicării şi interacţiunii se reduce tot mai mult, pe fondul tendinţei de a acorda mai mult spaţiu proiectelor personale. Singurătatea conjugală este pe punctul de a se înfiripa şi a lua sub stăpânire patrimoniul vieţii de acasă.
Nivelul scăzut de intensitate al momentelor de intimitate poate fi un alt indiciu al evoluţiei stării de izolare şi înstrăinare. Dacă există momente de confesiune, drăgălăşenie şi glume bune împreună, singurătatea este pusă la respect, dar când asemenea momente devin din ce în ce mai rare, este anticipat momentul unei necesare reaşezări. În timp ce partenerii caută diverse explicaţii şi raţionamente savante pentru lipsa bucuriei şi a farmecului de a fi împreună, fluxul acru al înstrăinării se umflă printre cuvinte. În timp ce cuplul se străduieşte să găsească şi să enumere avantajele singurătăţii excesive, răceala ei râncedă îmbâcseşte tot mai mult aerul căminului. Când soţul şi soţia privesc nostalgici la zilele bune de odinioară este clar că frumosul de atunci a fost deja pierdut. Este nevoie de o reacţie preventivă, înainte ca zilele bune să devină amintiri târzii şi fumegânde.
Ghid de prevenire a singurătăţii în familie
1. Organizaţi-vă viaţa astfel încât să puteţi petrece cât mai mult timp împreună
2. Căutaţi să întreţineţi un dialog de calitate.
3. Povestiţi-vă întâmplările şi activităţile de peste zi.
4. Nu uitaţi să vă arătaţi prin cuvinte aprecierea pentru celălalt.
5. Când unul este indispus, celălalt să încerce să-l înveselească.
6. Programaţi-vă cât mai multe activităţi împreună.
7. Faceţi-vă surprize, cadouri şi atenţii pline de semnificaţie.
8. Folosiţi orice pretext sau ocazie pentru atingerea fizică.
9. Sărbătoriţi evenimentele, folosindu-vă farmecul şi imaginaţia.
10. Căutaţi noi modalităţi de a trăi plăcerea că sunteţi împreună.
Taguri:
Recomandăm:
- Familia românească după 20 de ani de capitalism
- Leonard Doroftei și ADRA lovesc violența domestică
- Stresul unuia dintre parteneri dăunează şi sănătăţii celuilalt
- Cina în familie, protecție sigură pentru adolescenți
- Bombardamentul de informație irelevantă provoacă depresie
- Tautismul, maladia însingurării
- Studiu: Religia contează în alegerea unui partener
Dosarele franciscane spun povestea unui abuz
Peste 4.000 de pagini din dosarele confidenţiale a nouă călugări franciscani acuzaţi de abuz sexual, plus alte 4.000 de pagini de mărturii externe, alcătuiesc cea mai mare dezvăluire de gen până în prezent. (Associated Press)
Cea mai recentă mărturisire din ordinul Legiunea lui Christos determină acuzaţii de ipocrizie.
După ce fondatorul ordinului religios catolic a fost acuzat de pedofilie, o dezvăluire făcută marţi arată că unul dintre preoţii însemnaţi ai ordinului este tatăl unui băieţel. (Associated Press)
Alegerile din Egipt: Este posibil ca persecuţiile asupra creştinilor să se intensifice
Alegerile încep astăzi şi durează 2 zile, dar nu se ştie dacă, în urma scrutinului, creştinii vor avea un cuvânt de spus în perioada următoare sau dacă persecuţiile se vor intensifica. (Christian Post)
O nouă problemă a copiilor şi adolescenţilor din Australia
Numărul copiilor care primesc tratamente hormonale pentru tulburări ale identităţii de sexuale a crescut în ultimii 10 ani (Christian Post)




